Local

A murit profesorul Mihai Petrișor, soțul redactorului șef al postului de televiziune Atlas TV Focșani, Lenormanda Florențiu

Ziarul de Vrancea
7 iul 2023 5795 vizualizări

Profesorul Mihai Petrișor avea 71 de ani. A absolvit actualul Colegiu Național „Unirea” din Focșani și Universitatea București -secția Pedagogie-Franceză. A profesat mai mulți ani la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” Focșani. Timp de 33 de ani, a avut o căsnicie fericită alături de profesoara Lenormanda Florențiu, redactorul șef al postului de televiziune Atlas TV Focșani. Conform informațiilor obținute din surse apropiate familiei, toți cei care vor să-și ia rămas bun de la profesorul Mihai Petrișor o vor putea face la capela Cimitirului ”Sfântul Mina” de pe strada Bistrița, din Cartierul Bahne Focșani. Înmormântarea va avea loc joi, 6 iulie 2023, când corpul neînsuflețit al profesorului Mihai Petrișor va fi depus în cavoul familiei din Cimitirul ”Sfântul Mina” Focșani.    

Citiți anunțul emoționant al Lenormandei Florențiu în legătură cu decesul soțului său

Cu profundă durere în suflet anunț trecerea în eternitate a soțului meu drag - profesorul MIHAI PETRIȘOR.

Mă despart cu imensă tristețe de omul cu înalte calități morale și profesionale, care mi-a fost alături la bine și la greu, un soț devotat și de neînlocuit!

Trupul neînsuflețit este depus la Capela Bisericii Sf. Mina din Bahne, iar înmormântarea va avea loc joi - 6 iulie 2023.

Dumnezeu să-i așeze sufletul nobil în Împărăția Sa!”-Lenormanda Florențiu

Citiți și anunțul de condoleanțe al Colectivul Televiziunii Atlas din Focșani

Colectivul Televiziunii Atlas din Focșani este alături de doamna redactor șef Lenormanda Florențiu, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veșnice a celui ce a fost un soț devotat și iubitor, MIHAI PETRIȘOR. Dumnezeu să-l așeze în Lumina Sa! Sincere condoleanțe!”

Citiți și anunțul de condolențe transmis de primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă

Sunt alături de doamna Lenormanda Florențiu în aceste momente de durere pricinuite de trecerea la cele veșnice a soțului.

Dumnezeu să îl ierte și să îl aibă în pază pe cel care a fost profesorul Mihai Petrișor

Sincere condoleanțe familiei îndurerate”

Citiți și anunțul de condolențe transmis de președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma

Profesorul Mihai Petrișor, soțul realizatoarei TV Lenormanda Florențiu, a trecut la cele veșnice.

O veste tristă pentru comunitate și pentru generații de elevi care-l vor purta în suflete pe cel care le-a fost dascăl.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!Condoleanțe familiei îndurerate!”

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților profesorului Mihai Petrișor! Dumnezeu să-l odihnească în pace!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.