Local

Dosarul coruptiei dublat la Judecatoria Focsani

Cristi Irimia
20 dec 2006 979 vizualizări
"Dosarul coruptiei" are, de astazi, un "fratior" la alt complet de judecata din cadrul instantei focsanene.

Liviu Rusu, unul dintre inculpatii din dosarul de 37.000 de pagini, a facut o plingere impotriva rezolutiei procurorilor DNA, care l-au trimis in judecata in "Dosarul coruptiei". Astazi, la prima infatisare, se preconizeaza a nu se intimpla nimic spectaculos, nefiind exclus sa avem parte de

o lipsa de procedura. Tot la o aminare am putea asista si la cel de- al cincilea termen din dosarul de coruptie in care Marian Oprisan este acuzat de prejudicierea bugetului de stat cu aproximativ

8.000.000 RON. Suma nu ii este imputata doar lui Oprisan ci si celorlalti inculpati din dosar: Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, Ion Costeanu, Liviu Rusu, Valeriu Iacob, fost diriginte de santier.

Presedintele CJ Vrancea a declarat agentiei Rompres ca ia in calcul sa ceara stramutarea procesului din Vrancea, la termenul din ianuarie. Asta in conditiile in care baronul a spus mereu ca are incredere in magistratii judecatori vrinceni, pe care i-a laudat de fiecare data cind a avut ocazia. Posibila cerere de stramutare vine dupa ce la termenul anterior, Oprisan si ceilalti inculpati au cerut instantei restituirea dosarului la DNA, pentru refacerea cercetarii penale. Judecatoarea Luminita Duta a respins insa exceptiile invocate, astfel ca judecata va continua. Duta este unul din magistratii care au primit locuinta de serviciu din partea CJ Vrancea. Reamintim ca in luna iulie a. c. DNA a cerut stramutarea procesului, insa s-a razgindit cu doar 72 de ore inainte de primul termen al procesului. (C. IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.