Si Vrancea a avut informatorii ei
In afara de celebra poveste a presedintelui Marian Oprisan care impreuna cu mama sa Lucia Gherardi ar fi semnat note informative la securitate pentru fostul capitan Doru Lungu, se pare ca un vrincean dintr-o suta a fost informator inainte de 1989. Un fost ofiter de Securitate care a lucrat in Vrancea ne-a ajutat, sub protectia anonimatului, sa dam un pic la o parte draperia in spatele careia se ascund fostii informatori locali. Fostul ofiter a acceptat sa ne dezvaluie citeva din secretele meseriei de securist. Recrutarea informatorilor se facea ca la carte. Un informator deconspirat atragea insa mutarea disciplinara la alta unitate a ofiterului care nu l-a "protejat". Cit priveste pe fostii activisti de partid, acestia aveau sarcina de partid sa dea cu ciocul la securitate. Numele de cod ale acestora se afla probabil pe undeva prin documentele secrete ale Securitatii si vor fi publice cel mai devreme peste 50 de ani. In plus, fostii ofiteri sustin ca Vrancea nu era un judet de top din punct de vedere informational, pentru ca aici erau "putini straini, putini bani, putine curve si avea o economie mai putin dezvoltata
in comparatie cu Brasov, Prahova sau Constanta". Despre toate acestea si mai mai multe chiar aflati in interviul de mai jos.
R. Cum se racolau informatorii?
O.S. Eu am lucrat pe domeniul economic. N-am avut de-a face cu cei care se ocupau de scriitori, partide politice traditionale, fosti detinuti politici sau cei car il injurau pe Ceausescu. Cind am intrat in piine, am preluat o retea de 53 de informatori cu angajamente si citiva pe care ii exploatam in orb. Pe altii i-am reactivat eu fara sa stiu ca erau informatori vechi. Am reactivat unul din 1952. Fusese de patru ori reactivat de diferiti ofiteri. Erau acei informatori conserva.
R. Ce insemna exploatarea in orb? Ei nu stiau cu cine stau de vorba?
O.S. Ba da! Numai ca nu semnau angajment pentru ca imi asumam eu cele spuse de ei. Ii pastram pentru cind aveam nevoie de informatori cu angajament scris, pentru ca aveam obligatia sa racolam cel putin un nou informator pe luna. Asa ii lasam in rezerva.
R. Ce insemna o "conserva" ?
O.S. Era cineva racolat pe care il lasai ani de zile in asteptare pina intra intr-o zona de interes pentru tine si il reactivai.R. Am auzit de gazde, case de intilniri, rezidenti, casute postale ... O.S. Gazdele erau acele persoane care isi puneau locuinta la dispozitie si unde te intilneai cu alti informatori daca nu aveai
unde. Te duceai la X acasa. Acolo venea si Y, omul tau, si stateai de vorba la o cafea, urmareati un meci, dupa care "gazda" pleca in bucatarie si omul tau se apuca sa scrie nota informativa. Casele de
intilniri erau apartamente libere aflate la dispozitia noastra in care ne intilneam cu colaboratorii sau informatorii. Cheile la acele apartamente erau la seful cel mare si trebuia sa faci un raport cind
aveai nevoie de un asemenea loc. Casutele postale erau locurile sau gazdele unde un informator lasa notele informative.
R. De ce atitea masuri de siguranta? Pentru ofiteri sau pentru
informatori?
O.S. Pentru ofiteri nu, pentru ca odata intrat in fabrica ofiterul de securitate era cunoscut de toata lumea. Toate masurile erau pentru informatori. Un informator deconspirat insemna sanctionarea ofiterului cu mutarea disciplinara la alta unitate in alta localitate si uneori cu trecerea in rezerva daca abaterea se repeta.
R. Cum luati legatura cu informatorii?
O. S. Pai, stabileam data de la o intilnire la alta. Daca era in fabrica treceam pe la multe persoane. Pe la inginerul sef, pe la maistrul sef de schimb, pe la responsabilul cu PSI sau cel de la paza si pe acest traseu ma intilneam si cu sursa. Daca avea ceva sa-mi dea imi dadea si plecam, nu inainte de a stabili o alta data, ora si locul. Uneori alegeam si cite trei posibile locuri de intilnire.
Turnatori din convingere sau "convinsi"?
R. Ce ii determina pe acesti informatori sa toarne? Avantajele
materiale? Santajul?
