Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Arestarea lui Andrew Tate: TikTok și Twitter, sub tirul criticilor

Ziarul de Vrancea
1 ian 2023 615 vizualizări

Din cauza postărilor false ale fanilor, aceste două rețele de socializare ar putea prejudicia ancheta, scrie The Observer

Companiile de social media TikTok și Twitter sunt criticate după ce au permis vehicularea unor teorii ale conspirației ce ar putea afecta ancheta privind traficul de persoane în cazul “regelui masculinității toxice”, Andrew Tate, care a fost arestat în România alături de fratele său, relatează săptămânalul “The Observer”.

Cele două companii sunt sub tirul criticilor în acest weekend pentru că au permis răspândirea unor informații false de către fanii lui Andrew Tate, după arestarea acestuia în legătură cu o anchetă privind traficul de persoane. În orele care au urmat arestării sale, TikTok și Twitter au fost inundate de postări care susțineau în mod fals că Andrew Tate a fost eliberat, precum de teorii ale conspirației care spuneau că britanicul, care are și cetățenie americană, este victima unei înscenări, arată analiza “The Observer”.

Imran Ahmed, directorul executiv al unei organizații din Marea Britanie pentru combaterea urii în online, a declarat că proliferarea unor teorii ale conspirației ar putea pune în pericol integritatea unei anchete sau siguranța celor implicați, ceea ce “este de neconceput”.

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, este foarte cunoscut în mediul online pentru opiniile sale misogine, reamintește “The Observer”. O investigație realizată de publicația britanică în luna august a arătat că TikTok îi promova agresiv conținutul către utilizatori, inclusiv către băieți și tineri. Membrii “academiei online” a lui Tate fuseseră instruiți să posteze clipuri deliberat controversate, în încercarea de a crește gradul de implicare și de a manipula algoritmul platformei de social media.

Vineri, după arestarea lui Tate, pe rețelele sociale mii de susținători au dat deja verdictul. Pe TikTok și Twitter, fanii lui Tate au susținut - fără dovezi - că este victima unei înscenări. Fanii au folosit hashtag-uri precum #freetopG și #tateinnocent. “Oamenii mint, pentru că îl urăsc pe Tate”, a scris unul dintre ei pe Twitter. “Sunt 100% sigur că Tate este nevinovat. FREE TATE”, spune un altul.

“Matrix” și “Pizzagate”

Alții au acuzat “Matrix-ul” că i-a întins o cursă. Acest lucru a fost alimentat de Tate însuși într-un tweet postat după reținerea sa: “Matrix și-a trimis agenții”, a scris el vineri.

De la lansarea filmului științifico-fantastic din 1999 despre oameni care trăiesc într-o realitate simu”ată, în care un bărbat are posibilitatea de a alege să ia o pastilă roșie și să se “trezească”, metafora a fost folosită în mod repetat într-o serie de teorii ale conspirației, precum și de grupuri online marginale care folosesc expresia “pastila roșie” pentru a desemna bărbații care se trezesc la “realitatea” că feminismul îi subjugă, explică “The Observer”.

Pe TikTok, vineri, cel mai apreciat videoclip recent despre Tate era unul care la început părea a fi o relatare a faptelor, dar care se încheia cu o întrebare adresată utilizatorilor: “Care credeți că este adevăratul motiv pentru care Tate a fost arestat? A fost din cauza Matrix sau Tate chiar a comis o infracțiune gravă?”.

“Matrix l-a prins”, susținea o postare pe TikTok după arestarea lui Andrew Tate.

Pe Twitter, unde Tate are peste 4 milioane de urmăritori după ce contul său a fost restabilit în noiembrie, multe postări au făcut referire la #Pizzagate - o teorie demontată, dar vehiculată de grupul conspiraționist QAnon din SUA, care susținea că democrații americani de rang înalt se află în spatele unei rețele de abuzuri sexuale asupra copiilor. Sub acest hashtag, postările despre Tate sugerau că acesta a fost folosit ca țap ispășitor de adevăratele rețele de pedofilie.

Într-un videoclip realizat cu puțin timp înainte de arestarea sa, după o ceartă pe Twitter cu activista pentru climă Greta Thunberg, Tate a apărut în fața camerei cu o cutie de pizza în fața sa, în ceea ce unii au speculat că ar fi fost o referire la conspirație. “Vor să mușamalizeze Pizzagate cu Andrew Tate”, a scris un utilizator Twitter, etichetându-l pe Elon Musk.

