Local

ACDB: „Castorii au ajuns și în județul Vrancea!”

Ziarul de Vrancea
13 dec 2021 2196 vizualizări

Prezența unei noi specii protejate în județul Vrancea a fost înregistrată ieri, pe râul Siret, de biologii de la ACDB.Citiți textul integral al postării activate pe contul de facebook al Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) pe acest subiect.

Castorii au ajuns și în județul Vrancea!

Prima dovadă a prezenței castorilor pe raza județului Vrancea a fost documentată ieri de colegii noștri, care monitorizau habitatele din aria protejată Lunca Siretului.

Castorul european (Castor fiber), este specie strict protejată, a dispărut la începutul secolului al XIX-lea, nu numai în România, ci și în marea parte a Europei, din aceleași cauze: vânarea excesivă pentru blană și pentru castoreum (odată folosit în industria parfumurilor) și modificarea habitatului.

În România, proiectul de reintroducere a fost inițiat de ICAS Brașov în 1998 pe cursurile râurilor Olt, Mureş şi Ialomița, iar 12 ani mai târziu, în 2010 au migrat fără vreo intervenție umană şi în Delta Dunării, dar au fost semnalați și în Insula Mare a Brăilei.

Dovezi ale prezenței castorilor, numiți de localnici și breb, pe teritoriul actual al României există încă din Epoca de Piatră în Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia și e adesea asociat cu vechile culturi de la Gumelnița, Hamangia sau Cucuteni. Documente din secolul XIV atestă că brebii erau prinși de mici și crescuți în captivitate pentru carne și blană și că specia era larg răspândită în Ardeal (de unde și numele mai multor localități derivate din termenul breb sau din magh. hód).

Această specie e renumită pentru ingeniozitatea prin care construiește un mozaic de habitate unde reține apa și extinde zonele umede, atât de necesare în condițiile actuale ale schimbărilor climatice. Vizuinile de crengi specific aranjate pot fi noi cuiburi pentru păsări sau ascunzători pentru reptile și amfibieni, iar canalele pe care le sapă pot fi locuri ferite unde peștii își pot depune icrele

Acest lucru se datorează modului de hrănire a brebului. Vara se hrănește preponderent cu plante acvatice și erbacee pe care le găsește în apropierea teritoriului pe care îl ocupă. Iarna consumă lujerii tineri ai arborilor de pe malurile apelor și lacurilor, cu predilecție a diferitelor specii de salcie, plop, anin. În perioada de toamnă prezența speciei în teren devine ușor de observat, acesta doborând un număr mare de arbori pentru a-și asigura necesarul de hrană pentru perioada grea din timpul iernii și pentru refacerea adăposturilor/barajelor.

Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) le urează castorilor să fie bine veniți în Vrancea și să aibă parte de liniște în noile zone colonizate.

Text informații + foto:ACDB 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.