Local

Aproape 80.000 euro sunt necesari pentru înlocuirea corcodușilor din municipiu

Alexandra TĂTARU
3 nov 2017 1619 vizualizări

Arborii bătrâni și pomii fructiferi, care fac mizerie pe trotuare, trebuie înlocuiți cu arbori ornamentali. Cel puțin așa consideră municipalitatea, bazându-se pe numeroasele petiții ale cetățenilor.

Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani, responsabilă cu întreținerea spațiilor verzi, a cerut de la bugetul local aproape 80.000 de euro pentru a duce la bun sfârșit proiectul ce se va derula pe o durată de patru ani.

Având în vedere că Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani trebuie să administreze suprafața ”uriașă” de 69,5 ha de spații verzi, existente la nivelul municipiului Focșani, nu este de mirare dacă, din când în când, se mai cer niște bani de la bugetul local pentru diverse lucrări în această direcție. Noul director al acestei instituții, Adrian Vulpoiu, și-a intrat serios în atribuții, astfel încât și-a propus să finalizeze proiectele propuse de primarul Misăilă încă din primul an de mandat. Unul dintre aceste proiecte ar fi înlocuirea corcodușilor și altor pomi fructiferi cu arbori ornamentali. Se știe, doar, că aceștia fac mizerie pe trotuare, iar arborii foarte bătrâni pot fi doborâți la prima rafală de vânt cauzând numeroase pagube, mai ales mașinilor parcate legal sau ilegal. Obținerea avizelor de mediu a tergiversat puțin planurile municipalității de a demara lucrările de execuție la începutul acestui an, astfel încât ele au fost amânate pentru următorii ani.

Corcodușii, înlocuiți de toți banii

Drept urmare, recent, DDSP a înaintat o cerere care s-a concretizat într-un raport al unui proiect de hotărâre de Consiliu Local, aprobat deja, privind indicatorii tehnico-economici, faza de proiect de execuție, pentru realizarea obiectivului de investiții ”Tăieri de arbori și pomi fructiferi și înlocuire cu specii ornamentale în Municipiul Focșani”. ”Problema acută o reprezintă arborii care au o vârstă înaintată, cât și speciile fructifere existente, în special corcoduș, crescuți răzleți care provoacă un disconfort major prin fructificare abundentă și în cele mai multe cazuri au trunchiuri strâmbe, scorburoase, cu licheni sau ciuperci. În vederea îmbunătățirii aspectului arhitectural, coroborat cu necesitatea de a respira aer curat, DSSP a întocmit documentație de proiect tehnic care să permită ameliorarea compoziției unor spații verzi prin înlocuirea în primul rând a pomilor fructiferi cu elemente vegetale longevive, de înălțime mare și medie, arbori și arbuști ornamentali specifici zonelor urbane aglomerate”, se arată în raportul înaintat de DDSP municipalității. Costurile lucrărilor, care se vor derula pe parcursul a patru ani, sunt estimate la 351.753 lei, bani necesari pentru extragerea pomilor, curățirea/nivelarea terenului în zonele afectate de extragerea cioatelor, urmată de plantarea propriu-zisă cu specii de copaci rezistenți la geruri, umbră, fum, gaze, puțin pretențioase față de sol, cu un colorit vesel și lucrări de întreținere până la fixarea definitivă în sol a acestora. Mai exact, se propune plantarea a 104 arbori din specia rășinoase, 260 de arbori din specia foioase și 55 exemplare de arbuști, la care se mai adaugă plantarea unui gazon rezistent la umbrire pe o suprafață de 2500 mp. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.