Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Varianta Delta are simptome diferite față de infecția cu tulpina „clasică”

Ziarul de Vrancea
7 aug 2021 717 vizualizări

Durerea în gât sau strănutul în exces sunt semne întâlnite mai des la varianta indiană a coronavirusului

Persoanele care fac forme ușoare de COVID, dar a căror boală este provocată de varianta Delta a coronavirusului, pot dezolva simptome care pot ușor fi confundate cu alergiile, spune un expert în sănătate publică din SUA, relatează The Hill.

Șeful Direcției de Sănătate din Louisiana, Joe Kanter, spune că varianta Delta provoacă în continuarea simptomele consacrate precum tuse, febră și dificultăți respiratorii. Cu toate acestea, Kanter spune că din ce în ce mai mulți pacienți prezintă simptome care par să fie congestionarea sinusurilor, secreții nazale și dureri în gât. Aceste simptome pot fi semne că pacienții au varianta Delta. “Poți prezenta simptome relativ ușoare pe care le poți confunda ușor cu o alergie sau ceva ce ai luat de la copilul tău care merge la creșă”, a spus Kanter.

“Dacă ai simptome, oricât de mici, chiar dacă este durere în gât, chiar dacă este o secreție nazază sau congestionarea sinusurilor, du-te și te testeză sau limitează-ți contactul cu alți oameni până te testezi”, a adăugat el.

Potrivit cercetătorilor de la ZOE COVID Symptom Study, strănutul în exces este de asemenea un simptom că ai varianta Delta. “Datele noastre arată că oamenii care s-au vaccinat și apoi sunt testați pozitivi la COVID sunt mai predispuși să prezinte simptome precum strănutul coparativ cu cei nevaccinați”, au scris cercetătorii.

Primul pacient român depistat cu COVID-19 cu ajutorul unui câine polițist

Pentru prima dată în România, un bărbat din județul Alba a fost depistat cu COVID-19, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu ajutorul unui câine polițist, special antrenat, în Aeroportul Internațional din Sibiu. Pasagerul a ajuns de la Madrid, fiind vaccinat cu două doze de imunizare, a declarat directorul general al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Daniel Chelcea.

“Pasagerul 1 a fost depistat de câinele antrenat, iar la testul rapid efectuat de personalul DSP acesta a ieșit pozitiv. A fost preluat de un echipaj SMURD și transportat în Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații de specialitate și confirmare sau infirmare probabilă a bolii, acesta urmând a fi izolat la adresa declarată. Persoana depistată pozitiv avea cele două doze de vaccin făcute”, a precizat Chelcea.

Pasagerul prezenta simptome ale bolii, fiind declarat pozitiv și la testul PCR efectuat la Spitalul Județean.

În aeronava care a sosit vineri noaptea de la Madrid la Sibiu, câinii polițiști au indicat ca suspect de COVID-19 și un al doilea pasager, însă acesta a fost testat negativ.

Aeroportul Internațional din Sibiu este singurul din România unde echipe de câini special antrenați pot depista semne ale infecției cu SARS-CoV-2, la pasageri. Animalele au fost antrenate luni de zile folosindu-se mostre de transpirație de la pacienți cu COVID-19, au precizat autoritățile locale.

Instructorii asigură că acești câini nu au cum să muște vreun pasager și nu reprezintă vreun pericol nici pentru persoanele alergice deoarece animalele nu pot ajunge cu botul efectiv la om, ci îl pot doar mirosi printr-un perete de protecție, prevăzut cu găuri.

Deces suspect al unui pacient internat în centrul neuropsihiatric Călinești

Procurorii prahoveni au deschis un dosar penal și fac cercetări după ce un bărbat în vârstă de 61 de ani, internat în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Călinești, aflat în subordinea Direcției Generale de asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova, a murit. Inițial, în cauză a fost deschis un dosar de ucidere din culpă, însă după necropsie încadrarea juridică a fost schimbată în loviri sau vătămari cauzatoare de moarte.

Conform datelor furnizate de poliția județeană Prahova, decesul bărbatului în vârstă de 61 de ani a fost anunțat la ZSecția de poliție rurală Florești data de 5 august ,în jurul orei 11, de către personalul medical. Conform acestora, decesul survenise în aceeași zi, în jurul orei 6:50. „În cursul aceleiași zile, polițiștii au dispus efectuarea necropsiei bărbatului, fiind realizată la data de 6 august de către Serviciul de Medicină Legală Ploiești.În urma necropsiei, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a opinat schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în loviri sau vătămari cauzatoare de moarte”, informează IPJ Prahova.

Surse judiciare au declarat că pacientul mort a avut un conflict, în ziua de 1 august, cu un alt pacient din centru. Scandalul a fost aplanat de un angajat centrului, care ulterior l-ar fi lovit pe cel decedat. La acel moment, medicul centrului era în concediu și a revenit la serviciu trei zile mai târziu, în data de 4 august, când a constatat faptul că pacientul se simțea rău. El a fost dus la spital, dar nu a rămas, internat, revenind în centrul din Călinești, iar a doua zi mai târziu starea i s-a agravat, survenind decesul.

