Local

Activități ale polițiștilor din Focșani pe linie de comercializare a unor produse contrafăcute

Ziarul de Vrancea
5 sep 2019 1337 vizualizări

La data de 04.09.2019, în intervalul 10.00 – 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Mun. Focșani au organizat o acțiune ce a avut drept scop depistarea persoanelor care desfăşoară activităţi de comerț ilicit în zonele aglomerate de pe raza municipiului.

Cu această ocazie au fost  identificați doi bărbați, din  mun. Focșani, care comercializau tricouri și geci, susceptibile a fi contrafăcute, fără acte de proveniență și certificat de conformitate.Polițiștii au întocmit dosare penale, iar cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice ori similare”.

Buletin de presă      Nr. 253 din 5 septembrie 2019


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.