Local

Ionica Serea: Imi vine sa ma omor!

Alex Smeu
11 mai 2006 1451 vizualizări
Arbitrul focsanean a spus ieri ca nici macar mama si sotia sa nu il cred ca a gresit omeneste la meciul Gloria - Steaua. Soarta "fluierasului" va fi decisa miine de catre Comisia Centrala a Arbitrilor.

Arbitrul Ionica Serea a declarat ieri ca ii vine sa se omoare dupa ceea ce i s-a intimplat in ultimele zile. Abordat de o echipa a Antenei 1, dupa antrenamentul de ieri de la stadionul "Milcovul" din Sud, Ionica Serea a stat mai putin de doua minute de vorba cu reporterii. Aproape plingind, arbitrul focsanean a facut o declaratie socanta: "Imi vine sa ma omor. Dumneavoastra ati gresit vreodata in viata? Da? Si ai dat explicatii prin ziare sau la televizor?", au fost primele cuvinte ale arbitrului. Dupa acest moment, a continuat: "Domnule, dupa Dinamo - National a venit mama la mine acasa si mi-a spus ca m-am luat dupa Netoiu, ca-s angajatul lui Netoiu, ca nu stiu ce. Deci daca mama mea, care m-a nascut si mi-a dat viata nu ma crede, atunci cum sa ma creada o tara intreaga ca sint si eu om si pot gresi? Daca sotia mea cu care dorm in acelasi pat de 12 ani, ca m-am certat si cu ea, nu ma crede, cum sa ma creada altii? Nu va dati seama prin ce momente trec, dar imi vine sa ma omor! Asta simt acum!", a incheiat Serea, apoi s-a indreptat catre masina sa. S-a oprit la un moment dat, insa, si a adaugat cu un glas ironic si trist in acelasi timp: "Vreau sa va mai zic ceva. Sa le dea Dumnezeu sanatate domnului Gigi Becali si domnului Mihai Stoica. Asta le doresc!". Aluzia lui Serea la declaratiile date de cei doi oficiali ai Stelei impotriva sa au fost evidente. Mai ales dupa ce marti seara Becali a declarat ca el crede ca George Copos a platit arbitrii pentru ca Steaua sa fie dezavantajata la Bistrita. Dupa ce s-a urcat in masina, Serea a mai spus ca se simte singur, dupa care a repetat obsesiv ca ii vine sa se omoare: "Ma cunoaste atita lume din fotbal, stiu atitia ce fel de om sint ... Imi vine sa ma omor!" Ionica Serea, care este vizibil deprimat dupa meciul de la Bistrita, asteapta acum decizia de miine a Comisiei Centrale a Arbitrilor, care se va pronunta definitiv dupa greselile comise de arbitrul focsanean la meciul Gloria Bistrita - Steaua Bucuresti, din ultima etapa desfasurata in cadrul Diviziei A la fotbal. Serea a fost acuzat ca nu a acordat doua penalty-uri Stelei, iar asistentul sau, Pavel Gheba, ca a semnalizat un ofsaid inexistent la Dica. Deocamdata, Serea a fost oprit de la delegari si ar putea fi trimis la Divizia C pe termen nelimitat. Anul trecut, in luna aprilie, el a fost scos de pe lista FIFA si trimis la Divizia C dupa greselile comise la meciul de Cupa Romaniei dintre Dinamo si FC National (scor: 4 - 0).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.