Local

Proiectul „Harta Accesibilizării Orașului Focșani” s-a încheiat cu o colaborare de succes între primărie și grupul civic DizAbil.Eu Vrancea

Ziarul de Vrancea
4 nov 2021 1291 vizualizări

Atât primarul Misăilă, cât și Iuliana Negoiță Prunilă, coordonatoarea grupului civic DizAbil.Eu Vrancea concluzionează că au avut o colaborare bună pe durata proiectului recent încheiat, „Harta Accesibilizării Orașului Focșani”.

Ce spune primarul Misăilă, pe Facebook, cu privire la acest subiect

„În urmă cu o lună, pe 2 octombrie 2021, am participat la dezbaterea Grupului civic DizAbil.Eu Vrancea, unde a fost prezentată Harta Accesibilizării Orașului Focșani.

Am convenit să acționăm punctual și să încercăm să remediem din deficiențele semnalate de organizație și în acest sens am creat un grup de comunicare și ne-am apucat de treabă pentru a accesibiliza orașul.

Iar acum și membrii Grupului civic DizAbil.Eu Vrancea recunosc ce s-a făcut în această perioadă:

Am spus-o și o repet: o comunicare bună între administrație și societatea civilă reprezintă un punct bun de plecare pentru a construi un oraș fără bariere!”

Detalii aici: https://www.dizabil.eu/... - Cristi Valentin Misăilă

Ce spune coordonatoarea grupului civic DizAbil.Eu Vrancea, Iuliana Negoiță Prunilă

„A trecut o lună de la încheierea celui mai recent proiect derulat de noi și așa cum am promis revenim cu vești. Sunt sigură că sunteți curioși să aflați dacă autoritățile locale și-au ținut promisiunile făcute la evenimentul ce a marcat încheierea proiectului Harta Accesibilizării Orașului Focșani! (https://www.facebook.com/dizabil.eu/videos/395631532171932)

În acest timp s-au întâmplat multe în Focșani:

  1. Au fost astupate gropile din trotuar, marcate de noi pe hartă.
  2. Au fost accesibilizate trecerile de pietoni din cartierul Sud și din zona centrală a orașului.
  3. Poliția Locală a început să ridice automobilele parcate pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități de șoferi ce nu au o dizabilitate și nici nu transporta persoane cu mobilitate redusă.
  4. S-au alocat fonduri pentru achiziționarea unui elevator care să permită accesul persoanelor în scaun rulant în sala de spectacole a Teatrului Municipal Maior Gh. Pastia. Așteptăm să fie achiziționat.
  5. Primăria a trimis o adresă agenților comerciali prin care li s-a reamintit că trebuie să respecte normativele privind accesibilizarea.

Ne bucură tare mult că mesajul nostru privind nevoia de accesibilizare și respectare a legii 448 a ajuns la autoritățile locale și că acestea, indiferent de culoarea politică, și-au dat mâna pentru a rezolva problemele semnalate de noi.

Mulțumim, domnului Primar Cristi Misăilă, doamnelor Viceprimar Dimitriu Ana-Maria și Tătaru Alexandra, Consiliului Local Focșani, Poliției Locale, DDSP Focșani și CUP Focșani!

Sperăm că peste încă o lună vă vom putea povesti și despre alte promisiuni puse în practică de autorități!

Vă așteptăm să vizitați Harta Accesibilizării Orașului Focșani unde veți găsi informații utile despre nivelul de accesibilizare al instituțiilor și spațiilor publice din orașul nostru!

https://dizabil.eu/accesibilizare/” - DizAbil.Eu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.