Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ce știm despre comasarea alegerilor

Ziarul de Vrancea
21 feb 2024 1530 vizualizări

PSD și PNL au decis miercuri să facă alianță pe liste comune la alegerile europarlamentare și să le comaseze cu localele. Vor avea loc pe 9 iunie. Alegerilor prezidențiale vor fi în septembrie, iar parlamentarele pe 8 decembrie.

În mod normal, doar alegerile europarlamentare trebuiau organizate pe 9 iunie, cum se întâmplă în toată Uniunea Europeană, iar cele locale ar fi trebuit să aibă loc în septembrie.

Odată cu organizarea lor simultan, vor fi două rânduri de aleși locali și județeni până în toamnă. Cei votați pe 9 iunie și cei în funcție, care rămân pe post până în septembrie. Pentru alegătorii din diaspora vor fi două zile de alegeri, pe 8 și 9 iunie.

Vor fi mai multe buletine de vot – unul pentru europarlamentare, unul pentru primari, unul pentru consilii locale, unul pentru consilierii județeni și altul pentru președintele consiliului județean. Deci cinci buletine de vot.

În București va fi un buletin în plus, pentru Primăria Capitalei, deci șase.

Alianță PSD - PNL pentru europarlamentare

Liderii celor două partide din coaliția aflată la guvernare au hotărât, de asemenea, să candideze în alianță la europarlamentare, deci să aibă liste comune. Lista ar putea fi deschisă de un independent. Un nume vehiculat este cel al ministrului de Externe, Luminița Odobescu. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu a negat posibilitatea.

Alegerile prezidențiale vor fi devansate și vor avea loc, cel mai probabil, pe 8 și 22 septembrie, după cum a anunțat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„În cursul lunii septembrie am decis să avem alegerile prezidențiale. Primele date sunt 1 - 15 septembrie sau 8 - 22 septembrie sau sfârșitul lunii septembrie. Una dintre aceste trei variante va fi aleasă. Consider că cea de mijloc e cea mai bună, pentru că pe 15 septembrie încep scolile”, a anunțat premierul. Iar alegerile parlamentare vor avea loc pe 8 decembrie.

Argumentele coaliției sunt două. În primul rând, ar fi mai aproape de succesul pe care îl prognozează la alegerile locale și europarlamentare și, în plus, ar fi mai scurt intervalul dintre cele două campanii electorale. Acest fapt nu ar da prea mult timp partidelor populiste să aducă în spațiul public teme antieuropene și ultranaționaliste.

În al doilea rând, în decembrie, ar fi aproape imposibil să fie organizate trei rânduri de alegeri – parlamentare și două tururi la prezidențiale. Alegerile pentru Legislativ pot fi programate cel mai devreme pe 1 decembrie, de Ziua Națională, ceea ce e exclus. Așa că, următoarea duminică ar fi pe 8 decembrie, ceea ce ar însemna că alegerile prezidențiale sunt împinse în buza sărbătorilor de iarnă.

Marcel Ciolacu a anunțat calendarul prezidențialelor și parlamentarelor, după ce Nicolae Ciucă nu suflase nicio vorbă despre el în discursul ținut cu doar câteva minute înainte. De altfel, liberalii consultați de publicația Europa Liberă au insistat că nu s-a votat și acest punct, iar președintele PNL a recunoscut că nu are mandat de la partid pentru data de organizare a alegerilor pentru președinte și pentru Parlament. Totuși, liberalii au spus că știau despre această discuție.

În privința alegerilor prezidențiale, acolo unde negocierile s-au împotmolit în ultima vreme de mai multe ori, cel mai important aspect care încă nu a fost decis este candidatul la prezidențiale. Ar putea fi un candidat comun sau cele două partide ar putea alege să meargă separat. Nici PSD, nici PNL nu vor să renunțe la cea mai importantă funcție din stat.

“Ne pierdem identitatea”

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, și-a justificat în fața partidului decizia comasării prin faptul că va elimina pericolul extremismului și va reuși să mobilizeze la vot un electorat mai numeros. Vasile Blaga și Gheorghe Flutur, doi dintre liderii cu putere, au fost de acord cu decizia, în timp ce președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a criticat-o. „Este un dezastru, ne pierdem identitatea și nu o să mai revină electoratul la viitoarele alegeri spre PNL”, a spus Bolojan despre listele comune cu PSD la europarlamentare, potrivit G4Media.

Cinci liberali au votat împotrivă - Ilie Bolojan - președintele CJ Bihor, Florin Birta - primarul din Oradea, Ioan Turc - primarul Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău - vicepreședinte PNL, Florin Cîțu - fost premier și fost președinte PNL și Cristian Buican - președinte PNL Vâlcea. La PSD în schimb a fost unanimitate, potrivit Antena 3.