O.S. Avantajele materiale mai putin. Erau unii rasplatiti cu 100 de lei pe informatie, iar altii cu diverse cadouri. Faceam procese- verbale si dadeam chitante pentru tot. Alte avantaje nu erau. Pentru ca la o adica, daca facea ceva penal si incapea pe mina Politiei nu-l scapam, pentru ca nu ne bagam. Era si asa o mare rica intre Militie si Securitate. In plus aveau si ei informatorii lor, cum au si acum, desi nu vorbeste nimeni despe asta. Aveau si ei "oameni de bine, buni cetateni care doresc sa sprijine organele de ancheta". Cit priveste santajul, da, acesta functiona. Aveai nevoie de un om intr-un anumit obiectiv. Era vital! In general, cautam persoane integre, fara cazier, cu relaii personale, inteligente,
echilibrate. Important era sa poata si sa stie sa obtina informatia in mediul in care lucra. Fie ca era la laborator, la bucatarie sau la spalatorie. Atunci adunai date despre unul despre altul. Putin de colo, putin de dincolo, te mai sfatuiai cu seful sau cu un coleg si aflai cine poate fi strins cu usa. Aveai citeva intilniri "intimplatoare", tatonai terenul si daca vedeai ca nu cedeaza aranjai o intilnire la militie, prin sectorist. Acesta il chema pentru diverse motive si te lasa la un moment dat singur cu el in camera.
Atunci era maximul pe care il mai puteai face. Ii explicai ce vrei, dupa ce purtai o discutie prealabila, despre locul lui de munca, despre ce il nemultumeste si chiar despre relatiile pe carele avea
cu strainii sau daca facea un mic trafic cu Vegeta ori primea scrisori de la o matusa din Franta si asa ajungeai la o intelegere. Daca ajungeai. Daca refuza, nu mai insistai. Era o racolare esuata.
Esential era sa ai siguranta ca va accepta colaborarea.
R. Alte motive pentru care oamenii turnau la securitate?
O.S. Unii doreau sa-si pastreze functiile, altii sa promoveze. Se simteau protejati. Credeau ca lor nu li se poate intimpla nimic, dar asa cum am spus nu ne bagam in chestii de greseli pe care le facea unul sau altul in raport cu legea. Erau unii care veneau de buna-voie sa toarne, dar nu la Focsani. Se duceau direct la Bucuresti si de acolo primeam informatia si ni se cerea sa verificam. Eram destul de suspiciosi in privinta acestor "zelosi". Era o alta categorie de oameni care o faceau datorita caracterului. Aveau ei ceva probleme cu unul sau cu altul si veneau sa-i toarne. Orice informatie trebuia verificata din trei surse, asa cum faceti si voi, ziaristii.
Unde sint turnatorii de alta data?
R. Acum mai sint turnatori?
O.S. Normal. Numai ca nu atit de multi, pentru ca dupa 1990 s-a pierdut finalitatea muncii de ofiter, ma refer la domeniul economiei interne.
R. Cum asa? Nu mai spioneaza nimeni ce e intr-o fabrica sau la o ferma?
O.S. Nu, pentru ca nu mai intereseaza pe nimeni. Cui i-a folosit ca dupa 1990 spuneam ca se taie copaci din livada? Ce s-a mai intimplat daca am spus ca se fura la pesticide si ierbicide si nu se mai imprastie cantitatea necesara peste culturi? Acum sint ferme particulare, terenurile sint ale oamenilor, nu mai e la stat nu mai intereseaza pe nimeni daca proprietarul isi face sau nu productia la hectar. La fel si in industrie. Mai este relevant ca nu se foloseste reteta de ciment pentru turnarea unui tub premo, a unor
prefabricate, a unor pavele, cind totul este privatizat si statul nu mai are mare lucru. Atunci era important sa stii daca un muncitor avea patima bauturii. Pentru ca daca se intimpla sa-l puna maistrul
sa toarne ciment pentru o subtraversare de albie de riu si se imbata si facea de mintuiala si apoi te trezeai cu fisuri in canal zburai de la munca. Sau pentru ca nu se facea analiza corecta la laborator sau nu se respecta retetarul. Asa era pe atunci. Securitatea era in slujba partidului, iar partidul era-n toate.
