Amintiri din Focșaniul de altădată:„Magazinul Universal”
Exact la intersecţia dintre Bulevardul Republicii şi Strada Mare – porţiunea sa de promenadă, adică acel „Corso”- în limbajul local, s-au aflat, încă de dinainte de Război câteva prăvăliuţe care, în timp, şi-au tot schimbat patronii şi, deci, şi profilul. Acum, unul dintre ele, cel care era chiar în colţul străzilor, găzduia o tutungerie unde se vindeau şi ziare şi care devenise locul preferat de întâlnire al microbiştilor (aici se stătea la coadă în fiecare zi de luni pentru a prinde un număr din ziarul „Sportul Popular”). Perete în perete cu el se afla o mercerie („Mosorelul”) urmată de o prăvălie al cărei spaţiu era împărţit între două activităţi: una era practicată de un armean care repara stilouri (o activitate foarte rentabilă la acea vreme) iar cealaltă era ocupată de o doamnă care repara („remaia”) ciorapii de mătase ai doamnelor, de asemenea o ocupaţie foarte solicitată avându-se în vedere „fragilitatea” acestor accesorii feminine cărora „le fugeau firele” la cea mai mică neatenţie (atingere!)
Bun!
Şi uite că într-o bună zi („bună” pentru cine?), toate cele trei prăvălii sunt înştiinţate oficial că trebuie să evacueze spaţiul, fiindcă... vor fi demolate. Aoleu! Păi ce...cum...! Nimic! Degeaba! Nici n-au apucat patronii să-şi scoată tejghelele că, la câteva zile, gata!, toate trei au fost „mascate” rapid cu nişte panouri din lemn care ocupau şi trotuarul din dreptul lor („Vă rugăm ocoliţi”, scria pe ele), pentru ca, imediat, echipe harnice de muncitori să ia în primire teritoriul şi să înceapă – nici mai mult, nici mai puţin...demolarea. Ce mai, şantier în toată regula: zgomot, praf, camioane, muncitori, materiale de construcţie, mirări, întrebări, curiozităţi...”Ce se-ntâmplă, dom-le aici?”...”Unde ne mai „remaiăm” noi ciorapii?...”Bine au făcut, că erau nişte magherniţe...” etc, etc, etc....Treabă foarte serioasă din moment ce, aproape zilnic, reprezentanţi ai oficialităţilor locale veneau să vadă, să constate şi să raporteze „acolo sus” care era stadiul lucrărilor. Şi pentru că, firesc, se crease o acută stare de curiozitate printre localnici („Chiar pe Strada Mare!?”), la un moment dat a apărut, lipit pe unul dintre paravanele din lemn, un plan al viitoarei construcţii tras la ozalit. Ei da! Acum oamenii înţelegeau cum că acolo se ridica o importantă construcţie pentru viaţa comercială şi economică a oraşului şi anume...un „magazin universal”. Aşa scria sus, deasupra desenului : „Magazin Universal”. Mare, cu parter şi etaj, (cel mai înalt din zonă!), cu vitrine mari şi spaţii..hăhăhă! să te întorci cu carul în ele, nu ca în micile prăvălioare „din centru”. Ce mai!, un proiect foarte modern. Trecea lumea, se oprea, privea şi îşi dădea fiecare cu părerea...Cum locul era în apropierea pieţei, veneau şi se opreau să vadă „minunea” şi o parte din ţăranii şi cei care veniseră cu treburi la piaţă, să afle, să ştie, să spună şi acasă noutăţile, ce se întâmplă „la oraş”
- „Da ce se face aici, domnule?”
- „Păi uite, mata nu vezi ce scrie aici:un magazin universal!”
- „Adică, cum....”universal?”
- „Universal”....adică...cu de toate”...
- „Aha!”...”Cu de toate?”...
- „Da, cu de toatre!...”
- „Da...mălai o avea?”
Întrebarea asta nu era lipsită de justificare: în acele timpuri pâinea se dădea raţionalizat, pe cartelă, abia de ajungea la o masă cu câte o felie de persoană. Baza consumului o reprezenta...mămăliga, mălaiul, care şi el era raţionalizat. Firesc deci ca omul să afle dacă se va găsi şi ceva pentru hrana lui şi a familiei.
- „N-o să aibă fiindcă e magazin universal numai pe mărfuri industriale: cămăşi, haine, ciorapi, ghete...”
Acum, chiar dacă magazinul o fi „Universal” şi o avea de toate, dar ce folos că toate, sau aproape toate, se dădeau numai „pe puncte”: „puncte” pentru haine, „puncte” pentru paltoane, pentru bocanci...N-aveai „puncte”, aşteptai noile cartele pe trimestrul următor şi îţi adunai „puncte” Ca să-ţi iei o haină trebuia să aduni „punctele” de la toată familia timp de cel puţin o jumătate de an. ”La liber”, doar unele mărunţişuri: să zicem..cravate,...batiste (astea se vindeaau..”la metru”, adică erau imprimate pe pânză dar nu erau şi „decupate”...) , ciorapi, basmale pentru femei...
- Da... „Americă” o avea?”
