Local

Căprițele lui Robert – O poveste de emigrare inversă, acasă,la Răcoasa, în Vrancea (Video)

Cristi Merchea
24 iun 2018 10362 vizualizări

Căprițele lui Robert poate fi numele unui joc sau chiar o expresie jucăușă. Când ajungi la Răcoasa, în Vrancea, și-i cunoști pe Maricel și pe Marcela, dar mai ales pe cel mezin, pe Robert, îți dai seama că lucrurile stau altfel.

VIDEO preluat de pe canalul youtube Cristi Merchea

Într-o duminică de iunie pornim spre Răcoasa. Ne propusesem mai demult, după ce aflasem despre ferma „Căprițele lui Robert” de la un prieten. Ajunși, strigăm la poartă. Nu iese imediat că Marcela, mama luiRobert, are treabă. Dar vine iute cel mic care ne primește pe proprietatea lui plin de bucurie. Iese și mama din spatele casei, din spațiul amenajat unde tocmai ce dă cheag laptelui pentru a-l face caș. Caș de capră.

Pentru că familia lui Maricel Taftă și a Marcelei Pricop , de șase ani întoarsă din Italia (după 14 ani de emigrare), face asta: crește capre, le mulge, face produse din lapte pe care merge și le vinde la oraș.

     La prima vedere pare simplu, se spune repede asta. Dar munca acestor oameni, a lui Maricel și a Marcelei, ajutați de părinții lui, Anica și Oancea Taftă și de mama ei, Maria, nu e deloc ușoară. Și fără pauză. Pentru că animalele și natura nu așteaptă nici concedii, nici somnul de frumusețe de după-amiază.

Dacă Maricel a crescut cu animalele în curte, tatăl să având oi de mai bine de patruzeci de ani, Marcela s-a apucat de asta odată cu întoarcerea în țară. 

Iar povestea lor nu știi cum s-o spui: cu România, cu școlile de asistent medical ale Marcelei, cu munca sa în spitalul din Padova, cu cea a lui Maricel în Roma și Padova… Viața lor e o lungă emigrare, o poveste cu dulce și amar. Marcela e de loc din Vaslui, părinții săi plecând în anii 70 în Valea Jiului, acolo unde ea și-a petrecut și copilăria. S-a reîntors la Vaslui de unde va pleca în Italia și unde-l va cunoaște pe Maricel. Două destine, două suflete cu același ideal: familia și munca acasă, în țară. Pentru că, așa cum spuneam, după ani mulți printre străini, s-au reîntors acasă.

Vorbește cu patos Marcela. Vorbește cu pasiunea omului care face cu drag ceea ce face și care, după nopți și zile nedormite, pune pe masa vrâncenilor rodul muncii lor: lapte bătut, lapte proaspăt, kefir, iaurt din lapte de capră, urdă, caș, cașcaval, brânzeturi maturate sau cu ardei iute… Citește, se documentează, experimentează rețete noi, construiește beciuri pentru maturare, controlează atent temperatura laptelui în timp ce bunica spală vasele sau o ajută la pregătirea cașului, și mai stă și cu ochii peRobert.

Mezinul, ultimul venit în familie, e argint viu. E peste tot și face de toate cu iuțeala transmisă de părinți: dă găuri cu bormașina în pereți sau în mormanul de nisip, ajută părinții, se joacă cu tractoarele pe care le are în curte, are grijă de animale…

E un copil isteț nevoie mare care ține minte orice și e atent la tot ce se întâmplă. La numai trei ani și jumătate.

     După ce vedem pe viu cum se face cașul, după ce ascultăm povestea acestor doi oameni, Maricel și Marcela, plecăm la deal, la stână unde trebuie să ajungă caprele de la păscut. E ora mulsului.

      Țara fără nenorociți la conducere o putea sta, dar stâna fără câini nu

       Ajunși pe deal, sub poala unei păduri, imaginea e din balada Miorița: peste 800 de capre au sosit de la păscut și sunt duse spre strungă pentru a fi mulse. Sub o acoperitoare de ploaie (astă noapte a plouat tare iar ziua presară mărunt) patru oameni s-au așezat pe scăunele și iau caprele la muls: Maricel, ajutat de tatăl său și alți doi ciobani. Pe-afară câini ciobănești mari s-au așternut obosiți împrejurul stânii, fiecare la locul știut, atenți însă la orice mișcare suspectă. Ei sunt siguranța afacerii. „Țara fără nenorociți la conducere o putea sta, dar stâna fără câini nu” ne spusese acasă Marcela.

     Într-o construcție alăturată, o masă cu urdă și caș, cazane mari, un ciubăr vechi din lemn, săculeți cu cheag de miel, o sobă unde se fierbe laptele…


     Cum am ajuns, Robert sare garduri, intră printre căprițe, alege un ied de doar câteva zile și-i caută mama… El știe care-i și, din mulțimea de animale, o găsește și-i duce puiul. Rămânem impresionați de asta dar și de iuțeala cu care le face pe toate, de dorința sa de a mulge, cu toate că nu are forța necesară, de faptul că și acasă și la stână e desculț…

      Lui Marcel îi plac animalele că i se scurg ochii când se uită la ele     

     E fericit și rar ne-a fost dat să vedem acest sentiment mai curat și mai frumos precum la Robert. E definiția fericirii. Are și de ce. Lumea lui e toată aici și e doar a lui: animale, natură, jucării, mâncare bună și sănătoasă, grădiniță, copii, libertatea de a face orice, – inclusiv de a merge cu tractorașul său prin curtea vecinilor care o au mai dreptă -, și, de ce nu, de a avea numele pe eticheta produselor lor: „Căprițele lui Robert”.

Pentru moment aceasta nu este conștientizată de el. E însă fericirea asudată a părinților, e viața de la țară cu greutăți, muncă și bucurii, dar acasă. „Lui Marcel îi plac animalele că i se scurg ochii când se uită la ele” ne spune soția. Și asta am văzut-o pe deal, la stână.

     Mulți români plecați peste hotare s-au întors cu visuri mari acasă. Tot la fel de mulți s-au reîntors în țările de unde veniseră, nemulțumiți de țara mamă. Marcela și Maricel au reușit însă. La Răcoasa, aproape de poalele munților Vrancei, meschinăriile și mizeriile orașului sunt mai îndepărtate și viața e mai lipsită de ele. Nu că la ei ar fi toate roz. Nici pe departe. Se luptă cu viața, cu metehnele comuniste, dar la Focșani, când merg cu ce au făcut ei, lumea stă la coadă. Marfa bună clienți așteaptă și se termină repede. În trei ore. Pentru că nu are concurență. 

Laptele și cașul lor, urda și kefirul de capră, feta, cașcavalurile maturate după rețete italienești sunt de o bunătate extraordinară. Pe gustate.

Cristi Merchea

Text + fotografii +VIDEO preluate de pe site-ul emigrantul.it

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.