Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ecaterina Andronescu este noul ministru al Educației

Ziarul de Vrancea
16 nov 2018 623 vizualizări

Ecaterina Andronescu este, începând de vineri, noul ministru al Educației, președintele Klaus Iohannis semnând decretul de numire a sa în funcție.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcția de ministru al educației naționale”, anunță Administrația Prezidențială.Președintele Klaus Iohannis anunțase că, în cazul lui Andronescu, este necesară o analiză, spre deosbire de numirea lui Victor Ciamba ca ministru delegat al Afacerilor Europene, unde decretul în acest sens a fost semnat la scurt timp după nominalizarea acestuia.“Cealaltă propunere, dacă bine am reținut, doamna Andronescu va fi propusă pentru Învățământ. Ei, aici o să dureze un pic mai mult, s-ar putea chiar un pic mult mai mult, dintr-un motiv simplu. Eu am fost recent la un eveniment foarte frumos la Politehnică. (...) Neîntrebată, mi-a spus totuși dna Andronescu că ea în niciun caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine și așa mai departe. Aflu acum cu surprindere că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale să meargă sau e numai dorința partidului sau dacă se face o remaniere cu bucata”, a declarat marți șeful statului.

Președintele a precizat atunci că se poate numi un alt ministru interimar la Educație, până se lămurește. Vineri a expirat interimatul Rovanei Plumb la conducerea Ministerului Educației. Andronescu preia astfel pentru a patra oară conducerea acestui minister.

Firea: Partidul este într-o situație critică; este o premieră absolută când sunt decapitați toți oamenii care spun altceva decât domnul Dragnea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că PSD este “într-o situația critică”, mai mulți parlamentari protestând față de modul în care este condusă formațiunea. Firea a făcut referire la faptul că toți foștii președinți ai PSD “au făcut în așa fel încât să încapă lângă ei și alte voci”, fiind “o premieră absolută când sunt decapitați toți oamenii care spun altceva”.Firea a fost întrebată, vineri, dacă cei trei parlamentari care au demisionat s-au consultat cu ea înainte de a lua decizia.“Nu s-au consultat cu mine, dar mi-au transmis și mie că nu li s-a părut normal ca judecata sau evaluarea activității mele politice să nu se facă statutar, deplin democratic și transparent, în Comitetul Executiv, și au vrut să tragă un semnal de alarmă față de jocurile de culise și tratamentul complet nestatutar”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, demisiile sunt “un protest”.

“Un protest față de acest mod de a conduce partidul care în acest moment este într-o situație critică, dar ar trebui să ne punem întrebarea de ce s-a ajuns aici. Toți foștii președinți de partid au făcut în așa fel încât să încapă lângă ei și alte voci și alte personalități și nu i-au îndepărtat pe cei care, la un anumit moment dat, au avut un punct de vedere. Este o premieră absolută când sunt decapitați toți oamenii care spun altceva decât domnul Dragnea”, a afirmat Firea, făcând referire la excluderea lui Adrian Țuțuianu și a lui Marian Neacșu.

“Acum voi fi eu la ghilotina domnului Dragnea”, a mai spus primarul Capitalei.

Emanuel-Gabriel Botnariu, senator de Ilfov, Corina-Alexandra Bogaciu, deputat de Ilfov, și Constantin-Cătălin Zamfira, deputat de Ilfov, au anunțat, miercuri, că au decis să demisioneze din Partidul Social Democrat, precum și din grupurile parlamentare ale formațiunii.

Aceștia au transmis că protestează, astfel, “față de modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul, toți cei care nu sunt de acord cu deciziile luate de actualul președinte fiind linșați mediatic și excluși”.

Adrian Țuțuianu a contestat excluderea din partid și cere în instanță suspendarea executării deciziei Comitetului Executiv

Senatorul Adrian Țuțuianu a anunțat, vineri, că a contestat excluderea din partid, deși nu a primit oficial hotărârea Comitetului Executiv, în plus a cerut în instanță suspendarea executării deciziei, până la clarificarea situațieiu prin decizie definitivă.

