Local

A luat fonduri europene cu adeverinţe false

Dan Chiriac
10 oct 2017 1834 vizualizări

Inculpatul a depus cu rea-credință, la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vrancea, două documente false, prin care se atesta în mod nereal că titularul nu figurează cu datorii către bugetul local

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Galați. Anchetatorii  au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ISAC IONUȚ cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: “În perioada 2015-2016, în susținerea unor cereri de acordare a ajutorului nerambursabil (tranșa a II-a), în cadrul măsurii 112 — 'instalarea tinerilor fermieri', inculpatul Isac Ionuț a depus cu rea-credință la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vrancea, două documente false (certificate de atestare fiscală), prin care se atesta în mod nereal că titularul nu figurează cu datorii către bugetul local și că a îndeplinit condițiile de acordare a sprijinului financiar. Anterior, în același context, inculpatul încasase deja 106.668 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat al DNA. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.