Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Cocaină de 300 milioane de euro, descoperită într-o barcă din Tulcea

Ziarul de Vrancea
25 mar 2019 985 vizualizări

Doi sârbi au fost reținuți, dar procurorii suspectează că și unii români ar fi implicați în dosar

Procurorii DIICOT Tulcea au făcut o captură de aproximativ o tonă de cocaină, drogurile fiind găsite într-o barcă răsturnată pe malul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe.

Potrivit DIICOT, vineri, procurorii au fost sesizați că, miercuri seara, în zona unei localități din județ, dintr-o dubiță a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină. În urma analizelor s-a stabilit că puritatea cocainei era de 90 la sută. “În seara zilei de miercuri, 20 martie, în județul Tulcea, dintr-o dubă înmatriculată în România a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină. Analiza fizico-chimică realizată într-un laborator din Constanța a arătat că puritatea narcoticului era de 90 la sută”, a declarat, ieri, procurorul șef al DIICOT, Felix Bănilă, în cadrul unei declarații comune a DIICOT și ofițerilor de la Combaterea criminalității organizate. Ca urmare, au început cercetări, iar vineri dimineață, pe o plajă de la malul Mării Negre, în zona localității Sfântu Gheorghe, a fost găsită o barcă răsturnată și pachete suspecte, similare cu cel găsit mai devreme cu două zile. Cantitatea totală este de 1.040 de kilograme brut de cocaină, cu valoare de piață de până la 300 de milioane de euro. “Ambarcațiunea înmatriculată în România prezenta un orificiu de formă dreptunghiulară în zona chilei și se afla într-o zonă de plajă situată la circa doi kilometri nord de gura de vărsare a brațului Sfântu Gheorghe, la circa patru kilometri de țărm”, a spus Felix Bănilă. Șeful DIICOT a precizat că răsturnarea ambarcațiunii “a fost un lucru accidental”, dar depistarea cantității de cocaină “a fost rodul unei ample investigații pornind din seara zilei de meircuri, 20 martie 2019, și care s-a finalizat cu descoperirea de pe malul Mării Negre”.

Cu vaporul din America de Sud

Cantitatea urma să fie triplată prin combinarea cu alte substanțe.

Reprezentanții anchetatorilor au arătat că, din cercetările făcute până în prezent, s-a stabilit că drogurile proveneau din America de Sud, au fost transportate în România pe cale maritimă, aceasta fiind cea mai mare captură de droguri din ultimii ani. Anterior, pe teritoriul României au mai fost două astfel de capturi, una de peste două tone de cocaină în anul 2016 și alta de aproximativ o tonă de cocaină capturată la Constanța în anul 2009. Din determinările fizico-chimice efectuate de specialiști din București și Constanța a rezultat cocaină pură 90 la sută. Pe piață narcoticul este amestecat cu alte substanțe, inclusiv paracetamomul. Doi cetățeni sârbi au fost reținuți în acest caz. Unul dintre ei a fost prins în județul Prahova, la volanul unui TIR înmatriculat în Serbia, iar al doilea a fost prins la Vama Porțile de Fier 2, către Serbia, ca pasager într-un autourism. “Din datele existente până la acest moment se pare că în comiterea infracțiunii au fost implicați și cetățeni români”, a mai spus procurorul șef al DIICOT.

Ancheta se desfășoară în cooperare cu autoritățile judicare dn Serbia, a precizat acesta.

ÎCCJ ar putea sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în dosarul “Gala Bute”

n instanța supremă din România vrea să întrebe curtea europeană dacă deciziile CCR sunt obligatorii atunci când sunt afectate interesele UE

Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în dosarul “Gala Bute”, cu trei întrebări, care în esență se referă la posibilitatea unei instanțe naționale de a nu aplica o decizie a Curții Constituționale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunității europene.

Completul care judecă dosarul “Gala Bute”, în care este acuzată Elena Udrea, a ridicat din oficiu posibilitatea de sesizare a CJUE, în legătură cu deciziile Curții Constituționale privind completurile de 5 judecători și care afectează dosarele de fraude cu fonduri europene.

