Local

Baesu da consultanta la tot judetul

Doina Ganea
9 oct 2006 2266 vizualizări
Firma deputatului George Baesu a facut strategii la Panciu, Odobesti, Marasesti pe mai putin de 2000 de euro u pretul a fost chiar si de sase ori mai mic decit la firmele concurente u pe linga strategii, Succes Consulting realizeaza si fisele proiectelor u acest supliment se face insa pe zeci de mii de euro u Baesu a recunoscut ca strategiile au si defecte de traducere

Firma deputatului George Baesu, Success Consulting, a pus mina pe toate contractele de servicii de consultanta privind strategia de dezvoltare a oraselor din Vrancea. Primarii, care sint din acelasi partid- PSD, sustin ca Success Consulting a oferit cel mai mic pret pentru realizarea serviciului de consultanta, comparativ cu celelalte firme participante la selectia de oferte. La Primaria Panciu strategia orasului este deja elaborata, in prezent lucrindu-se la fisele de obiective pentru realizarea strategiei pe anii 2006-2013. "Speram ca pina la 10 decembrie sa fim gata cu aceste fise de

obiective. Se lucreaza la fisele primelor 14 proiecte care vor fi implementate in perioada 2007-2009 prin accesarea fondurilor structurale. Ea va fi urmata de alte etape, precum elaborarea portofoliului de proiecte si a fiselor de obiective de investitii, dezvoltarea de parteneriate, a unui mediu de afaceri, realizarea studiilor de fezabilitate, accesarea surselor de finantare", a declarat primarul Ion Petre. In luna iulie a fost aprobat prin bugetul local suma de 25.000 de euro pentru intocmirea portofoliului de

proiecte si a fiselor de obiective. Primarul Ion Petre sustine ca strategia orasului comandata firmei Success Consulting a costat in jur de 2000 de euro, insa tot firma lui Baesu este cea care realizeaza si fisele obiectelor de investitii. "Este un pret bun, am aflat ca alte primarii au platit si 80.000 de euro pe o strategie, dar bugetul nostru nu ne permite. 100.000 de euro este intregul buget local si noi avem alte prioritati", a precizat Ion Petre. Potrivit primarului, acordarea contractului de achizitii publice firmei

Success Consulting s-a facut prin procedura de selectie de oferte. Primaria a solicitat oferte de la 3-4 firme de consultanta din tara printre care s-a numarat si firma lui George Baesu.


Orase mici, strategii ieftine


Edilii de la Marasesti si Odobesti au recunoscut ca au si ei contracte cu firma colegului lor de partid, George Baesu. Ei sustin ca au preferat-o altor firme pentru ca a cerut un pret foarte mic."Speram ca pina la sfirsitul anului sa avem gata strategia pentru a putea fi pregatiti de accesarea fondurilor structurale puse la dispozitie de Uniunea Europeana. Am lansat oferta unui numar de cinci firme de specialitate, iar Success Consulting ne-a spus ca ne poate face strategia pentru 1500 de euro", a precizat si primarul orasului Marasesti, Emilian Brasov. Spre deosebire de Focsani sau Panciu, edilii odobesteni au preferat sa "sparga" oferta strategiei in mai multe capitole pentru ca realizarea ei sa fie

mai eficienta. "Pentru noi strategia o realizeaza in prezent firma Success Consulting. Cit priveste fisele de proiecte, noi am preferat sa le dam in lucru altei firme. Credem ca asa vom eficientiza acest proiect pentru ca daca lucreaza mai multi la strategie va fi mai bine", a declarat primarul orasului Odobesti, Daniel Nicolas. Potrivit edilului odobestean primaria a platit firmei lui George Baesu mai putin de 2000 de euro. Firma a fost aleasa dintre alte cinci firme si institute de renume din Romania, cum este SC PrimaInvest Consulting SRL Cluj, ori Institutul pentru Studierea Proiectelor Bucuresti. Firma clujeana a cerut odobestenilor pentru realizarea strategiei suma de 12.000 de euro, adica de sase ori mai mult

decit cerea firma deputatului PSD. Fiecare edil a recunoscut ca din grupurile de lucru la strategiile oraselor lor au facut parte si functionarii primariilor, care au pus la dispozitie datele cerute de "strategi".


Baesu nu spune reteta proceselor mici


In conditiile in care strategiile celorlalte orase din judetul nostru au luat ca model Strategia municipiului Focsani realizata de AM2 Consulting Ltd prin Aleksandar Mojsovski, partenerul lui George Baesu in Succes Consulting SRL, este lesne de imaginat de ce preturile au fost mult mai mici decit ale concurentilor. Baesu a refuzat sa spuna cum a reusit "performanta" sa lucreze de citeva ori mai ieftin decit pretul pietei pe motiv ca administratorul firmei este consilierul local PSD George Mateescu. In conferinta de presa sustinuta ieri, Baesu a recunoscut ca in strategia de dezvoltare a Focsaniului s-au mai facut "greseli de traducere", insa a sustinut ca a fost de profesionisti. De asemenea, deputatul a

spus ca firma la care este actionar are contracte si in afara judetului. "Daca eu stiu ca am un produs de care ei au mare nevoie si care cu alte firme ar fi fost facut in niste conditii financiare foarte nefericite, sa-mi para rau ca ii ajut pe unii primari care imi sint si colegi, iar o firma in care eu sint asociat i-a

ajutat?", a declarat deputatul George Baesu.


Baesu se pune la dispozitia politiei


George Baesu a facut ieri dimineata o sesizare la Politia Focsani, in care a cerut sa se ancheteze daca acuzatiile aduse de cei trei consilieri la adresa sa sint adevarate. Dupa aceea, deputatul a tinut o conferinta de presa in care a infirmat "categoric" ca a dat telefoane consilierilor locali pentru a le influenta votul. Baesu a acuzat-o pe Doina Fodoreanu ca a vrut sa-i faca un serviciu "stapinului sau politic Nini Sapunaru", pentru a candida la functia de primar al Focsaniului. "Cunoscind-o nu pot sa spun decit «Doamne fereste!»", a spus Baesu. Despre Mioara Lazar si Mirela Bizna deputatul a spus ca sint "o imensa dezamagire". "Nu am avut nici un fel de amestec cu privire la modul in care s-a licitat, s- a atribuit aceasta strategie", a mai spus deputatul. Baesu a afirmat ca le-a dat telefon Mioarei Lazar si Mirelei Bizna dupa ce Aleksandar Mojsovski, administratorul AM 2 Consulting, i-a spus despre esecul convorbirilor pe care le-a avut joia trecuta cu consilierii puterii. "Vineri, Aleksandar Mojsovski, inainte de a pleca in Anglia, mi-a spus ce s-a intimplat si atunci am pus mina pe telefon si am dat telefon celor doi consilieri sa vad ce s-a intimplat", a declarat Baesu. Acesta a afirmat ca in materialul publicat de cotidianul nostru in editia de ieri s-ar sugera ca a facut "trafic de influenta, distrugeri si amenintari" si ca il va actiona in judecata pe autorul articolului. Cit priveste plingerea facuta la Politie, deputatul a spus ca daca se constata ca nu a facut nimic va face la rindul sau plingere penala impotriva celor trei consiliere.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.