Cum au ajuns 260 de hectare de pădure din zona Străoane-Vrancea, în proprietatea Mănăstirii Samurcășești, județul Ilfov
Mănăstirea Samurcășești denumită și Mănăstirea Ciorogârla este o mănăstire ortodoxă din România, situată în comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în apropiere de râul Ciorogârla. Mănăstirea Samurcășești a fost înființată în anul 1808, de vornicul Constantin Samurcaș, care a zidit-o pe moșia sa din Ciorogârla, la 15 km de București, cu puțin timp înainte de a deceda. Cu toate că este situată la aproape 200 de km de județul nostru, această mănăstire renumită a României a găsit o formulă care îi permite să aibă o legătură cu pamânturile de pe raza județului Vrancea. Mai exact o donație pe care i-a făcut-o o moștenitoare a familiei Gheorghe și Smaranda Apostoleanu, strănepoata lor și nepoata iubitei lor fiice, Elena Manole, având chiar același nume: Elena Manole. Dar să vedem ce consemnează documentele fără de care nu am ști mare lucru sau am fi foarte departe de adevărul istoric.
În 1859, la vârsta de 15 ani, Smaranda, fiica lui Constantin Gâţă, un boier foarte bogat din Panciu, se căsătorea cu Gheorghe Apostoleanu, om politic şi profesor universitar. Cel mai probabil o căsătorie aranjată, pentru ca tânăra soţie aducea cu sine o zestre considerabilă. Din această căsnicie au apărut zece copii, dar numai cinci au ajuns la maturitate: Vasile Apostoleanu, Eliza Vârnav, Victoria Bibescu, Elena Manole şi Maria Cincu.
Personajul care ne interesează, Elena Manole, s-a născut în anul 1870 la Focşani. Când s-a măritat, părinţii săi au înzestrat-o regeşte aşa cum au procedat cu toţi copiii lor. Pentru că averea fabuloasă a soţilor Apostoleanu permitea acest lucru, fiecare odraslă a primit bogăţie nemăsurată, iar Elena Manole a obţinut prin convenţie matrimonială, în anul 1894, două moşii în fostul judeţ Putna, însumând peste 1.000 de hectare. Soţul ales, Mihail sau Mihai Manole, nu era nici acesta mai prejos, el stăpânind, în zona comunei Mihălăşeni din judetul Botoşani, enorma moşie Cismăreşti-Panu, cu teren din toate categoriile de folosinţă şi păduri cât vezi cu ochii. Nunta celor doi s-a făcut în comuna soţului, la conacul de aici, iar peste puţin timp, proaspăta familie s-a decis să locuiască în târgul Botoşaniului, unde a cumpărat de la Neculai Sofian, mare proprietar funciar şi fost primar al oraşului, un imobil, azi monument istoric, situat pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, vizavi de Liceul de Artă, la care însă au renunţat în 1905, închiriindu-l pentru trebuinţele Liceului de Fete „Carmen Sylva”. Clădirea a fost folosită ca şcoală până după 1944. O perioadă s-au ţinut ore şi cu elevii Şcolii de Arte, până ce liceul şi-a construit sediul nou. În contextul industrializării, în cadrul acestei clădirii a funcţionat, după anul 1975 şi până în anul 1990, Centrul de Calcul. În prezent adăposteşte Casa Corpului Didactic şi este considerată una dintre cele mai interesante şi elegante clădiri din fondul de arhitectură al Botoşaniului.
Familia Manole a fost binecuvântată cu trei copii, Irene, Georgeta şi Henri, care au devenit, după decesul tatălui, stăpânii domeniului din comuna Mihălăşeni. Mama lor, rămânând văduvă, a părăsit după anul 1920 judeţul Botoşani, hotărâtă să-şi apere moşia dotală, ce o stăpânea în județul nostru, de efectele legilor de expropriere ale timpului. S-a judecat până în anul 1940, când a câştigat parţial bătălia, recuperând multe hectare luate pe nedrept în 1921. După anul 1925, la moartea Smarandei Apostoleanu, a primit, în virtutea legilor de succesiune, alte suprafeţe considerabile, pe care le-a administrat excelent şi nu ar fi pierdut nici un centimetru de moşie, dacă nu ar fi avut ghinionul ca tovarăşii comunişti, prin câteva legi dubioase, să o lase săracă lipită pământului. În ultimii 10 ani din viaţă, până în 1952, când a decedat, a locuit în Bucureşti, deşi prin partaj îi revenise un sfert din locuinţa din Focşani, de pe strada Cuza Vodă, cea din curtea Spitalului Sfântul Pantelimon Focşani, care în prezent, tot neîngrijită, se află în proprietatea deplină a Consiliului Judeţean Vrancea.
După anul 2005, celebrul an când s-a promulgat legea - restitutio in integrum 247/2005, a început delirul pe marginea suprafețelor forestiere ale acestei familii, mai ales ale celei discutate mai sus, Elena Manole. Ce s-a petrecut în această speță și mai ales ce se va întâmpla în continuare, se poate afla de pe diferite canale on- line. Clar și documentat e că în urma unui testament din anul 2009, mănăstirea Samurcășești s-a ales cu proprietatea a 260 de ha în județul nostru, la Străoane, teren pe care l-a și primit, efectiv, în anul 2016, dacă citim titlul de proprietate nr 12902 anexat, din care rezultă următoarele:
”Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vrancea constituită în baza Ordinului prefectului nr 60/15 02 2006, analizând propunerile comisiei (locale), în baza prevederilor legii 18/1991, ale legii nr 1 /2000 și ale legii 247/2005, cu modificările ulterioare, emite următorul Titlu de Proprietate în favoarea mănăstirii Samurcășești, moștenitorul defunctei Manole Elena, având domiciliul în comuna Străoane, județul Vrancea care primește în proprietate o suprafață de 260 de ha teren cu vegetație forestieră din fondul forestier national, situată pe teritoriul comunei Străoane și pusă în posesie conform procesului verbal nr 140/14 01 2016”
Dar lucrurile nu au fost așa de simple și zilele trecute, după un proces lung de aproape un deceniu, instanțele de judecată au mai decis câteva aspecte în legătură cu proprietatea mănăstirii Samurcășești, după cum se poate urmări în continuare. În concluzie pare că, din cele consemnate alăturat, mănăstirea Samurcășești se poate bucura nestingherită de cele lăsate prin testament de Elena Manole, la noi, in județ, mai ales că este unica din România în care măicuţele produc mobilă după cum se anunță pe site-ul metropolisnews.ro
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
