Național

VIDEO | Companiile din domeniu sunt nemulțumite de măsurile pentru compensarea prețului la energie și gaze

Ziarul de Vrancea
5 sep 2022 1599 vizualizări

Ordonanța Guvernului pentru compensarea prețului la energie și gaze nemulțumește companiile din domeniu. Producătorii, traderii și furnizorii de energie din România vor plăti o contribuție de solidaritate la stat din profitul lor. ANRE ar fi avertizat Guvernul că Romania riscă sancțiuni de la Bruxelles. Dar Ministrul Virgil Popescu susține că prevederile nu încalcă nicio regulă europeană. Ordonanța aduce schimbări importante și pentru consumatorii casnici, care sunt îndemnați la o reducere a consumului de curent. Noile reguli sunt deja în vigoare.

VIDEO:Stirile TVR Online

Companiile din energie îi acuză pe guvernanți că nu le-au consultat înainte de a adopta ordonanța de urgență care instituie supra-impozitarea profiturilor pe întregul lanț de la producători, traderi, și până la furnizori. Reprezentanții asociațiilor din domeniu susțin și că ordonanța le interzice de fapt exportul de energie electrică. O limitare a adaosului comercial pe lanț. Tranzacțiile succesive care au ca scop creșterea prețului în piață le aduc operatorilor amenzi mari, de 5% din cifra de afaceri.

Sumele strânse din contribuția de solidaritate vor merge la un Fond de Tranziție Energetică. Traderii vor putea avea un profit de doar 2%, iar orice câștig suplimentar merge la stat. Pentru producătorii de energie, statul va lua toată diferența dintre prețul de vânzare efectiv și plafonul de 450 de lei/kWh, din care se scad unele cheltuieli.

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a făcut câteva observații asupra unor prevederi. Și a atras atenția asupra posibilei încălcări a legislației europene și naționale. Acest punct de vedere se regăsește de altfel în nota de fundamentare a ordonanței. Și a fost asumat de guvern, după cum a explicat pentru Știrile TVR Zoltan Nagy, vicepreședinte al ANRE. Ministrul Energiei consideră că Bruxelles-ul va da verde ordonanței, având în vedere că astfel de măsuri se aplică și în alte țări europene.

Se modifică și prețurile la energie electrică pentru companii. Nu toate mai beneficiază de prețul plafonat de 1 leu/kWh, ci doar spitalele, școlile, creșele, furnizorii de servicii sociale. Beneficiază de acest preț și IMM-urile și companiile din industria alimentară și celelalte instituții publice, dar pentru 85% din consum.

Unii consumatori casnici vor plăti mai mult pentru energia electrică. Executivul a scăzut plafonul până la care acordă subvenție. Astfel, doar cei care consumă până la 255 kWh/lunar vor avea facturile compensate. Cantitățile care depășesc acest nivel vor fi achitate la prețul din contract. La gaze rămân neschimbate prevederile actuale.

Măsurile au intrat deja în vigoare și se vor aplica până la 31 august 2023.

Text informații +VIDEO:stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.