Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Se modifică legea pentru înmormântare și Înviere

Ziarul de Vrancea
8 apr 2021 1004 vizualizări

Regulile privind înhumarea persoanelor infectate cu COVID-19 vor fi relaxate n în perioada sărbătorilor pascale, românii se vor putea întoarce mai târziu acasă

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, ieri, modificări cu privire la condițiile de înmormântare a persoanelor infectate cu noul coronavirus, ordinul de ministru urmând a fi semnat vineri. Cel târziu luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. Preoții vor avea voie să intre în spital la pacienți în stare gravă, la fel și aparținătorii. Trupurile vor fi puse în sicrie care vor fi sigilate.

“Am căzut de acord ca pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun. În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparține. Ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinței familiei și a tuturor normelor prevăzute de lege. Am căzut, de asemenea, de acord în cadrul întâlnirii pe respectarea normelor și măsurilor de siguranță suplimentare propuse de Ministerul Sănătații”, a transmis ministrul. Acesta a mulțumit tuturor repreentanților cultelor care au participat la discuții.

Care sunt restricțiile care vor fi relaxate în perioada sărbătorilor de Paște

Guvernul a relaxat ieri o parte din restricțiile impuse de pandemie pentru perioada sărbătorilor pascale. Astfel, indiferent de scenariul în care se află localitatea, va fi permisă circulația în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20.00 - 05.00, pentru ca lumea să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Și în perioada 8 mai - 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 - 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca stațiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

De asemenea, în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 8 mai - 9 mai 2021, în intervalul orar 20,00 - 5,00 pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”.

Voiculescu nu a crezut că legea interzice îmbrăcarea pacienților decedați de COVID

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a avut, ieri, o dispută cu jurnaliștii pe tema unei prevederi legale care interzice îmbrăcarea pacienților care a murit de coronavrs. În repetate rânduri, ministrul a susținut că nu există o astfel de prevedere, însă un ordin de ministru semnat anul trecut de Nelu Tătaru, care se referă la pacienții autopsiați, prevede că “aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”. Ulterior, într-o postare pe Facebook, Vlad Voiculescu și-a recunoscut greșeala. “Tocmai am avut declarații de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați - și anume cei autopsiați - conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac. Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Aproape 1.500 de pacienție la ATI

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri alte 4.989 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 172 de pacienți au decedat, numărul total fiind de 24.733.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.859. Dintre acestea, 1.495 erau internate la ATI.

Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 6.907.828 de teste RT-PCR și 683.537 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.278 de teste RT-PCR și 11.214 teste rapide antigenice.

Vaccinarea cu serul AstraZeneca continuă în România

care sunt efectele adverse pentru care cei vaccinați cu acest ser trebuie să ceară de urgență ajutorul medicului

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheoghiță a anunțat ieri că se continuă vaccinarea cu serul AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă. Precizările vin după anunțul Agenției Europene a Medicamentului potrivit căruia formarea unor cheaguri de sânge este necesar să fie înregistrată drept un efect secundar “foarte rar” al vaccinului. “Persoanele imunizate cu prima doză vor continua rapelul cu același vaccin. Persoanele care au avut un eveniment trombotic au contraindicație cu vaccinul de la Astra Zeneca și continuă vaccinarea cu un vaccin produs de o altă companie. Vom elabora un material informativ pentru toate persoanele care doresc să se vaccineze sau care au fost vaccinate care să prezinte succint care sunt semnalele de alarmă pentru care trebuie să solicite un consult medical”, a precizat medicul.

Valeriu Gheorghiță a prezentat și efectele adverse pentru care oamenii trebuie să meargă la medic. “Este vorba de dificultăți de respirație, dureri în piept, umflături ale mâinilor, dureri abdominale, simptome nerurologice, durere de cap care nu cedează la tratamentele obișnuite și asociată cu tulburări de vedere, mici pete de sânge în afara locului de adminstrare. Acestea sunt semne care trebuie să conducă persoana să apeleze la sistemul medical”, a transmis coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

De asemenea, Gheorghiță a menționat că dorește realizarea unui sistem integrat la nivel național, cel mai probabil prin spitalele județene, în legătură cu cazurile de tromboză apărute în urma vaccinării împotriva COVID-19.

Experți: Republica Moldova se îndreaptă spre alegeri anticipate

Alegerile parlamentare anticipate sunt tot mai probabile în Republica Moldova, în pofida încercărilor unor politicieni și partide de a le împiedica, consideră mai mulți analiști politici moldoveni, a căror opinie diferă doar în privința perioadei în care acestea ar putea fi organizate.

