Local

Aflat, se pare, în campanie electorală nedeclarată, prefectul Halici le transmite bugetarilor din Vrancea că au salariile asigurate

Ziarul de Vrancea
16 mar 2022 2069 vizualizări

Aflat, se pare, în campanie electorală nedeclarată, prefectul Nicușor Halici le transmite următoarele asigurări bugetarilor din Vrancea, prin intermediul unei postări pe Facebook a Instituției Prefectului Județul Vrancea

„Nu trebuie să își facă griji în ceea ce privește drepturile bănești pe care le primesc prin instituțiile statului” - ar fi concluzia desprinsă în urma unei întâlniri convocată marți, 15 martie 2022, de prefectul județului, Nicușor Halici, la care au participat patru dintre directorii instituțiilor deconcentrate din Vrancea.

Concret, este vorba despre șefii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casei Județene de Pensii și Inspectoratului Teritorial de Muncă, care au expus situația din instituțiile pe care le coordonează, explică Instituția Prefectului Județul Vrancea.

Salariații din mediul privat n-au intrat deocamdată, conform mesajelor publice ale prefectului Halici, pe lista lui de priorități. 

După publicarea articolului pe ziaruldevrancea.ro purtătorul de cuvânt la Instituției Prefectului Județul Vrancea a precizat că textul postării și asigurările prefectului se referă doar la pensionarii din județul nostru

Textul integral al postării:

Vrâncenii nu trebuie să își facă griji în ceea ce privește drepturile bănești pe care le primesc prin instituțiile statului.

 Aceasta ar fi concluzia, pe scurt, a unei întâlniri convocate astăzi de Prefectul Județului, Nicușor Halici, la care au participat patru dintre directorii instituțiilor deconcentrate din Vrancea. Concret, este vorba despre șefii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casei Județene de Pensii și Inspectoratului Teritorial de Muncă, care au expus situația din instituțiile pe care le coordonează.

 Din cele relatate, la niciuna dintre aceste instituții nu există întârzieri sau restanțe la plata sumelor necesare către vrânceni, dovedindu-se astfel că Guvernul României a luat toate măsurile de siguranță necesare ca lucrurile pe aceste paliere să se desfășoare fără probleme. Vorbim aici despre drepturile provenite din pensii, alocații, concedii, șomaj sau alte stimulente financiare și așa mai departe. La rândul său, Prefectul Nicușor Halici a asigurat că nu există motive de îngrijorare pe viitor din punct de vedere al alocărilor bugetare, iar instituțiile de resort din teritoriu își vor desfășura activitatea fără sincope

 O veste încurajatoare a venit în plus de la AJOFM Vrancea, anume că piața forței de muncă din județ a început să își revină după pandemia de coronavirus. Astfel, din statisticile realizate de instituție a reieșit că au fost înregistrate creșteri ușoare după luna august 2020, iar trendul în 2021 a fost unul bun. O altă discuție de interes a fost aceea legată de stadiul în care se află procesul de actualizare a bazei de date în ceea ce privește drepturile provenite din pensii. Potrivit asigurărilor date de directorul CJP Vrancea, până la 31 decembrie 2022 dosarele de pensii vor fi revizuite și translatate în aplicația nouă. La acest moment, instituția are 13 persoane care se ocupă strict de acest proces, cu o medie de 30 de dosare/zi/om.

Text informații + foto:Instituția Prefectului Județul Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.