Local

Sinistrati fara energie electrica in containere

Dana Lepadat
7 iul 2006 865 vizualizări
50 de familii de sinistrati au ramas in bezna in containerele Guvernului. Lucrarile de constructii de pe santierul lui Gigi Becali ar putea fi sistate pentru neplata facturii catre Electrica.

Situatia sinistratilor din containere, ramasi in bezna din cauza debransarii de la curent electric, va fi dezbatuta astazi de catre autoritatile locale impreuna cu subprefectul Dragos Mircea si directorul Electrica Focsani, Dumitru Danila. 50 de familii de sinistrati din comunele Suraia, Vinatori, Rastoaca, Garoafa si orasul Marasesti nu mai beneficiaza de energie electrica din aceasta saptamina pentru ca autoritatile locale refuza sa achite serviciile societatii de electricitate, desi a fost emisa o hotarire de Guvern in acest sens. Oamenii nu mai pot folosi astfel aparatele electrocasnice riscind sa consume alimente alterate din cauza temperaturilor ridicate din containere. Primarii din localitatile respective au refuzat sa semneze contractul de furnizare a energiei electrice pentru sinistrati invocind lipsa de fonduri. Asta in conditiile in care consumul din cele sase luni de la instalarea sinistratilor in containere este de 600 de milioane de lei vechi. "Sumele pentru energia electrica consumata de sinistratii care locuiesc in containere nu este foarte mare. Este intre 100 si 300 de milioane de lei vechi pentru fiecare comuna. Potrivit H. G. 1355/2005, aceste facturi ar trebui sa fie achitate de primarii. Le- am facut factura la nivel de bilant, pe sase luni, tocmai pentru a nu suferi penalitati", a declarat directorul Electrica Focsani, Dumitru Danila. Cel mai mare consum de energie electrica a fost inregistrat in comuna Suraia, unde sinistratii au consumat peste 600 de kw/ora pe luna, adica doua milioane de lei vechi fata de 1.300.000 de lei. Consumul mare de energiei electrice se datoreaza si risipei facute de sinistrati, dar si vremii aspre din iarna trecuta care i-a facut pe acestia sa tina radiatoarele deschise la maximum. Exista si autoritati locale mai constiincioase care au achitat facturile la energia electrica fara a pune sinistratii in situatia de a trai ca in evul mediu. Printre acestea se numara primariile Odobesti, Nanesti si Andreiasu. Si Edilul din comuna Maicanesti, Costel Necula a achitat consumul de energie electrica pentru sinistrati pe ultima suta de metri, cind unul dintre containerele din comuna a fost

debransat. Acesta a platit la Electrica 272 de milioane de lei.


Energia electrica de la santiere a costat un miliard


Si constructorii care au lucrat la casele sinistratilor au datorii la curent. De aceasta data este vorba de sume mult mai mari. Pentru organizarea de santier de pe amplasamentul de la Vulturu, unde sint in constructie 200 de case pentru sinistratii din Vadu Rosca, "Fundatia Crestina Gigi Becali" trebuie sa plateasca o factura de aproape 600 de milioane de lei vechi. Conducerea Electrica Focsani a declarat ca face deja demersuri pentru a instiinta reprezentantii fundatiei privitor la factura pe care trebuie sa o

achite. Si casele construite de Guvern pe amplasamentul din Botirlau au implicat consum de energie electrica de 440 de milioane de lei, bani ce vor fi imputati Primariei Vulturu. In cazul in care facturile restante nu vor fi achitate, primaria va fi data in judecata. Autoritatile locale spun in schimb, ca nu au cum sa pateasca aceste datorii care, potrivit lor, ar trebui suportate de Guvern. "De unde sa dam noi acesti bani daca noi avem 600 de milioane de lei vechi pentru tot anul la iluminat public. Guvernul ar

trebui sa plateasca", ne-a spus viceprimarul din Vulturu, Nicolae Dumitrescu. Aceleasi argumente sint utilizate si de ceilalti edili locali care refuza sa plateasca curentul electric pentru containere. "Am refuzat sa semnez contractul pentru containere deoarece nu am bani. Sumele pe care trebuie sa le dau reprezinta practic iluminatul public pe un an de zile. Va trebui sa dau si pentru penalitati. Eu stiam ce ma asteapta de asta nu am semnat. Sa le plateasca Guvernul curentul! Cei care stau in aceste module si la

un an de la inundatii sint niste lenesi, niste betivi care nu s-au preocupat deloc sa-si reconstruiasca locuintele. Trebuie sa inteleaga ca inundatiile au trecut si trebuie sa se gospodareasca. Nu sa stea in prostie pe banii statului", a declarat primarul din Vinatori, Gheorghe Macovei. Subprefectul Dragos Mircea s-a intilnit ieri cu directorul Electrica, Dumitru Danila, cu care a stabilit ca astazi sa aiba o intilnire cu primarii localitatilor care nu au achitat facturile. "In discutia pe care o vom avea cu primarii vom

merge pe ideea ca ei trebuie sa-si achite aceste datorii. Pentru cei care nu au bani vom stabili anumite esalonari ale sumelor", a declarat subprefectul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.