Local

Bărbat din comuna Corbița, reținut după ce a lovit un consătean și i-a incendiat mașina, iar altuia i-a incendiat fânarul

Ziarul de Vrancea
13 dec 2019 1540 vizualizări

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna Corbița a fost reținut pe polițiști, după ce a lovit un constătean, și-a lăsat câinii să-l muște, după care i-a incendiat autoturismul. Tot el este cercetat și pentru incendierea fânarului unui alt consătean, căruia i-a produs pagube în vaolare de 30.000 de lei. 

La data de 12.12.2019, polițiștii Secției de Poliție Rurală Adjud au documentat activitatea infracționala a unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Corbița, care în ziua de 01.12.2019, în jurul orei 14.05, ar fi lovit un bărbat cu un băț și nu ar fi luat măsuri de prevenire a atacului canin asupra acestuia, fiind astfel mușcat de câinii săi.

Totodată, bărbatul este cercetat și pentru faptul că în noaptea de 11.12.2019, în intervalul orar 01.10 - 01.30, ar fi incendiat cu intenție autoturismul aceluiași bărbat și că în noaptea de 20.11.2019, în intervalul orar 22:00-22:20, ar fi incendiat cu intenție fânarul unui alt bărbat, din comuna Corbița, în care se aflau 2000 de baloți, care au ars în întregime, valoarea prejudiciului creat fiind în valoare de 30.000 de lei.

Față de cel în cauză a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore, urmând ca astăzi, 13.12.2019, să fie prezentat instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Buletin de presă  Nr. 378 din 13 decembrie 2019

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.