R. Cum erau racolati membri de partid ca sa devina informatori?
O.S. Unii erau obligati cu sarcina de partid sa informeze tot ce misca la locul de munca sau in bloc, dar n-aveau angajamente. Pe altii, dimpotriva, trebuia sa-i racolam. Si daca vroiam ca un membru
de partid sa fie informator, pentru ca era in sectorul in care aveam noi nevoie, trebuia sa facem cerere la secretarul de partid. In primul rind mergeam la seful direct si ii prezentam cazul. Dupa care intocmeam o lista cu membrii de partid din unitatea, satul, zona noastra de interes. Pe aceasta lista se afla si numele celui care ne interesa pe noi. Il treceam linga alte doua nume care nu ne interesa. Asa ajungea lista la secretar. Acesta decidea. Se intimpla ca cel vizat de noi sa fie ruda cu secretarul si secretarul
se opunea si nu ne dadea voie sa-l racolam. Asa ca o lasam balta pe moment si cautam alta solutie.
R. Cum informatiile circulau de la securitate la partid? O.S. Da. Noi le dadeam lor toate informatiile. Si ei ne dadeau noua, dar nu tot.
R. Era securitatea in subordinea partidului?
O.S. Categoric!
R. Se vor afla numele membrilor de partid care au colaborat cu securitatea?
O.S. Daca va referiti la secretari si cei care se ocupau cu propaganda acestia nu aveau dosar de informator. Erau niste nume de cod trecute in agenda de lucru personala a ofiterului de securitate, care erau decodate intr-un registru la Biroul de Documente Secrete (BDS). Caietele de lucru ale ofiterilor erau
numerotate si predate la fel la BDS. Dupa cite stiu eu, la BDS nu este permis nici acum accesul si nu se poate afla cine a fost informator dintre activistii de partid.
1% dintre vrinceni au fost informatori
R. Aveati timp sa va intilniti cu toti informatorii intr-o luna? O.S. Depinde de activitate. Cu unii ne intilneam la citeva zile, cu altii la citeva luni. Depinde de cit de intensa era activitatea si cit de importante informatiile. Daca era urgent ne contactau ei. Erau in schimb rezidentii. Acestia faceau de fapt munca ofiterului. Aveau in subordine 3-10 informatori si colectau notele informative. Atunci noi puneam notele la dosarul colaboratorului, la dosarele informatorilor si la dosarele de obiectiv.
R. Cam citi informatori credeti ca erau in Vrancea inainte de 1989?
O.S. Nu pot sa apreciez. Citeva mii. Daca eu aveam in jur de 60 de informatori cu angajament si eram aproape 80 de ofiteri angajati la Securitate, puteti calcula.
R. Inseamna ca la 400.000 de locuitori ai judetului mai bine de 1% erau informatori.
O.S. Probabil, nu m-am gindit niciodata sa fac un astfel de calcul...
R. E bine sa se afle cine au fost informatorii?
O.S. Acum toti dau inapoi si fac pe mironositele, dar uita ca inainte de 1989 pentru un ou, pentru o aripa de pui sau pentru o functie erau in stare sa-si vinda si parintii. Multi dintre ei nu stiau ce fac si
se duceau la partid si depuneau o reclamatie, scriau o anonima la noi si intrau in malaxor. Sint uitati cei care la tara isi turnau vecinii care taiau un porc sau o vita. Au facut oameni de la tara puscarie
sase luni sau doi ani si nici acum nu stiu de unde li se trage. Nu stiu acum ca prietenul de pahar i-a turnat la seful de post sau la primar ori la directorul scolii. Aceste informatii ajungeau si la noi.
R. Ce stiti de Marian Oprisan? A fost el informatorul ofiterului DoruLungu?
O.S. Nu stiu. Nu aveam acelasi obiectiv si in general noi, ofiterii, nu ne spuneam ce informatori avem si pe unde. Daca aveam nevoie de o informatie o ceream direct ofiterului de obiectiv nuceream numele informatorului. Eu, cind l-am cunoscut pe Doru Lungu, stiu ca preluase Confectia de la Violeta Balica, fostul ofiter care s-a ocupat de domeniul industriei usoare pina in 1988, cind s-a mutat la alt departament. Probabil ca Lungu l-a racolat pe Oprisan dupa ce a preluat Confectia de la Violeta Balica sau l-a preluat cu totul. R. Dar pe mama lui Oprisan, Lucia Gherardi? O.S. Asa cu v-am spus nu ne cunosteam informatorii unii altora. Dupa cite am aflat si eu mai tirziu din presa, mama lui Oprisan a
dat inaintea fiului ei note informative. Daca le-a dat numai lui Doru Lungu sau daca au fost amindoi, mama si fiu informatorii fostului ofiter de pe atunci, n-am de unde sa stiu.