Două fetițe, duse cu căruța de bunicul lor, ucise într-un accident la Brașov

Un grav accident de circulație, soldat cu moartea a două fetițe, s-a produs ieri pe un drum județean din Brașov. Din primele informații, accidentul s-a produs când un autoturism a lovit din spate o căruță care circula pe drumul județean 103 B între localitățile brașovene Budila și Târlungeni. După impactul inițial, căruța a fost proiectată pe sensul opus, unde a fost lovită de o altă mașină. Cele două fetițe de 2 și 14 ani care au murit erau în căruță, fiind transportate de bunicul lor.

Alt minor de 16 ani a fost transportat la spital, în stare de inconștiență. Au fost și doi adulți răniți, dar conștienți.

La fața locului s-au adunat câteva zeci de persoane, accidentul având loc un târg de cereale. În urma impactului a murit și calul care trăgea căruța.

Reamintim că în România este interzisă deplasarea căruțelor pe drumurile județene și naționale. Cu toate acestea, zilnic există exemple de căruțași care intră pe principalele șosele.

 

Xxxxxxxxxx

 

 

COLOANA:

 

Meteorologii anunță caniculă și disconfort termic ridicat până miercuri

 

Meteorolgii au emis, ieri, o avertizare de caniculă și disconfort termic ridicat și anunță că, până miercuri seară, va fi cod galben în sud-vestul și sudul țării. Temperaturile diurne ajung la 38 de grade, iar cele nocturne nu vor scădea sub 20. “În sud-vestul și sudul țării disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade. Pe alocuri temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie.

Avertizarea cod galben este valabilă până miercuri seară, la ora 22.00.

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

 

Jandarmerie: Câți oameni au fost prinși cu droguri la Electric Castle

 

Jandarmii clujeni au constatat 22 de infracțiuni legate de traficul și consumul de droguri în cea de-a doua zi a Festivalului Electric Castle. De asemenea, echipajele medicale au acordat îngrijiri de specialitate pentru 76 de persoane.

Potrivit unui comunicat comun al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, al Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, în cea de-a doua zi a festivalului Electric Castle au fost constatate în total 42 de infracțiuni. Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acționat cu ocazia desfășurării festivalului Electric Castle au constatat un număr de 22 infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și trei sancțiuni contravenționale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. “Polițiștii au luat măsuri ferme pentru a menține un climat de siguranță atât în incinta festivalului, cât și în proximitatea acestuia. Participanții la festival au fost întâmpinați de polițiști de prevenire cu recomandări, sfaturi și experimente menite să ajute la răspândirea gradului de conștientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe interzise și alcool. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 20 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, se arată în comunicat.

Sursa citată menționează că polițiștii au aplicat 22 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației rutiere și au fost reținute nouă permise de conducere.

 

Xxxxxxxxxxxxxxx

 

Orban: Candidatura lui Cîțu, o aventură pentru PNL

 

Ludovic Orban a afirmat că intrarea sa în cursa pentru un nou mandat la șefia formațiunii politice reprezintă aproape o certitudine a performanței, în timp ce cealaltă candidatură “poate fi cel mult o speranță, dacă nu cumva o aventură pentru PNL”. “Candidatura mea este un angajament responsabil să fiu în continuare alături de dumneavoastră, să pun la dispoziția partidului toată experiența mea, toate cunoștințele pe care le am, toate abilitățile pe care le-am dobândit de-a lungul carierei mele politice, tot timpul meu, toată energia pentru a putea să păstrăm PNL în frunte, să avem capacitatea să realizăm o guvernare cât de lungă, eu nu zic ca și contracandidatul meu că vom guverna opt ani. Cea mai lungă guvernare liberală a fost guvernarea lui Ion C. Brătianu, care a început în 1876 și a durat 12 ani”, a afirmat președintele PNL. Liderul liberalilor a mai afirmat că președinții care își duc partidul la guvernare nu își dau demisia, ci își continuă mandatul.

“Suntem la guvernare, eu nu spun ca și susținătorii contracandidatului meu că PNL a pierdut alegerile și că de aia trebuia să plec eu acasă, să mi dau demisia. PNL e adevărat că nu a ieșit pe primul loc la alegerile parlamentare, PNL a ajuns principalul partid de guvernământ, am avut capacitatea să formăm o majoritate guvernamentală, o majortate parlamentară și am investit un guvern care este condus de un premier din partea PNL. De regulă, președinții care își duc partidul la guvernare și care câștigă alegeri își continuă mandatul pentru că au arătat că au capacitatea de a conduce partidul. Candidatura mea reprezintă aproape o certitudine a performanței, în timp ce cealaltă candidatură poate fi cel mult o speranță, dacă nu cumva o aventură pentru PNL”, a conchis Orban.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.