Local

Acţiuni ale poliţiştilor vrânceni pentru protejarea fondului silvic

Ziarul de Vrancea
8 apr 2019 872 vizualizări

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 4 infracţiuni, au fost aplicate sancţiuni de 58.000 de lei şi a fost confiscat material lemnos de peste 16.000 lei precum și un autovehicul.

În perioada 28 martie – 03 aprilie a.c., polițiștii de ordine publică împreună cu specialişti silvici au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Astfel, în urma a peste 140 de controale desfășurate pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 4 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, din care 31 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 58.000 lei.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 43  m.c. material lemnos, în valoare totală de peste  16.000 lei, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice, precum și a unui autovehicul.

Exemple semnificative:

La data de 29 martie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în urma unui control efectuat la punctul de lucru al unui operator economic din municipiul Adjud, au constatat faptul că, în perioada 1februarie – 29 martie a.c., ar fi fost expediate din incinta depozitului de materiale lemnoase cantitățile de 9,56 m.c. cherestea rășinoase și 7,50 m.c. lăturoaie rășinoase, fără avize de însoțire, conform prevederilor legale.

Totodată, operatorul economic nu a respectat modul de completare a registrului de evidență intrări – ieșiri materiale lemnoase aferent depozitului controlat.

În cauză, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale a agentului economic potrivit Legii nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării contravalorii cantităților de material lemnos, în valoare totală de peste 8.200 lei.

Sâmbătă, 30 martie a.c., ora 17.30, polițiștii  Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat un bărbat, în timp ce transporta cu un autocamion pe DJ 205 D, cantitatea de 11,30 m.c. lemn rotund fag, fără aviz de însoțire.

Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit Legii nr. 171/2010 cu amenda în cuantum de 5000 de lei, fiind dispuse, totodată, confiscarea cantității de 11,30  m.c. lemn rotund fag precum și a autocamionului folosit.

Acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice, în scopul protejării fondului silvic continuă.

     BP   Nr. 102 din 8 aprilie 2019


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.