Local

Căldura și catacombele conturează ”găurile negre” în asfalt

Alexandra TĂTARU
17 iul 2017 1554 vizualizări

O nouă zi, o altă groapă. Căldură mare ”monșer”. Simțul răspunderii naște ”găuri negre”, să nu zicem ”gropi abisale”

Fie că este vorba de vreun cămin de canalizare, așa cum s-a întâmplat în cazul denivelării de lângă Restaurantul Central, fie că este vorba despre catacombele de sub oraș care, potrivit liberalilor, ar putea fi puse în valoare turistică, prin oraș se tot conturează gropi care pun în pericol circulația autovehiculelor și a șoferilor. În urmă cu doi ani ani, o prăbușire în asfalt s-a produs în fața Tribunalului Vrancea, chiar în dreptul semafoarelor. Astăzi, în dreptul sensului giratoriu de la Catedrala ”Sf. Parascheva” o altă gaură a determinat polițiștii de la circulația rutieră să dirijeze traficul în intersecție până la sosirea echipelor de intervenție. Găurile apar din senin, semn că atât studiile, cât și lucrările trebuie să fie făcute cu simț de răspundere. Nu o fi oraşul Focșani centrul Universului, dar oamenii din el trebuie să-și trăiască viața frumos, înainte să ajungă ”praf de stele”. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.