Local

Accidente și dosare penale pe șosele din județ în perioada Rusaliilor

Dan Chiriac
5 iun 2017 1397 vizualizări

Polițiștii au efectuat o razie printre comercianții de pe marginea E 85 u mulți șoferi s-au urcat la volan fără permis sau băuți

Două accidente rutiere și zeci de dosare penale este bilanțul minivacanței de Rusalii pe șosele din județ. Astfel, polițiștii focșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Cotești din municipiu s-a produs o tamponare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că un bărbat de 47 ani, din localitate, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, nu s-a asigurat și a acroșat un alt autoturism care era condus regulamentar de o femeie. În urma testării alcoolscop a bărbatului a rezultat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal. Polițiștii din Adjud au fost sesizați de un bărbat de 37 ani din localitate cu privire la faptul că în timp ce conducea o bicicletă pe strada Republicii, sensul Bacău - Adjud, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma testării biciclistului cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii vrînceni au întocmit mai multe dosare penale la regimul rutier. Astfel, pe DJ 205D în comuna Paltin, a fost depistat un bărbat de  de 61 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Polițiștii din Mărășești au oprit în trafic un bărbat de 26 ani din localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat și fără a poseda permis de conducere. Pe DN 2 E 85 în comuna Dumbrăveni, a fost depistat un bărbat de 48 ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea un autoturism care autorizația de circulație provizorie expirată. Pe DJ 205C în comuna Vârteșcoiu, un bărbat de 39 ani, din localitate, conducea un autoturism și avea o concentrație de 1,1 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe DJ 205B în comuna Bolotești a fost depistat un tânăr de 28 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un moped neînmatriculat și fără a deține permis de conducere. Pe 3 iunie, ora 05.15, pe str. Odobești din municipiul Focșani a fost depistată o tânără de 28 ani, din comuna Dumitrești, în timp ce conducea un autoturism, deși avea o concentrație de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La volan fără permis

Polițiștii din Gologanu au depistat în trafic un bărbat de 35 ani din localitate în timp ce conducea o autoutilitară iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta avea permisul de conducere reținut. Pe DN2 E85, în afara municipiului Focșani, un bărbat de 33 ani conducea o autoutilitară care era radiată din circulație. Pe 1 iunie a.c, ora 05.00, polițiștii focșăneni au depistat pe Bld.Unirii din localitate un bărbat de 48 ani din comuna Cîmpineanca în timp ce conducea  un autoturism și întrucât prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat alcoolscop. Întrucât a refuzat acest lucru, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii din comuna Nănești au oprit pe DJ 202F, în satul Mihălceni, un bărbat de 40 ani din comuna Măicănești, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din tractor și cisterna fără ca acesta să dețină permis de conducere valid pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii din Panciu au tras pe dreapta pe DN2L în comuna Străoane un bărbat de 48 ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un moped iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus  la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Razie printre comercianții de pe marginea E 85

Pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de comerț, precum și a principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere, la data de 2 iunie a.c., polițiștii vrânceni au acționat pe DN2 – E85, pe tronsonul de drum Golești – Slobozia Bradului, limită cu municipiul Râmnicu Sărat. În urma acțiunii au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, după cum urmează: conform O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor = 20; conform Legii nr. 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol = 15; conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite = 6; conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice = 3. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare. (Dan CHIRIAC)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.