Băsescu: „Se rupe sufletul în mine să-i văd pe Boc, Falcă, Blaga comasați cu PSD”

Fost președinte al României, eurodeputatul Traian Băsescu a vorbit, miercuri seara, la Realitatea PLUS, despre decizia PSD-PNL de a comasa alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Întrebat dacă este legală comasarea alegerilor, Traian Băsescu a răspuns: „Nu aș discuta despre legalitate, las specialișii de la CCR să se pronunțe. Vă rog să mă credeți că, gândindu-mă la Emil Boc, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă, se rupe sufletul în mine să-i văd comasați pe liste comune cu PSD. Asta e viața și politica. Este păcat că ne jucăm de-a democrația. Are multe jocuri care se pot face, dar are și rigori. Alegerea președintelui, alegerea parlamentarilor, primarilor, înseamnă elemente de rigoare, pe care să nu le amesteci. Ce înțelege electoratul care merge la locale și europarlamentare?”, a comentat Băsescu.

El a adăugat că nu crede că alegerile astea au ceva moral în ele, subliniind că e vorba doar de interese. „Nu este vot liber, este vot calculat. Românii vor fi duși într-un sistem politic astfel încât nimic să nu se schimbe. Dar se va schimba. Să ai candidați comuni între PNL, în care este Boc, Blaga, Falcă și mulți alții, cu PSD mi se pare ireal. Mi se pare că nu e posibil să ai liste comune”, a spus Traian Băsescu.

Părinții tinerilor morți la 2 Mai: Judecătoarea mesteca gumă. Să îi fie rușine

Părinții tinerilor morți la 2 Mai în accidentul produs de Vlad Pascu au fost nemulțumiți de faptul că procesul care trebuia să înceapă joi, la ora 9.00, a fost amânat pentru ora 12.30, dar și de atitudinea avută de judecătoare.

Ei susțin că aceasta mesteca gumă atunci când a intrat în sală. ”Copilul meu a murit și tu te prezinți așa la prima înfățișare? Să îi fie rușine”, a afirmat tatăl tinerei decedate în tragedie. Părinții mai consideră că ce s-a întâmplat joi la primul termen din procesul de la Judecătoria Mangalia este ”o bătaie de joc”.

Tatăl tânărului mort în accidentul rutier a declarat jurnaliștilor că speră ca procesul să se mute la Judecătoria Constanța.  “Aici este o mare bătaie de joc. Sala de judecată mi se pare o magazie. Avocații trebuie să stea în picioare. Mi se pare o mare bătaie de joc.  Judecătoarea a intrat în sală și mesteca gumă. Aș fi vrut să îl văd pe Vlad Pascu să îl privesc în ochi și să îi arăt că....(...) Am plecat de la 4.30 de acasă. Se putea evita pentru că se știa. Este o mare bătaie de joc. O să fie de la 12.30. Nu știu dacă Vlad Pascu mai avea loc în sală, la cât de mică este sala”, a afirmat bărbatul.

Nemulțumit a fost și tatăl tinerei moarte în accidentul de la 2 Mai.

“Asta e sfidare. Pe cine plătim noi din banii noștri? Vine și molfăie la guma de mestecat, asta e, la 12.30. Eu m-am trezit la 3.30 să fie aici. Așa ne prezentăm la serviciu, mestecând gumă. Eu în domeniul meu unde lucrez nu îmi permit cu turiștii pe care îi transport să mănânc în fața lor gumă de mestecat. Nici măcar un sendviș. Cred că se știa de ieri și ne pune pe noi niște proști să venim de la sute de kilometri pentru domnul Vlad Pascu. Să îi fie rușine. Are cineva să îmi dea amendă, să vină acum, și așa plătesc taxele la stat, să îmi dea și amendă”, a declarat jurnaliștilor tatăl tinerei decedate în tragedia de la 2 Mai.

Părinții tinerilor morți în accidentul de la 2 Mai au mers apoi la locul unde s-a produs accidentul rutier și au aprins lumânări.

“Să simtă și ei durerea pe care o simțim noi”

Tatăl tânărului mort în accidentul rutier a declarat jurnaliștilor că și-ar dori ca părinții lui Vlad Pascu să simtă durerea pe care o simt și părinții care și-au pierdut copiii în acel eveniment. “Chiar aș fi vrut să îl văd pe Pascu și pe părinții lui. Să simtă și ei durerea pe care o simțim noi. Avocații au încercat o mediere, dar nu ne-am prezentat. Nu mă interesează banii, mă interesează copilul nostru, pentru care până la 21 ani am dat totul și să vină un nemermic să ne curme viața, să ne lase cu durerea asta pentru toată viața. Nu aș vrea să simțiți ceea ce simt eu niciodată. Nu există zi să nu mergem de trei, patru ori la cimitir, mergem ca la el acasă. Acum aia e casa lui. Dacă nu era fata, noi nu mai eram. Nu mai aveam pentru ce să luptăm în viața asta. Ea nu este bine. Au venit niște prieteni la ea să stea cu ea, nu au dormit toată noaptea, doar cu gândul la proces. Face terapie de două ori pe săptămână. Ea e mai mică decât Sebi. Face 18 ani”, a declarat tatăl tânărului.  