Instanța supremă dorește să întrebe CJUE dacă deciziile Curții Constituționale (care este un organ exterior puterii judecătorești) privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii definitive în dosarele de fraude pe fonduri europene prin admiterea unor căi extraordinare de atac. De asemenea, Instanța supremă vrea să afle dacă aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a Curții Constituționale, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict constituțional. Instanța supremă urmează să ia pe 22 aprilie o decizie în acest caz, DNA și avocații inculpaților având posibilitatea să depună în scris puncte de vedere.

În dosarul “Gala Bute”, Elena Udrea a depus o contestație, prin care solicită anularea condamnării de 6 ani închisoare, avocații săi invocând decizia Curții Constituționale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanța supremă.

Camion cu mesajul “Mi-e rușine cu rectorul Toader”, plimbat pe străzile Iașului

Un camion pe care au fost prinse mash-uri cu fotografia ministrului Justiției, Tudorel Toader, și mesajul “Mi-e rușine cu rectorul Toader”, este plimbat pe străzile Iașiului, inițiatorii acțiunii susținând că astfel îi cer demisia din funcția de rector al universității din Iași. Protestul este organizat de asociația Reset din Iași și se va desfășura timp de trei zile, între orele 11.00 și 17.00. Fondatorul asociației Reset, Daniela Mitrofan, a declarat pentru News.ro că ideea protestului aparține foștilor absolvenți ai Universității “Alexandru Ioan Cuza” care sunt revoltați de prestația lui Tudorel Toader ca ministru al Justiției, dar și de faptul că acesta nu-și dă demisia din funcția de rector al universității ieșene, ci doar s-a autosuspendat. “De doi ani tot protestăm și nu se întâmplă nimic. Să nu creadă Tudorel Toader că poate veni nestingherit să se plimbe prin Iași, că noi acceptăm orice. Prin ceea ce face, ne creează un disconfort major. Face orașul de râs, pătează și imaginea universității. Nu putem sta pasivi. Am strâns și 700 de semnături de la foști absolvenți ai universității. Îi cerem demisia, sperăm să plece”, a spus Daniela Mitrofan. Ea a precizat că protestul cu camionul plimbat pe străzile orașului se va desfășura timp de trei zile. “Vom adopta și alte forme de protest, pe care le vom dezvălui la momentul potrivit. Ideea cu plimbatul camionului cu poza lui Tudorel Toader a prins foarte bine. Ieșenii fac poze, vin și ne felicită, în timp ce șoferii claxonează în semn de susținere”, a precizat Daniela Mitrofan. La ora 14.30, camionul era parcat în fața Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Baron PSD, condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare, nu va executa nicio zi din pedeapsă

Magistrații instanței supreme l-au condamnat, ieri, pe Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care era acuzat de fapte de corupție, decizia fiind definitivă. În primă instanță, acesta fusese condamnat de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare. Deși a fost condamnat, magistrații instanței supreme mențin decizia Tribunalului Argeș prin care Nicolescu a fost eliberat condiționat. „Deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată, de la 26.01.2011 la 02.02.2011 și de la 05.02.2015 la 29.05.2017, când inculpatul a fost liberat condiționat. Menține liberarea condiționată a inculpatului Nicolescu Constantin dispusă prin decizia penală nr.166/29.05.2017, pronunțată de Tribunalul Argeș“, se arată în decizia magistraților. Practic, baronul PSD nu se va executa nicio zi de pedeapsă din condamnarea definitivă, el rămânând “sancționat” doar cu zilele în care a fost în arest preventiv.

În acest dosar, Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș la data faptelor, a fost trimis în judecată în februarie 2013, pentru fraudarea de fonduri europene destinate reconstrucției a două poduri despre care CJ a atestat nereal că fuseseră afectate de inundațiile din primăvara și vara anului 2005.

Ioan Mircea Pașcu, atac la PSD: “Fiecare pasăre pe limba ei piere!”

