Local

VIDEO | ISU Vrancea organizează „Săptămâna Protecției Civile”, sub sloganul “Împreună mai pregătiți!”

Ziarul de Vrancea
28 feb 2023 901 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă ISU Vrancea oferă amănunte în legătură cu organizarea, în perioada 25 februarie – 04 martie, a ”Săptămânii Protecției Civile”, desfășurată sub sloganul “Împreună mai pregătiți!

La 28 februarie 1933, Regele Carol al – II-lea avea să aprobe prin Înaltul Decret Regal nr. 468, „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, document considerat drept actul de naștere al Protecției Civile.

Pentru marcarea celor nouă decenii de istorie a Armei Vieții, așa cum mai este cunoscută Protecția Civilă dar și pentru evidențierea și evocarea faptelor celor care în decursul acestor ani s-au aflat mereu la datorie în sprijinul cetățenilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea organizează, în perioada 25 februarie – 04 martie, ”Săptămâna Protecției Civile”, desfășurată sub sloganul “Împreună mai pregătiți!

Astfel, începând de astăzi, salvatorii vrânceni vor fi alături de cetățeni cu informații utile cum ar fi măsurile ce trebuie adoptate în caz de incendiu, cutremur, dar și cu lecții de prim ajutor.

Pe parcursul acestei perioade, atât pompierii profesioniști cât și pompierii voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din cele 73 de localități de pe teritoriul județului Vrancea, vor organiza acțiuni de informare preventivă privind modul de comportare în caz de cutremur prin promovarea campaniei ”Nu tremur la cutremur”, precum și desfășurarea unor exerciții demonstrative de stingere a incendiilor.

De asemenea, în zonele aglomerate din municipiul Focșani vor fi amplasate puncte de informare preventivă unde cetățenii vor fi informaţi despre riscurile specifice şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

Duminică dimineață, respectiv pe 26 februarie, va fi organizată ”Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”, în edificii religioase de pe raza localităților: Focșani, Adjud, Panciu, Mărășești și Odobești.

În perioada 27 februarie – 03 martie, la toate sediile subunităților de intervenție din județ, se va organiza evenimentul „Ziua Porților Deschise”, pentru toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu tehnica de intervenție a salvatorilor.

Începând de luni, 27 februarie, până vineri, 03 martie, în unitățile de învățământ din Focșani, Adjud, Adjudu Vechi, Panciu, Mărășești,  Bolotești, Fitionești,  Negrilești, Străoane, Șișcani, Tulnici, Vidra, Valea Sării, paramedicii și voluntarii SMURD vor prezenta elevilor și personalului didactic tehnici de acordare a primului ajutor și îi vor învăța cum să acționeze în cazul apariției unor pericole.

Luni, 27 februarie, salvatorii vrânceni se vor întrece în cadrul competiției sportive ”Cupa 28 februarie”.

Marți, 28 februarie, cu începere de la ora 11:00, la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei” din municipiul Focșani,  va fi organizat simpozionul aniversar dedicat Zilei Protecției Civile.

Avem deosebita plăcere ca în această zi să găzduim Caravana SMURD ”Fii pregătit”, care va fi amplasată în parcarea Promenada Mall Focșani.  Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil, dotat corespunzător, în care se vor susține cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Accesul persoanelor este GRATUIT!

Exercițiul de alarmare publică ”Miercurea sirenelor” va fi reluat în data de 01 martie 2023. Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea  și alarmarea se realizarea în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.  Populația nu trebuie să intre în panică fiind vorba doar de un exercițiu prin care se dorește răspândirea semnificației semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor.

Vă așteptăm alături de noi să sărbătorim împreună ”Săptămâna Protecției Civile”!

Împreună suntem mai pregătiti!

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 14 Focşani, 25 .02.2023

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.