De asemenea, tatăl fetei care a murit în accidentul rutier se teme să nu existe o mușamalizare în acest caz. El a fost întrebat de jurnaliști dacă îi va da în judecată pe polițiștii care nu l-au oprit pe Vlad Pascu, înainte de producerea accidentului rutier. “Trebuie să mă consult cu avocatul să văd în ce măsură este posibilă treaba asta. Mi-a luat 15 minute să văd cine a fost de serviciu, de vineri până sâmbătă când s-a întâmplat nenorocirea. A fost omor, dacă vă uitați pe acele imagini…Eu am știu de ele. I-am spus avocatului, a mers la Poliție și a spus că noi avem înregistrările. Oare ar fi apărut în dosar sau nu? Cred că dispăreau. De ce? Pentru că se face mușamalizare. Suntem în România, cine are bani, scapă. Cine nu are bani ia și fă pușcărie. Eu vreau să facă și ăsta cu bani pușcărie”, a afirmat tatăl fetei decedate în accidentul rutier.

Botoșani: Doi bărbați au fost reținuți pentru tentativă de omor

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Botoșani pentru tentativă de omor, ei fiind acuzați că au agresat și înjughiat trei persoane, iar scandalul a avut loc pe terasa unui bar. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani au anunțat că polițiștii au fost sesizați miercuri, prin apel la 112, că pe terasa unui bar, din comuna Călărași, are loc un conflict între mai multe persoane.

“În jurul orei 19:30, între cinci persoane aflate pe terasa barului a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia doi bărbați, de 32 și 48 de ani ar fi lovit victimele, în vârstă de 21, 15 și 45 de ani și ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor înțepător acestora, provocându-le leziuni fizice care au necesitat transportul la o unitate spitalicească”, au precizat polițiștii.

Agresorii au plecat de la barul respectiv și au fost prinși ulterior de polițiști.

Ei au fost reținuți pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Un bunic a confecționat țitere din lemn de brad și fag pentru nepoatele care cântă la acest instrument din Sibiu

Josif Lorincz a confecționat țitere din lemn de brad și fag în sufrageria sa, în vremea pandemiei, pentru cele două nepoate ale sale, membre în ansamblul de țitere de pe lângă Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, potrivit Consiliului Județean.

Povestea țiterelor artizanale începe în timpul pandemiei, când la Centrul Cultural Maghiar din Sibiu tocmai se alcătuia primul ansamblu dedicat acestui tip de instrument la care, în vechime, a cântat și Eschil în timpul spectacolelor tragice ale Greciei Antice.

„Avem două nepoate, Melissa și Beatrice, care tocmai își doreau să învețe să cânte la țitere. Pentru că a venit pandemia, nu găseam de unde să le cumpărăm, așa că m-am apucat să le confecționez acasă, în apartamentul de bloc în care locuim”, spune el.

Pentru țiteră, bunicul Josif a folosit lemn de brad și fag, iar corzile le-a prins în cuie și șuruburi atent meșteșugite, după forma celor originale. „Odată, am văzut un film în care împărăteasa Sissi cânta la așa ceva. Mi-a plăcut foarte mult, iar acum sunt bucuros că nepoatele mele au ajuns să cânte la țitere”.

Ansamblul de țitere de la Centrul Cultural Maghiar funcționează în clădirea care adăpostește Sala Oglinzilor în care odinioară se organizau balurile ofițerilor. Aici se aud acorduri ce împrumută atât din sunetul de chitară, cât și din cel de harpă. „Vinovați” sunt copiii singurului ansamblu de țitere din județul Sibiu, care funcționează pe lângă Centrul Cultural Maghiar, și care au ca îndrumător o profesoară ce face naveta tocmai din Ungaria, de lângă Lacul Balaton. Profesoara Julia Bucz a ajuns în Sibiu cu o bursă a statului maghiar, iar în anii 2019 și 2020 a fost referent în cadrul Centrului Cultural Maghiar. Speră să se stabilească la Sibiu.

Josif Lorincz este un om priceput la toate: a fost amidonier principal la fabrica de glucoză, strungar la fabrica de piese auto și „hausmeister”, adică îngrijitor, la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. „Mi-a plăcut să învăț tot timpul”, își rezumă Josif Lorincz parcursul profesional ce depășește 40 de ani.

Soția lui Josif Lorincz, Ilona, fostă croitoreasă la „Drapelul Roșu”, este cea care le-a confecționat nepoatelor câte un costum popular maghiar, în timp ce bunicul Josif a început deja să meșterească la o nouă țiteră, mai complexă, cu tonalități mai ample.

Bistrița-Năsăud: Copil de 13 ani, decedat în urma unui antrenament de fotbal

Un copil în vârstă de 13 ani din localitatea Maieru a decedat în urma unui antrenament de fotbal efectuat pe un teren de sport din comună, în cauză fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit datelor furnizate joi Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Tragedia s-a produs miercuri seara, iar la caz au intervenit două echipaje SMURD, care l-au găsit pe băiat în stop cardiorespirator.

Manevrele de resuscitare aplicate s-au dovedit fără succes, astfel că echipajele medicale au declarat decesul copilului la locul solicitării.

În cauză a fost dispusă și necropsia, pentru a se stabili cauza exactă a decesului.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.