Local

De știut pentru vrâncenii cu credite bancare: Băncile sunt obligate să-și ajute clienții care nu-și mai pot plăti ratele

Ionel Sclavone
16 mai 2024 1958 vizualizări

Vrâncenii care nu-și pot plăti ratele bancare, din cauza dificultăților financiare, trebuie ajutați de bănci să găsească soluții. Băncile trebui să ia diferite măsuri de sprijin, inclusiv iertarea parțială de datorie.

Băncile sunt obligate să vină în ajutorul clienților cu dificultăți financiare care nu-și pot plăti creditele. Măsura este prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislația națională. OUG 15/2024 stabilește noi reglementări pentru bănci și clienții lor.

Actul normativ introduce obligații pentru bănci, respectiv ca acestea să ia măsuri concrete în ajutorul clienților care nu-și mai pot plăti creditul. Băncile nu pot lua măsura executării silite decât după ce vor căuta soluții astfel încât clienții să-și poată rezolva situația.

„Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită”, prevede OUG 15/2024.

Înainte de declanșarea procedurii de executare silită băncile trebuie să caute soluții pentru a-I ajuta pe clienții care au greutăți. Una dintre acestea este refinanțarea totală sau parțială a creditului.

De asemenea, potrivit legii, băncile, de comun acord cu clienții pot dispune modificarea anumitor termene și condiții din contractul de credit. Vorbim aici de prelungirea duratei contractului de credit; modificarea tipului de contract de credit; amânarea plății ratelor de credit pentru o anumită perioadă; schimbarea ratei dobânzii; oferirea unei perioade fără plăți; plăți parțiale; conversii monetare; anularea parțială și consolidarea datoriilor.

În cazul în care unitățile bancare nu-și ajutp clienții cu dificultăți financiare riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 80.000 de lei.

Băncile nu-și pot hărțui clienții

Actul normativ prevede că în relația cu clienții, băncile trebuie să acționeze cu bună-credință și să le ofere informații care să nu fie înșelătoare, neclare sau false. Sunt obligate să comunice cu datornicii printr-o procedură care să nu fie considerată hărțuire, constrângere sau influență nejustificată.

Băncile vor fi obligate să stabilească și să aplice proceduri eficiente și transparente pentru soluționarea reclamațiilor. Încălcarea acestor reglementări va fi sancționată cu amenzi care pot ajunge la 50.000 lei.

În cazul în care banca cesionează contractul de credit unei terțe părți (altă bancă de exemplu) clientul va avea va avea dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului inițial. El va putea solicita inclusiv dreptul la compensare, prevede actul normativ. Nerespectarea acestui drept sau neinformarea consumatorului despre cesiune va fi amendată cu 30.000 - 100.000 de lei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.