Curtea Constituțională va decide peste o săptămână dacă există circumstanțele necesare pentru dizolvarea legislativului. Între timp, deputatul Octavian Țîcu a contestat instituirea stării de urgență ce împiedica dizolvarea actualului parlament.

În aceste condiții se poate spune că Republica Moldova se îndreaptă spre anticipate care, dacă va fi declarată neconstituționalitatea stării de urgență, ar putea fi organizate chiar în lunile următoare, apreciază analistul politic Anatol Țăranu. “Eu cred că nu este exclus ca aceste alegeri să fie organizate chiar în vară. Dacă la 15 aprilie, Curtea Constituțională va da verdict pozitiv pentru dizolvarea parlamentului, ceea ce este foarte probabil, procesul va demara. Chiar dacă dizolvarea nu se poate produce în perioada stării de urgență, aceasta poate intra în vigoare imediat după încheierea acestei perioade sau după declararea neconstituționalității acesteia”, explică expertul citat.

Și analistul Victor Ciobanu consideră că Partidul Socialiștilor, care se opune anticipatelor, nu le va putea bloca la nesfârșit. În opinia sa, lupta politică va continua, dar, cel mai probabil, la sfârșitul verii sau la începutul toamnei, anticipatele vor avea loc. “Este un joc pozițional, dar deocamdată nu este clară data și procedura de declanșare. Mai degrabă, aceste alegeri vor avea loc la sfârșitul verii - începutul toamnei, dar până atunci vom asista la tot felul de manevre, declarații dure, tentative de atragere a dividendelor politice etc”, a menționat expertul.

După demisia guvernului condus de premierul Ion Chicu la 23 decembrie, două tentative de a învesti un nou guvern au eșuat, cu candidați la funcția de premier propuși de președintele Maia Sandu.

Partidul Socialiștilor (de stânga, prorus) al lui Igor Dodon și Platforma “Pentru Moldova” (compusă din grupul parlamentar al Partidului Șor și șase deputați neafiliați) au anunțat la 18 martie constituirea ad-hoc a unei majorități parlamentare, care și-a propus propriul candidat la funcția de premier în persoana ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc. Noua majoritate constituită în legislativul de la Chișinău susține că în aceste condiții parlamentul nu poate fi dizolvat.

Profesoară, găsită moartă în casă cu un căluș în gură și mâinile legate

Procurorii constănțeni au deschis o anchetă, după ce o femeie în vârstă de 50 de ani a fost găsită decedată într-o locuință din Cernavodă, aceasta având un căluș în gură, mâinile legate la spate și urme de violență pe corp, existând suspiciuni de omor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a anunțat că pompierii au fost solicitați ieri, în jurul orei 9.00, prin apel la 112, să intervină pentru deblocarea unei uși în Cernavodă. “La fața locului s-au deplasat colegii de la Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, și de asemenea în sprijin o ambulanță SAJ. Sosiți la fata locului, pompierii au deblocat usa cu mijloacele din dotare și în casă a fost găsită o persoana de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarata decedată”, a transmis ISU Dobrogea. Potrivit unor surse judiciare, femeia era profesoară la un liceu teoretic din oraș.

DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a lui Florian Bodog

DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe Bodog. Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Conform procurorilor, acesta ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract și ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar. Florian Bodog a afirmat atunci că niciunul dintre consilierii săi nu a luat bani fără să muncească.

Șeful delegat la Permise Suceava, reținut pentru luare de mită

Viorel-Andrei Donciu, împuternicit în funcția de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și cumpărare de influență, a informat, ieri, DNA.

Procurorii anticorupție notează în ordonanță că, la data de 4 februarie, Viorel-Andrei Donciu, la acel moment șef al SPCRPCIV Maramureș, ar fi cumpărat influența unui consilier de la Consiliul Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât să fie desemnat în continuare în aceeași funcție, numirea în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș expirând în data de 15 februarie.

În schimbul menținerii sale în funcție, spun anchetatorii, Viorel-Andrei Donciu l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane.

Copil de 14 ani, prins de polițiști conducând un autoturism pe un drum național

Polițiștii din Botoșani au deschis o anchetă penală după ce un copil de 14 ani a fost prins conducând un autoturism pe un drum național, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu. Potrivit sursei citate, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control pe DN 24 C un autoturism condus de un minor de 14 ani din comuna Mitoc, iar în mașină, în dreapta sa, se afla tatăl acestuia. “În autoturism, în calitate de pasager se afla și proprietarul acestuia, un bărbat de 38 de ani din aceeași localitate, care a declarat că i-a încredințat autoturismul minorului, deși avea cunoștință că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a afirmat Nenișcu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.