Local

Consiliul Județean mai încearcă o dată: Reabilitarea Tribunalului Vrancea scoasă din nou la licitație pentru 4 milioane de euro

Ionel Sclavone
22 mai 2019 1799 vizualizări

Consiliul Județean a scos iarăși la licitație, pentru a doua oară contractul pentru proiectare și lucrări de reabilitare a sediului Tribunalului Vrancea. Prima licitație a fost anulată în urmă cu un an, în vara lui 2018, în etapa de evaluare a ofertelor. Intervențiile la clădirea Tribunalului au fost estimate la 16.131.899,85 lei plus TVA,  aproximativ 4 milioane de euro. Finanțarea este  asigurată din fonduri europene printr-un proiect finanțat prin POR 2014 - 2020. Lucrările urmează să se deruleze de-a lungul a 40 de luni, adică trei ani și jumătate, care încep să curgă de la momentul primirii ordinului de începere.

 

Licitația pentru consolidarea, restaurare și punerea în valoare a clădirii în care a funcționat Tribunalul Vrancea (proiectare, asistență tehnică și execuție) a fost inițiată de Consiliul Județean pe 20 mai a.c. Clădirea Tribunalului Vrancea a fost construită între 1909 și 1912 și este clasificată ca monument istoric clasa A, de importanță națională. Reabilitarea sa va fi făcută din fonduri europene printr-un proiect finanțat prin POR 2014 – 2020.

Valoarea estimată a contractului se ridică la peste 19,1 de milioane de lei cu TVA inclus iar perioada alocată derulării acestuia a fost stabilită la trei ani și jumătate de la atribuire și de al emiterea ordinului de începere a lucrărilor.  

Autoritatea Contractantă a fixat termenul limită până la care firmele interesate de lucrare pot depune oferte pe 5 iunie a.c. Potrivit anunțului publicat pe website-ul guvernamental de achiziții publice, contractul prevede prestări servicii de elaborare a documentației tehnice precum și execuția lucrărilor de reabilitare și restaurare a imobilului.

„Obiectul procedurii este unul mixt, conținând atât prestarea de servicii cât și execuția de lucrări. Astfel, prezenta procedură vizează contractarea următoarelor categorii de activități: servicii de proiectare, servicii de asistență tehnică din partea proiectantulu, execuția de lucrări“.

Executarea lucrărilor de consolidare și restaurare la imobilul în care a funcționat Tribunalul Vrancea. Cu această ocazie constructorul va reface, printre altele, și elementele decorative ale fațadelor prin operațiuni de curățire, reîntregire, consolidare și aplicarea de tratamente de protecție și conservare. De asemenea el va asigura echipamentele tehnologice și dotările necesare pentru funcționarea clădirii și va elimina elementele structurale realizate neprofesionist.

Prima licitație anulată pe motiv că ”în documentatia tehnică postată pe SEAP au fost incluse și o serie de dotări care fac obiectul altei proceduri de atribuire”

Licitația pentru reabilitarea Tribunalului Vrancea a fost inițiată, pentru prima oară, în luna ianuarie a anului trecut (2018). La licitația cu pricina s-a înscris o singură asociere de firme, care au mai lucrat pentru Consiliul Județean și în trecut, formată din NS Consart 96 SRL Jariștea, Dedal Bahamat SRL din Galați, PIF&LMS Company SRL din Focșani și Abral Art Product SRL.

Procedura a fost anulată câteva luni mai târziu, în vară, pe 24 iulie 2018, pe motiv că abateri de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau face imposibilă incheierea contractului. Mai exact, potrivit explicațiilor laconice furnizate pe SEAP, procedura a fost anulată dintr-o neglijență a funcționarilor de la CJ Vrancea responsabili organizarea procedurii:

 „Anularea procedurii s-a datorat faptului că în documentatia tehnică postată pe SEAP au fost incluse și o serie de dotări care fac obiectul altei proceduri de atribuire. După depunerea ofertelor nu se mai pot adopta măsuri de remediere“.

Blocul lui Duță va distruge ansamblul arhitectonic de la Tribunalul Vrancea

Vorbind despre reabilitarea Tribunalului Vrancea, nu putem trece cu vederea proiectul imobiliar al  firmei lui Cătălin Ionuț Duță care intenționează să construiască o clădire cu patru nivele în imediata vecinătate a monumentului istoric. Viitoarea construcție se bucură de susținerea reprezentanților responsabili de domeniu din primăria Focșani, deși va distruge ansamblul arhitectonic care pune în valoare acest monument istoric, unul dintre puținele care mai aduce aminte de Focșaniul vechi. Ansamblul este format din Piațeta din față, cu Statuia Independenței, și părculețul din stânga, pe care intenționează să construiască firma lui Duță.  

Dacă proiectul va trece de Consiliul Local Focșani, prin dimensiunile sale similare cu cele ale Tribunalului, clădirea firmei lui Duță va lua, efectiv, fața clădirii istorice, punând-o în umbra, așa cum se poate observa și din simularea realizată prin fotografii.

Deși „Blocul lui Duță“ suscită un interes major din partea opiniei publice, mai ales că vor fi afectați și cetățenii blocurilor din zonă, Consiliul Județean Vrancea, proprietarul monumentului istoric, nu a făcut public nici un punct de vedere cu privire la acest subiect. Biroul de presă al CJ Vrancea care, de regulă, nu pierde nici o ocazie de a comenta ori de a da replică temelor, dezbătute de presă, referitoare la activitatea instituției tace ca peștele.

Ionuț Cătălin Duță este fiul unuia dintre cei mai influenți foști membri ai  PSD Vrancea, Gică Duță, ceea ce ar putea explica tăcerea subrodonaților lui Marian Oprișan.

Citiți și:Se aplică sau nu strategia „facem pentru că putem!” în scandalul imobiliar „Blocul luiDuță” de la Focșani?;

Proiectul „Blocul lui Duță”, amânat în ședința extraordinară a CL Focșani de joi, 16 mai 2019;

Misterele amânării proiectului „Blocul luiDuță“ în Consiliul Local Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.