Alte conturi au postat videoclipuri vechi care sugerau că Tate a fost achitat, în ciuda faptului că el a rămas în detenție, menționează “The Observer”. Un clip vizualizat pe Twitter de peste 780.000 de ori până sâmbătă susținea că îl arată pe acesta eliberat din detenție. “Andrew Tate a fost eliberat. Atacul Matrix a eșuat”, se arăta în legendă.

Această apărare acerbă a lui Tate în mediul online și răspândirea de dezinformări despre arestarea sa se vor adăuga la preocupările legate de impactul asupra unor eventuale proceduri judiciare viitoare și vor ridica semne de întrebare în cazul platformelor de social media care au contribuit la propulsarea lui Tate în atenția publicului larg, conchide analiza “The Observer”.

Publicația amintește că în săptămânile care au urmat investigației sale din august, TikTok a interzis contul oficial al lui Tate și a declarat că adoptă o poziție dură față de conținutul plin de ură, inclusiv față de misoginism. Sâmbătă seară, TikTok a declarat că a început o revizuire sistematică a conținutului necorespunzător semnalat în legătură cu Andrew Tate și a promis că va elimina postările care încalcă liniile sale directoare. Acestea interzic “dezinformarea ce cauzează prejudicii semnificative persoanelor, comunității TikTok sau publicului larg”, precizează “The Observer”, care a cerut un punct de vedere de la compania de social media. În ceea ce privește Twitter, compania nu a răspuns la solicitarea de comentarii, menționează “The Observer”.

Un șofer beat a adormit la semafor, după noaptea de Revelion

 l-au trezit din somn polițiștii

Un bărbat în vârstă de 36 de ani este cercetat penal de către polițiștii brașoveni după ce, în dimineața primei zile din an, a adormit la un semafor, pe o stradă din orașul Brașov. Ceilalți șoferi, care au constatat că acesta nu reacționează, au alertat Poliția, care a constatat că bărbatul consumase alcool înainte de a urca la volan.

Incidentul a avut loc în dimineața primei zile a anului, pe bulevardul Saturn din orașul Brașov. În jurul orei 6:45, polițiștii secției 5 Brașov au fost solicitați să intervină după ce un șofer a rămas cu mașina la un semafor. Ceilalți participanți la trafic au claxonat, însă au cerut ajutorul autorităților când au văzut că acesta nu reacționează.

Polițiștii care au mers la fața locului au constatat că șoferul adormise la volan, cu motorul pornit, în timp ce aștepta culoarea verde a semaforului electric.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Daea: Eu sunt ca panoul fotovoltaic. Mă încarc dacă e soare

Petre Daea a afirmat că tot timpul face balet cu mintea, pentru că o are la el. Ministrul Agriculturii a menționat că nu obosește, deoarece este ca „panoul fotovoltaic”, se încarcă de la soare, iar noaptea are energie de peste zi.

Petre Daea a fost întrebat, duminică la Antena 3, ce preferă să mănânce de sărbători cu familia.

„Ce fac românii. Preferințele mele sunt legate de ce fac acești români minunați, indiferent unde mă aflu. Dacă faci o sarma, mâncăm o sarma. Dacă faci o răcitură, mâncăm o răcitură. Dacă este o carne pe gratăr, dacă este una la ceaun, mâncăm. Cum să nu mănânci?”, a explicat ministrul Agriculturii.

El a precizat că știe să gătească, însă nu are timp.

„Știu să gătesc, dar nu am timp. Eu de toate fac pentru că am învățat de la muma. Mă lăsa acasă să nu mor de foame. Găseam și lemne să aprind focul, scoteam și apa din fântână să fac mămăliga, găseam și făina să o învârtesc, găseam și lingura de lemn să nu se prindă și știam să fac. Singur te învață. Te învață nevoia și te învață dorința de a trăi și a fi bine. Eu am avut și nevoie pentru că eram copil sărac. Am avurt și dorința de a fi bine, am avut și plăcerea de a face, am avut și dragoste de frați, dragoste față de părinți, într-un cuvânt am făcut ceea ce trebuia și sunt foarte, foarte mulțumit”, a povestit Daea.

