Local

Primăria va cofinanța racordarea cartierului Laminorul la gaze. Mândreștiul pus pe lista de așteptare

Ionel Sclavone
31 mai 2018 2100 vizualizări

Consilierii locali au aprobat în ședința de miercuri alocarea unui buget de 358.301,86 de lei, sub formă de cofinanțare, la o investiție în extinderea rețelei distribuție a gazelor naturale pe mai multe străzi din Cartierul Laminorul. Investiția va fi realizată, ca beneficiar, de operatorul ENGIE România – Distrigaz Sud Rețele.

Proiectul a fost inițiat de Emilian Gongu și Mihai Nedelcu, proprietari a două dintre cele 160 de gospodării din cartierul cu pricina care vor fi racordate la sistemul de gaze naturale. Deși a fost votată cu o majoritate mai mult decât confortabilă, dezbaterile pe marginea hotărârii au fost destul de aprinse. Cel care le-a inițiat a fost consilierul UNPR Costel Bârsan care a atras atenția că Municipalitatea ar fi trebuit să investească, mai întâi, în alimentarea cu gaze a cartierului Mâdrești, ai cărui cetățeni așteaptă de multă vreme. El a lăsat să se înțeleagă că investiția din Laminorului a devenit prioritară, în raport cu cea din cartierul Mândrești, deoarece consilierii Gongu și Nedelcu locuiesc în zonă și sunt direct interesați.  

A fost contrazis de pesedistul Radu Nițu, originar din Mândrești, care a susținut că locuitorii din acest cartier nu au dorit gaze naturale când s-a pus problema racordării lor, în trecut, într-unul din mandatele fostului primar, Decebal Bacinschi. Nițu a ținut să sublinieze că în momentul de față o investiție în alimentarea cu gaze la Mândrești, propusă de Costel Bârsan, n-ar fi posibilă din cauză că infrastructura de drumuri a fost modernizată din fonduri europene în cadrul PIDU – Proiectul de reabilitare și modernizare spații publice în zona de sud-est a municipiului Focșani. Potrivit spuselor sale, abia după ce vor trece cinci ani de la finalizarea proiectului, undeva în 2019, s-ar mai putea interveni.

Doar că, ce să vezi, și Cartierul Laminorul a fost modernizat din fonduri europene în cadrul aceluiași proiect, lucru menționat chiar în raportul care a însoțit proiectul de hotărâre. În acest caz nu s-a mai pus problema trecerii termenului de cinci ani până la demararea lucrărilor:

 „Menționăm că străzile Laminorului, Militari, Mugur, C-tin Brâncoveanu au fost reabilitate cu finanțare europeană prin proiectul «Reabilitare și modernizare spații publice în zona de sud-est a municipiului Focșani», fiind în perioada de garanție și monitorizare, sens în care se impune refacerea întregii părți carosabile a străilor menționate nu numai în zonele afectate (de lucrările la gaze – n.r.)“.

În cele din urmă, cum am mai arătat, proiectul a trecut cu o largă majoritate, cu două abțineri, a consilierilor Costel Bârsan și Alexandru Nistoroiu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.