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu a comentat pe Facebook faptul că nu se regăsește pe listele PSD pentru Parlamentul European, concluzia sa fiind că “fiecare pasăre pe limba ei piere”.

“Trebuie fie să ai un simț de conservare atrofiat, fie tendințe sinucigașe, dacă atunci când și așa ai puțini oameni apropiați, să faci tot posibilul să ți-i îndepărtezi și pe aceștia! Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, chiar dacă e tot atât de adevărat că fiecare pasăre pe limba ei piere!?”, a scris Pașcu pe Facebook.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat luni lista PSD pentru europarlamentare, Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Chris Terhes, Dan Nica, Maria Grapini fiind pe primele locuri.

USR a depus peste 500.000 de semnături pentru europarlamentare

Liderii PLUS și USR, Dacian Cioloș și Dan Barna, au depus, ieri la BEC, peste 500.000 de semnături și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare. Cei doi au declarat că acesta este un pas în plus pentru a scăpa România de hoție și pentru a repune țara noastră pe drumul spre Europa, transmite Mediafax.

„Facem lucrul acesta cu ajutorul a peste 500.000 de români pe care i-am întâlnit în aceste ultime săpătmâni mergând pe stradă, peste tot în țară, cu ajutorul lor mergem astăzi înainte. Vreau să le mulțumim pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. am strâns peste 500.000 de semnături după ce ne-am întâlnit cu milioane de români în aceste zile, doar în București au fost strânse peste 130.000 de semnături, în diaspora peste 22.000 de semnături”, a declarat Dacian Cioloș, înaintea depunerii, la BEC, a listelor cu semnături și a candidaților la alegerile pentru PE.

La rândul său, președintele USR a afirmat că cele două partide s-au mobilizat și au strâns 520.000 de semnături, precizând că Alianța va începe deplasările prin țară în următoarele două luni.

„Dacă fiecare din cei 520.000 de oameni care susțin alianța USR-PLUS, care vor o Românie fără hoție și fără penali duc încă trei oameni la vot, România se face bine începând cu 26 mai. Mergeți la vot pe 26 mai, duceți încă doar trei oameni cu voi și speranța se va rostogoli mai departe și redevenim o țară normală, o țară Europeană, o țară de care putem să fim mândri și în care putem trăi cu mândrie. Mergem acum să depunem aceste semnături. Începem”, a spus Barna.

Lista comună a alianței USR-PLUS la europarlamentare este formată din: 1. Dacian Cioloș, președintele PLUS, 2. Cristian Ghinea (USR), 3. Dragoș Pîslaru (PLUS), 4. Clotilde Armand (USR), 5. Dragoș Tudorache (PLUS). 6. Nicolae Ștefănuță (USR), 7. Vlad Botoș (USR), 8. Ramona Strugariu (PLUS), 9. Vlad Gheorghe (USR), 10. Alin Mituță (PLUS), 11. Anamaria Naomi Reniuț (PLUS), 12. Valeriu Nicolae (PLUS), 13. Oana Țoiu (PLUS), 14. Radu Ghelmez (USR), 15. Liviu Iolu (PLUS).

Reprezentanții societății civile: Iohannis, hotărât să convoace referendumul

Președintele Klaus Iohannis este hotărât să convoace referendumul pe justiție în ziua alegerilor europarlamentare, susțin reprezentanții societății civile, care s-au întâlnit ieri cu șeful statului. La ieșirea de la consultări, aceștia au precizat că, în momentul în care a început întâlnirea, președintele s-a așezat și a spus: “Sunt hotărât să convoc referendumul”. Potrivit acestora, președintele este decis să convoace referendumul în ziua alegerilor europarlamentare. Președintele Klaus Iohannis a transmis încă de săptămâna trecută invitații reprezentanților unor organizații neguvernamentale pentru consultări, unii dintre aceștia anunțând pe Facebook că au fost invitați. De asemenea, miercuri, de la ora 17:00, au fost convocați și magistrații la discuții pe tema referendumului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.