Local

Angajații Direcției de Dezvoltare au efectuat dezinsecția în Crângul Petrești

Alexandra TĂTARU
3 aug 2017 843 vizualizări

Vizitatorii Crângului Petrești pot sta liniștiți în spațiul de agrement cel puțin două săptâmâni fără să fie mușcați de insecte. Miercuri noapte a fost efectuată o primă dezinsecție de către angajații Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani.

Chiar dacă la inaugurare, Marian Oprișan a amintit de acest inconvenient și promitea cât mai curând o dezinsecție aeriană, această acțiune s-a lăsat îndelung așteptată. ”Primăria Focșani a luat decizia de a face dezinsecția în calitate de partener în proiectul de amenajarea a ariei naturale «Crângul Petrești»”, a precizat primarul Cristi Misăilă. Potrivit interimarului Dan Grigoraș, ”dezinsecția s-a făcut împotriva muștelor, țânțarilor și căpușelor cu substanțe omologate care nu prezintă pericol pentru om sau pentru animale. Garanția este de două săptămâni, dar se va interveni de mai multe ori, chiar dacă Direcția de Sănătate Publică recomandă trei treceri pe an”. Pentru fiecare dezinsecție se mobilizează 4 angajați, aceștia folosind un tun care aruncă substanța activă până la 12-14 m înălțime, iar în spațiile mai înguste, muncitorii sunt nevoiți să acționeze manual. Substanțele omologate au fost achiziționate pentru mai multe acțiuni de dezinsecție de către DDSP. Pentru o singură acțiune se folosește o cantitate de 6,6 l/ha, în total consumându-se, la dezinsecția de miercuri seară, o cantitate de 30 de litri de substanță, în valoare de 3750 de lei. Spațiul de agremenent din aria naturală ”Crângul Petrești” a fost amenajat printr-un proiect al C.J. Vrancea și inaugurat luna trecută. Aria naturală este cea mai apropiată zonă de agrement pentru focșăneni. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.