Acesta a fost întrebat dacă nu îl sună soția să vină acasă mai devreme.

„A obosit să mă mai sune. Tot timpul îi răspund. Eu răspuns la telefoane și la 12 noaptea, cu atât mai mult la soție. A fost și cazul la dumneavoastră de la televizor, ajunsesem acasă și așezasem capul pe pernă și telefonul pus pe pernă a început să mă întrebe. M-am dezmeticit repede”, a afirmat ministrul PSD.

Chestionat despre faptul că a fost acuzat că face balet în lanul de porumb, Petre Daea a răspuns: „Tot timpul fac balet cu mintea. Să știți că fac balet cu mintea tot timpul pentru că o am la mine. Nu obosesc”.

„Eu sunt ca panoul fotovoltaic. Mă încarc dacă e soare, iar noaptea am energie de peste zi. Așa că nu stau deloc. Funcționez tot timpul cu gândul că îmi fac datoria față de misiunea pe care mi-au încredințat-o, prin decizie politică, prin decizie administrativă, prin orice. În momentul când te-ai așezat pe scaunul răspunderii ministeriale să știi că ești responsabil pentru tot, iar tu ești primul lucrător în minister și nu altceva”, a conchis Petre Daea.

Cum va fi vremea în regiunea Moldovei în primele săptămâni din 2023

Conform prognozei meteo a Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 2 - 15 ianuarie, vremea se va răci în toată țara, iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade și cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 5 grade. De asemenea, va crește probabilitatea apariției precipitaților în următoarele două săptămâni.

În Moldova, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre sfârșitul acesteia tendința va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de -1...1 grad și ale minimelor de -6...-4 grade. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variații importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1...4 grade și ale minimelor de -6...-3 grade. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitații va fi ridicată.

Bărbat, prins pe A3, în timp ce conducea cu 186 km/h

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au depistat, luni pe autostrada A3, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 186 km/h.

Acesta a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Timiș: Bărbat împușcat mortal la o partidă de vânătoare ilegală

Un bărbat de 50 de ani, care se afla la o partidă de vânătoare cu un alt bărbat, în vârstă de 56 de ani, a fost împușcat mortal de acesta din urmă. Polițiștii au constatat că cei doi nu aveau permis de port armă. A fost întocmit dosar penal.

Polițiștii au fost sesizați luni, printr-un apel la numărul de urgențe 112 că în apropierea localității Crivina, din județul Timiș, un bărbat ar fi fost împușcat cu o armă de vânătoare. „Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare neautorizată, în apropierea localității Crivina, ar fi împușcat accidental un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, care participa la vânătoare, rezultând din nefericire decesul acestuia”, a precizat IPJ Timiș

La fața locului au fost găsite două arme de vânătoare și mai multe cartușe, acestea fiind confiscate și ridicate de polițiști, pentru continuarea cercetărilor.

„De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați nu dețineau permise de port armă”, mai transmite IPJ Timiș.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.

Suceava: Ordin de protecție emis de polițiști în seara de Revelion

În noaptea de Revelion, la ora 22.45, Poliția Orașului Vicovu de Sus a fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie de 36 ani cu privire la faptul că soțul său provoacă scandal la locuința de domiciliu și că a lovit-o, după ce acesta consumase alcool. În urma agresiunii femeia nu a dorit intervenția unui echipaj medical și nu a formulat plângere penală împotriva soțului ei.

„S-a constatat că la data de 31.12.2022, ora 21:00, în timp ce se afla la locuința de domiciliu din com./sat Straja, jud. Suceava, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, soțul femeii de 36 ani a amenințat-o cu acte de violență și a lovit-o. S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite a rezultat faptul că există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate, așadar, în cauză s-a procedat la emiterea ordinului de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile”, arată comunicatul de presă al IPJ Suceava.

Conform sursei citate, împotriva bărbatului a fost dispusă ca măsură de protecție părăsirea temporară a locuinței din com. Straja, jud. Suceava și păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de persoana vătămată și față de imobilul de domiciliu din com. Straja.

Ordinul de protecție a fost adus la cunoștința agresorului, acesta părăsind imobilul din com. Straja, jud. Suceava.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.