Local

Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman vine astăzi în vizită în Vrancea

Ziarul de Vrancea
25 sep 2020 3251 vizualizări

Din surse oficiale, am aflat că astăzi, 25 septembrie 2020, ambasadorul SUA în Romania, Adrian Zuckerman vine în vizită în Vrancea, însoțit de șefului Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă. 

Desfășurătorul programului vizitei cuprinde o primă oprire la Biblioteca județeană „Duiliu Zamfirescu” – Aripa de literatură în limba engleză, din Str.Mihail Kogălniceanu nr.13, municipiul Focșani. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Guvernului și pe canalul oficial de YouTube.

La ora 14.30, este programată la sediul Instituției Prefectului Județului Vrancea de pe str. Dimitrie Cantemir nr. 1 o întâlnire cu oamenii de afaceri din județul Vrancea

La ora 15.30, pe esplanada Instituției Prefectului Județului Vrancea, ambasadorul SUA în Romania va susține o declarație de presă. Declarația va fi transmisă live pe paginile de Facebook și YouTube ale Guvernului.

La plecare, ambasadorul Adrian Zuckerman, însoțit de șefului Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă va poposi în jurul orei 16:00 într-o vizită în bazinul viticol Dumbrăveni, la producătorul Mera Com Internațional din localitatea Dragosloveni.

Cine este Adrian Zuckerman​  

Pe 14 decembrie 2019, Adrian Zuckerman a preluat îndatoririle de Ambasador al Statelor Unite în România. Ambasadorul Adrian Zuckerman este un avocat renumit în New York şi, înainte de numire, era partener în domeniul dreptului imobiliar la firma internaţională de avocatură Seyfarth Shaw LLP. El a îndrumat cu succes importanţi clienţi persoane fizice şi juridice prin numeroase tranzacţii şi litigii sofisticate şi complexe. Ambasadorul Adrian Zuckerman a fost preşedintele unui comitet de evaluare a judecătorilor candidaţi pentru posturi la instanţa civilă din New York şi arbitru al Consiliului profesioniştilor din domeniul imobiliar al oraşului New York.

Ambasadorul Zuckerman a imigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte limba română fluent. Implicat activ în iniţiative filantropice şi educaţionale, el a fost membru al consiliului de administraţie al Kids Corp., organizaţie non-profit care îi sprijină pe copiii defavorizaţi din Newark, New Jersey şi a fost membru al consiliului absolvenţilor New York Law School.

La Massachusetts Institute of Technology (MIT), ambasadorul Zuckerman a obţinut o diplomă de licenţă în ştiinţele vieţii şi o diplomă de licenţă în management de la Sloan School of Management a MIT. El a obţinut de asemenea o diplomă în drept de la New York Law School.

Sursa:ro.usembassy.gov/ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.