„America” era o ţesătură făcută din deşeuri de bumbac şi era foarte căutată, chiar aşa grosieră cum arăta, fiindcă era ieftină şi rezistentă iar gospodinele o spălau, o albeau şi o foloseau pentru confecţionat lenjerie de pat, feţe de masă chiar şi cămăşi (la ţară).
- „Dacă-i pă produse industriale, cum zici mata, apăi înseamnă că s-ar putea să aducă şi ulei”
Treaba cu uleiul era o altă problemă: şi acesta se dădea raţionalizat, pe cartelă, iar despre calitatea acestuia....doamne dumnezeule!. Uleiul arăta tulbure, aşa cum a ieşit el, direct de la presa de ulei, găseai adesea şi urme de sămânţă de floarea soarelui în el. Avea şi un miros....Gospodinele au învăţat însă „să-l stingă”, să-l facă, adică, mai „consumabil”. Îl puneau la încălzit într-un vas smălţuit şi când se încingea turnau peste el o oarecare canitate de...oţet. Sfârâia uleiul, ieşeau mirosuri dar, prin nu ştiu ce minuni alchimice, uleiul devenea mai limpede şi mai...consumabil.
-„Ulei? Nu ştiu nene, nu ştiu. Dar n-aş crede
La un magazin aşa mare, cu parter şi etaj, modern cum nu se mai construise în urbe, toată suflarea oraşului aştepta, spera, să găsească tocmai „rarităţile” , adică mărfurile de care toţi duceau lipsă.
În sfârşit, în cinstea zilei de 23 august (toate importantele realizări erau dedicate unuia din evenimentele importante ale vremii -1 mai, 23 august, 7 noiembrie ș.a.), „Universalu” , cum ajunsese să i se spună, este gata, mare, elegant, cu vitrine mari, luminoase (nu ca cele ale prăvăliilor care se închideau cu obloane rulane de metal), pregătit pentru inaugurare. Evident, lume multă înghesuită la intrare dar fără drept de acces (miliţienii făceau faţă cu greu presiunii curioşilor), vin oficialităţile, se taie panglica, se fotografiază, se spun alocuţiuni despre „noua realizare a partidului, pentru clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare” (asta presupunea că şi bieţii ţărani vor putea cumpăra de aici cu condiţia să aibe...”puncte”. Dar, de unde?), se vizitează, se dau sfaturi, se felicită, se retrag oficialităţile şi, în sfârşit, se deschid uşile şi se permite şi accesul „clasei muncitoare”. Înghesuială, balamuc („Ce te împingi dom-le, că eu am fost înainte!”....”Tovarăşi, nu vă înghesuiţi că e loc pentru toată lumea...”), oamenii disperaţi „să mai prindă ceva”, de parcă mărfurile s-ar da pe gratis,... Şi comentarii: „E frumos, dom-le, e frumos”...”E cum am văzut eu prin Bucureşti”...”Hei. uite că au şi curele...De când caut..”
Într-adevăr, era ceva ce nu se mai văzuse în urbe: spaţii mari, largi, mărfuri în rafturi moderne (pentru acele timpuri), pe raioane, lumină multă, vânzători în uniforme (unii fuseseră patroni la propriile lor prăvălii dar dăduseră faliment), primeai marfa la raionul „ambalaje”, ce mai, modern şi nou.
- Coase nu ţineţi?
- Nu ţinem moşule, că nu-i fierărie!...
- Nici caiele?
- Nici!
- Lumânări de cununie....
- Nu la noi. Vedeţi la „Mireasa”, mai încolo!...
- Unde s-a mutat remaioza, doamna Lili?
- Nu ştiu doamnă, mai întrebaţi....
- Parfum „Chanell” aveţi?
- Ce s-avem????
-Parfum. Parfum franţuzesc, „Chanell”
-Io-te-te!! Parfum avem: de liliac, de lăcrămioare, de levănţică....
Fâţâială în sus şi în jos, lume curioasă, să vadă, să pipăie, să întrebe.
- Ai fost la „Universal”?
- Nu încă.
-Du-te dom-le că merită...
- Are şi telemea?
- Cum să aibă! Păi ce, e „Alimentară”!
Seara, firma de neon (ehei, altă viaţă!), vitrinele mari, cu manechine, cu geamurile luminate, cu mărfurile frumos expuse (cică s-ar fi adus un vitrinier special, dela Bucureşti!) „Universalul” devenise locul de întâlnire al localnicilor.
-Unde ne întâlnim diseară?
-Păi în faţă la „Universal”
Dacă te vizita vreo rudă sau cineva din alte locuri, primul lucru cu care te lăudai, era...”Universalul” . „Hai să-ţi arăt „Universalul!”, de parcă devenise a opta minune a lumii. Păi da! Grija faţă de bunăstarea oamenilor muncii!
„Universalul” şi-a avut vremea lui de glorie mulţi ani după inaugurare. Asta până când a venit campania de modernizare, de sistematizare, de demolare, până când „Strada Mare” a fost aproape integral dărâmată şi odată cu ea, a fost demolat şi „modernul Universal” care devenise şi el perimat, depăşit. Altă lume, alte gusturi, alte preferinţe. Puţini îşi mai aduc aminte astăzi de „modernul Universal” de altă dată. „Tempi passati!
Prof. Victor Simion
