(Update) Conducerea Centrului Cultural Vrancea: Pictorul profesor dr. Liviu Nedelcu, înlocuit de creatoarea de modă Nausica Mircea

Marți, 18 mai 2021, a avut loc ultima probă a concursului de proiecte de management pentru Centrul Cultural Vrancea. În această fază a concursului, conform informațiilor neoficiale vehiculate în mediul online local, s-au aflat doi concurenți. Chiar dacă rezultatele concursului menționat nu au fost făcute publice oficial, câștigătoarea acestuia este, potrivit acelorași informații neoficiale, creatoarea de modă Nausica Mircea.
Dacă este adevărat ceea ce se vehiculează, Nausica Mircea face acest pas în cariera sa după ce s-a implicat în politica județeană în toamna anului trecut, când a candidat la Camera Deputaților din partea ALDE-Pro România.
Participarea creatoarei de modă Nausica Mircea în competiția pentru ocuparea postului de director al Centrului Cultural Vrancea reprezintă o surpriză.
Trebuie menționat că a fost al treilea concurs pentru ocuparea acestui post, organizat în decurs de câteva luni de Consiliul Județean Vrancea. Prima dată nu s-a înscris niciun candidat, a doua oară au fost doi candidați, care nu au ajuns până la proba interviului. Acum, la a treia „strigare”, au fost doi concurenți, care au trecut de selecții și au ajuns până la ultima probă – interviu pentru susținerea proiectului de management. Urmează ca administrația publică județeană să anunțe rezultatele concursului de la Centrul Cultural, în mod oficial.
Interesat de observat sunt și următoarele amănunte:Referitor la concursul pentru postul de director la Centrul Cultural Vrancea, condițiile de participare au fost schimbate de două ori în ultimele luni. Schimbările s-au referit concret la cerințele privind studiile universitare ale candidaților.Astfel inițial, la concursul organizat în luna ianuarie 2021, cerințele prevedeau studii universitare în domeniul fundamental Științe umaniste și arte.În cazul recentului concurs cerințele au fost se pare relaxate.Concret conform anunțului publicat de Consiliul Județean Vrancea candidații doritori să ocupe acest post trebuiau să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din domeniile: „1. Domeniul fundamental – Științe sociale; Ramura de știință – Științe ale comunicării sau Științe juridice. 2. Domeniul fundamental – Științe umaniste și arte; Ramura de știință – Filologie, Istorie, Studii culturale sau Arte”.
Creatoarea de modă Nausica Mircea ar urma să-l înlocuiască în funcție, dacă informațiile neoficiale vehiculate în mediul online local se confirmă, pe pictorul profesor dr. Liviu Nedelcu.
Reamintim că în anul 2020, cu ocazia „Zilei Culturii Naţionale’’, pe 15 ianuarie 2020, pictorului Liviu Nedelcu, managerul Centrului Cultural Vrancea, a primit la Palatul Cotroceni decoraţia „Meritul Cultural în grad de Cavaler’’. Decoraţia a fost înmânată de către Preşedintele României, Klaus Iohannis.
Creatoarea de modă Nausica Mircea a fost soția fostului prefect de Vrancea Dragoș Mircea. Creatoarea de modă din Vrancea a povestit recent, într-un articol publicat pe cristoiublog.ro, cum a ajuns să o îmbrace pe Viorica Dăncilă, prima femeie premier din istoria României. „A fost o onoare să fiu designerul ales de doamna premier, și m-a amuzat să văd tabloidele cum se îngrămădeau să anunțe nume ca la bursă referitor la cine se ocupă de ținutele doamnei”, a povestit creatoarea de modă vrânceancă Nausica Mircea în articolul „Cum am ajuns să o îmbrac pe doamna Viorica Dăncilă, prima femeie premier din istoria României”, publicat pe site-ul cristoiublog.ro
Nausica Mircea este fiica omului de afaceri vrâncean Nicolae Țuțoi.Citiți un articol publicat în ianuarie 2020 în Ziarul de Vrancea despre omul de afaceri vrâncean accesând titlul alăturat:Cum a rămas statul român „popa prostu'” într-un contract cu afaceristul vrâncean Nicolae Țuțoi
Știre actualizată 19.05.2021-S-au publicat rezultatele concursului pe site-ul cjvrancea.ro