Local

DSP Vrancea: Analiza riscului epidemiologic la nivel județean și recomandări pentru atenuarea impactului pandemiei

Ziarul de Vrancea
6 aug 2020 2132 vizualizări

În contextul epidemiologic actual, o radiografie a riscului epidemiologic în județul Vrancea se impunea, în acord cu măsurile de sănătate publică menite a atenua impactul pandemiei.

Informarea populației asupra evoluției fenomenelor, atât la nivel național cât și local, prin mijloace specifice autorizate,are ca scop evitarea stărilor de panică și eradicarea informațiilor controversate care pot contribui la destabilizarea situației. Acestea vor fi coroborate cu respectarea și aplicarea în continuare a măsurilor recomandate de autorități, iar fiecare persoană fizică va fi responsabilizată pentru a pune în aplicare măsurile de prevenție cât și cele care trebuie urmate în cazul unor suspiciuni/ caz probabil/ caz confirmat de boală.

În județul Vrancea, în săptămâna 27.07 - 03.08.2020 s-au înregistrat 193 de cazuri noi, cu o rată de incidență 0,56%00. În perioada 20.07 - 03.08.2020, s-au înregistrat 406 cazuri noi, cu o rată de incidență la 14 zile de 1,19 %00.Comparativ cu săptămâna 20-27.07.2020, când rata de incidență a fost 0,62%00, se observă o ușoară tendință de scădere a incidenței numărului de infectări.

Dar, dacă analizăm rata de incidență înregistrată la 14 zile, observăm o tendinţă de creştere a incidenţei îmbolnăvirilor la nivelul judeţului.

 
   

 

 

   

 

De la începutul pandemiei s-au înregistrat 85 decese prin SARS-CoV-2, o rată de mortalitate de 24,97 %000. În perioada de analizat, 20.07 - 03.08.2020, s-au înregistrat 8 decese, cu o rată de deces prin SARS-CoV-2 la 14 zile de 0,02%00..

Ponderea deceselor prin COVID-19 pe sexe, județul Vrancea

 
   


Din analiză, se observă că rata de deces afectează ambele sexe, diferenţa fiind nesemnificativă statistic. Toate persoanele decedate prin COVID-19 sufereau de boli cronice (boli cardiovasculare, Diabet zaharat, Insuficienţă renală cronică, Hepatita virală cu virus B sau C, boli cronice hepatice), cu excepţia unui deces înregistrat la un cadru medical.

Din analiza pe grupe de vârstă, s-a observat o tendinţă crescută de îmbolnăvire în rândul persoanelor adulte, grupele de vârstă cele mai afectate fiind cea de 45- 54 ani, cu o incidenţă de 20,19 %, grupa de vârstă 35-44 ani cu o incidenţă 19,22% şi grupa de vârsta 55-64 ani cu o incidenţă de 15,63%.

Din anchetele epidemiologice efectuate, s-a identificat că pentru persoanele din grupele de vârstă 35-44 ani şi 45-54 ani, riscul de îmbolnăvire este datorat de comportamentele sociale nesănătoase.

În ceea ce priveşte grupa de vârstă a adultului tânăr, 20-34 ani, nu este exclus să fie o sub-diagnosticare generată de numărul mare de persoane asimptomatice sau de persoane netestate.

În cazul persoanelor din grupele de vârstă 55-64 ani şi peste 65 ani, s-a identificat că acestea fac parte din grupele de risc, cu multiple comorbidități (pacienţi cu boli cardiace, boli oncologice, insuficiență renala cronică, diabet zaharat), cu multiple prezentări în spital sau centre medicale.

Tendinţa actuală este de constituire de focare familiale şi de colectivitate cu expunere familială sau non-socială, dar cu favorizarea apariţiei de focare de colectivitate datorită riscurilor asociate, anume:

- portul incorect al măştii de protecţie;

- absența portului măştii de protecţie la locul de muncă sau în spaţii deschise aglomerate;

- igiena necorespunzătoare a mâinilor;

- comportamente sociale nesănătoase (fumatul aceleiaşi ţigări;consumul de lichide din acelaşi recipient);

- relaxare socială la locul de muncă cu colegii de serviciu;

- ascunderea detaliilor în anchetele epidemiologice, cu riscul de a împiedica aplicarea măsurilor de prevenţie şi control;

- lipsa de cooperare din partea angajatorului - s-a identificat o falsă cooperare generată de frica de scădere a producţiei şi automat a încasărilor;

- lipsa de cooperare din partea angajatului, generată de stresul indus de angajator că îşi pierd locul de muncă;

- lipsa educaţiei sanitare la nivelul populaţiei;

- existența contestatarilor infecţiei COVID-19.

Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a identificat, din dialogul purtat cu persoanele care sunt contacți ai cazurilor pozitive, că pacienţii ascund anumite detalii, care duc la o subevaluare a situaţiei de risc epidemiologic şi neaplicarea corectă şi promptă a măsurilor de prevenţie.

Datorită lipsei de reactivi din laboratoarele private din judeţ sau din ţară, contacții cazurilor pozitive se adresează Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi solicită testare contra-cost, fără să declare corect motivul testării. S-a identificat din ancheta epidemiologicfaptul că aceştia sunt contacți cu cazuri confirmate de COVID-19.

De asemenea, s-a identificat o lipsă de conformare din partea persoanelor care solicită testarea RT-PCR contra cost de a se supune reglementărilor sanitare în vigoare formulate prin Legea nr. 136/2020. Aceştia refuză izolarea în spital pe o perioadă de până la 48 de ore pentru evaluare clinică şi paraclinică, motivând că sunt asimptomatici.

Numărul mare de îmbolnăviri prin COVID-19, înregistrat în luna iulie 2020, poate fi generat de expunerea din timpul concediilor de odihnă sau prin participarea la evenimente private.Astfel, s-a constatat că pe teritoriul judeţului Vrancea a continuatseria de evenimente private, fenomen ce poate susţine transmiterea intracomunitară favorizată de comportamente relaxate.

O altă situaţie potenţială de risc este aceea generată de personalul medical de specialitate, în număr insuficient şi suprasolicitat de volumul mare de persoane testate pozitiv, simptomatice sau asimptomatice.Acestepersoane trebuie evaluate clinic şi paraclinic, iniţiată ancheta epidemiologică preliminară în 12 ore de la testarea pozitivă,fapt care suprasolicită Serviciul de Ambulanţă prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 în vederea transportului către Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani.

De asemenea, s-a observat identificarea unui număr mare de persoane testate pozitiv pentru SARS-CoV-2 complet asimptomatice. Aceste persoane sunt depistate în alte secţii ale spitalului, nu în secţia de boli infecţioase, pentru alte cauze medicale sau la testarea pentru părăsirea ţării în scop recreativ. Putem concluziona că aceste persoane au fost simptomatice cu mult înaintea testării, dar nu s-au declarat la momentul respectiv, favorizând astfel susţinerea şi transmiterea intracomunitară de COVID-19.

RECOMANDĂRI:

- portul obligatoriu al măştii de protecţie în spaţiile deschiseaglomerate;

- portul obligatoriu al măştii de protecţie în mijloacele de transport în comun;

- recomandare de menţinere a distanţării fizice;

- interzicerea evenimentelor private în spaţiu deschis cu mai mult de 50 de participanţi şi în spaţiu închis cu mai mult de 20 participanţi;

- solicitarea către Direcţia de Sănătate Publică Vrancea din partea operatorilor economici a analizei de risc epidemiologic a evenimentului privat;

- obligativitatea agenţilor economici de a pune la dispoziţia DSP Vrancea lista participanţilor la evenimentul aprobat, cu nume, prenume şi număr de telefon;

- aplicarea acţiunii complementare, prin suspendarea temporară a activităţii, tuturor agenţilor economici care organizează evenimente private şi care nu respectă legislaţia sanitară în vigoare;

- obligativitatea agenţilor economici de avea o evidență scrisă a triajului epidemiologic zilnic al angajaţilor şi al concediilor medicale acordate;

- obligativitatea efectuării dezinfecţiei, cu firma autorizată DDD, la sfârşit de săptămână, în toate instituţiile publice şi ori de câte ori este nevoie, cu informarea DSP Vrancea;

- obligativitatea existenţei unei evidențe scrise a triajului epidemiologic al angajaţilor din instituţiile publice, cu transmiterea lunară a acestor informaţii către DSP Vrancea.

Comunicat de presă DSP Vrancea transmis de Silviu Stanciu, referent comunicare 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.