Senatorul Adrian Țuțuianu a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că se află într-o situație dificilă, fiind exlus din PSD, după 20 de ani.

“Sigur că mă aflu într-o situație personală dificilă. Excluderea din Partidul Social Democrat înseamnă punerea între paranteze a 20 de ani de muncă în PSD, în viața politică județeană și națională, 20 de ani la care nu am de gând să renunț foarte ușor”, a spus Adrian Țuțuianu.

Acesta a precizat că nu a primit hotărârea Comitetului Executiv prin care a fost exclus, dar a decis să depună contestație, pornind de la ceea ce se cunoaște în mod public.

“Dat fiind refuzul comunicării acestei hotărâri, am decis și am promovat ieri contestația împotriva hotărârii așa cum este ea cunoscută din spațiul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestație dacă cineva va voi vreodată să mi-o comunice. Tot ieri am înregistrat, la Tribunalul Dâmbovița, o cerere de suspendare a executării hotărârii CExN al PSD, din data de 5 noiembrie 2018, hotărâre prin care s-a dispus excluderea subsemnatului din PSD. Am cerut, pe cale de ordonanță președențială, suspendarea acestei hotărâri până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond care are ca obiect cererea de anulare a hotărârii CExN din data de 5 noiembrie 2018”, a mai declarat Țuțuianu.

Senatorul a spus că nu intenționează să se înscrie în alt partid.

Comitetul Executiv al PSD a votat, în 5 noiembrie, pentru excluderea din partid a lui Adrian Țuțuianu și a lui Marian Neacșu, aceștia anunțând încă de atunci că vor contesta decizia.

După patru mandate de primar în Arad, Gheorghe Falcă va candida pentru un loc în Parlamentul European

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, va candida la alegerile europarlamentare din 2019, primind asigurări de la conducerea națională a partidului că va obține un loc eligibil. Ludovic Orban a declarat că Falcă are susținerea sa, pentru că reprezintă una dintre cele mai performante organizații PNL, în timp ce primarul evită să ofere informații pe acest subiect.Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, vineri, că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a înscris pe lista partidului pentru a candida la alegerile europarlamentare din 2019, subiect pe care edilul l-a evitat de-a lungul timpului, când era întrebat dacă va candida sau nu.Orban a adăugat că Falcă, aflat la al patrulea mandat de primar, va avea asigurat un loc eligibil pe lista PNL.“Domnul Falcă beneficiază de susținerea mea, pentru că reprezintă una dintre cele mai puternice organizații ale partidului. Pentru domnia sa nu va fi o problemă să se acomodeze în Parlamentul European, pentru că este membru al Comitetului European al Regiunilor, fiind obișnuit cu atmosfera de la Bruxelles”, a spus Orban, într-o conferință de presă la PNl Arad.Falcă nu s-a referit în conferință la acest subiect, însă ulterior a fost întrebat de jurnaliști despre candidatură, fiind evaziv: “Mi-am depus această candidatură, dar mai este mult până departe. Până atunci trebuie să administrăm frumos orașul nostru”.Un alt primar aflat pe lista de candidați ai PNL pentru Parlamentul European este cel din Alba Iulia, Mircea Hava.

Experții în securitate au arătat cum pot fi înșelați senzorii de amprentă de pe telefoane

