Local

Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, anunță că va verifica pe teren cum se lucrează pe drumurile județene

Ziarul de Vrancea
30 oct 2020 2249 vizualizări

Anunțul lui Toma a fost făcut miercuri, 29 octombrie 2020, într-o primă întâlnire a acestuia cu factorii implicați în realizarea investițiilor de infrastructură rutieră din județul Vrancea, pentru a se afla stadiul lucrărilor pe drumurile și podurile din județ.

Amănunte despre cum a decurs întâlnirea ne-au parvenit prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Astăzi ( n.r miercuri 29 octombrie 2020) a avut loc o primă întâlnire a șefului administrației județene cu factorii implicați în realizarea investițiilor de infrastructură rutieră din județul Vrancea, pentru a se afla stadiul lucrărilor pe drumurile și podurile din județ.

La întâlnirea care s-a desfășurat în sala de ședințe a instituției au participat reprezentanții firmelor constructoare, diriginți de șantier, funcționari din cadrul Direcției Tehnice și Investiții a CJ Vrancea, responsabili din cadrul Companiei de Utilități Publice, care desfășoară lucrări de modernizare și extindere a sistemului de apă și canalizare și care se suprapun pe unele porțiuni de drumuri aflate în modernizare.

În deschiderea evenimentului, președintele Cătălin Toma le-a transmis celor prezenți că, începând de săptămâna viitoare, va merge pe teren pentru a vedea modul în care se lucrează pe drumurile din județ. ”Doresc să fim parteneri și să finalizăm investițiile aflate în derulare fără să avem probleme de execuție, în perspectiva accesării altor proiecte viitoare. Vreau să avem un dialog constructiv și să comunicăm acolo unde sunt probleme”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea.

În cadrul întâlnirii s-au dezbătut, punctual, toate obiectivele de investiții în infrastructură aflate în derulare, respectiv reabilitarea a 27 de drumuri și poduri cu finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 și 4 drumuri județene cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T, finanțate din fonduri europene, în cadrul POR 2014-2020.

Președintele Cătălin Toma i-a asigurat pe constructorii care sunt în grafic cu execuția că vor primi toți banii aferenți lucrărilor efectuate, în cadrul PNDL 2, din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cu condiția să depună documentațiile necesare în termenele stabilite. La final, s-a stabilit ca astfel de întâlniri să aibă loc periodic, pentru o mai bună comunicare și coordonare între factorii implicați în realizarea investițiilor, în interesul vrâncenilor.

Text informații:Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Despre întâlnirea de miercuri 29 octombrie 2020 de la Consiliul Județean Vrancea a oferit amănunte și Cătălin Toma într-o postare pe contul său de facebook

Astăzi am avut o primă întâlnire, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, cu factorii implicați în realizarea investițiilor de infrastructură rutieră din județul Vrancea, pentru a afla stadiul lucrărilor pe drumurile și podurile din județ.

La întâlnirea care s-a desfășurat în sala de ședințe a CJ Vrancea, au participat reprezentanții firmelor constructoare, diriginți de șantier, funcționari din cadrul Direcției Tehnice și Investiții a CJ Vrancea, responsabili din cadrul Companiei de Utilități Publice, companie care desfășoară lucrări de modernizare și extindere a sistemului de apă și canalizare și care se suprapun pe unele porțiuni de drumuri aflate în modernizare.

În deschiderea evenimentului, am transmis celor prezenți că, începând de săptămâna viitoare, voi merge pe teren pentru a vedea modul în care se lucrează pe drumurile din județ. Practic, îmi doresc un parteneriat excelent cu constructorii, astfel încât să finalizăm investițiile aflate în derulare fără să avem probleme de execuție, în perspectiva accesării altor proiecte viitoare.

În cadrul întâlnirii s-au dezbătut, punctual, toate obiectivele de investiții în infrastructură aflate în derulare, respectiv reabilitarea a 27 de drumuri și poduri cu finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 și 4 drumuri județene cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T, finanțate din fonduri europene, în cadrul POR 2014-2020.

Totodată, i-am asigurat pe constructorii care sunt în grafic cu execuția că vor primi toți banii aferenți lucrărilor efectuate, în cadrul PNDL 2, din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, condus de ministrul Ion Ștefan, cu condiția să depună documentațiile necesare în termenele stabilite. La final, am stabilit ca astfel de întâlniri să aibă loc periodic, pentru o mai bună comunicare și coordonare între toți factorii implicați în realizarea investițiilor, în interesul vrâncenilor.

Text informații + foto:Catalin Toma


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.