Cu ajutorul unei rețele neuronale, oamenii de știință au putut crea amprente sintetice cu care au păcălit senzorii de amprentă.Cinci specialiștii de la mai multe instituții de învățământ superior din Statele Unite au lucrat împreună pentru crearea unei rețele neuronale pe care au antrenat-o în crearea artificială a amprentelor cu scopul testării vigilenței senzorilor montați în prezent pe multe dispozitive, inclusiv pe smartphone-uri. Rețeaua neuronală a procesat un număr foarte mare de imagini ale unor amprente reale, până în punctul în care a ajuns să poată crea singură amprente sintetice. Validitatea amprentelor sintetice create de rețeaua neuronală a fost apoi testată cu ajutorul unui algoritm care simulează parametrii de funcționare ai senzorilor disponibili în prezent. Amprentele care nu au fost recunoscute inițial de algoritm au suferit apoi un proces sensibil de modificarea până când au putut trece drept amprente reale, recunoscute de senzori.Amprentele sintetice nu trebuie să se potrivească 100% cu cele reale, ci doar să se apropie suficient de mult. Asta pentru că orice senzor de amprente, pentru a funcționa rapid și a oferi o experiență bună, acceptă o anumită marjă de erori false pozitive. Acest procent diferă de la senzor la senzor și de la producător la producător.Creațiile sintetice, numite de cercetători DeepMasterPrints, trebuie să se situeze în marja de eroare a senzorului vizat.Această tehnică nu este necesar a fi construită în jurul unei anumite persoane targetate, ci poate fi folosită pentru a crea amprente sintetice în masă, care să fie folosite pe un număr mai mare de dispozitive.Rata de succes depinde de procentul de eroare acceptat de senzori. În cazul unui senzor care acceptă erori în procent de 1%, amprentele DeepMasterPrints au păcălit senzorii în 77% din cazuri.La scanerele mai stricte, cu rată de eroare de 0,1%, procentul de reușită a fost de 22%. Cu cât rata de erori acceptate este mai mică, cu atât crește nivelul de securitate dar, în același timp, se reduce și calitatea experienței oferite utilizatorilor, care ar trebui să acorde mai mult timp și atenție acestui tip de autentificare.Metoda dezvoltată de cercetători nu are scopul de a ajuta hackerii, ci de a atrage atenția asupra lacunelor pe care autentificarea cu amprenta, foarte răspândită în prezent, le are.

CNAIR: A fost desemnat câștigătorul pentru realizarea tronsonului de autostradă Târgu Mureș – Ungheni

Compania Națională de Adrministrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, că asocierea Itinera – Retter Projectmanagement a fost desemnată câștigătoarea contractului de 44,6 milioane de euro, fără TVA, pentru realizarea tronsonului Târgu Mureș – Ungheni, parte din autostrada Brașov – Oradea. CNAIR a anunțat că a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii “Realizarea Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Lotul 1: Târgu Mureș - Ungheni și Drum de legătura - relicitare”, în baza deciziilor de soluționare a contestațiilor emise de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor si de către Curtea de Apel Bucuresti. Obiectul principal al contractului îl reprezintă execuția lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă Târgu Mureș – Ungheni, în lungime de 4,5 km, și a unui drum de legătura în lungime de 4,7 km.

“În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 18 luni. Menționăm că ofertantul declarat câștigator a ofertat o perioada de garanție a lucrărilor de 9 ani”, se arată în comunicat.Procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestațiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii, potrivit CNAIR. Dacă vor fi înregistrate contestații împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR va trebui să aștepte și soluționarea acestora în vederea inițierii procesului de semnare a contractului.

Plângere la Poliție împotriva lui Florin Iordache pentru gestul obscen făcut în plenul Camerei Deputaților

Asociația Voci pentru Democrație a depus o plângere la Secția 17 de Poliție din cadrul DGPMB - Poliția Sectorului 5 împotriva deputatului Florin Iordache, pentru gestul obscen făcut îm plenul Camerei Deputaților. “Considerăm că Parlamentul României nu ar trebui să fie altceva decât un spațiu de dezbatere și argumentare a unor politici publice, de adoptare a legilor bune și constituționale pentru țară, de respectare a angajamentelor internaționale asumate și de respect față de cetățenii României reprezentați de către acești demnitari iar nu a comportamentelor indecente”, afirmă reprezentanții asociației.În plângerea depusă la Secția 17 Poliție, ei consideră că Iordache a încălcat prevederile articolului 2, alin.1 din Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.Conform articolului invocat, constituie contravenție “săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.