Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Arafat: Este posibil săptămâna viitoare să depășim 1.000 de cazuri la ATI

Ziarul de Vrancea
27 ian 2022 701 vizualizări

Vestea bună este că rata de pozitivare s-a stabilizat, anunță secretarul de stat n în șapte județe din țară și în municipiul București, mai mult de jumătate din populație este vaccinată

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat ieri că în situația în care va continua creșterea numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus este posibil ca săptămâna viitoare să se ocupe peste 1.000 de paturi în secțiile de terapie intensivă. “Acest lucru se va reflecta, bineînțeles, cu transferurile între județe și cu acoperirea nevoii prin transferul unui pacient la alt județ, care are paturi libere, dacă județul respectiv nu mai are. Pentru asta activează și lucrează echipa medicală de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a intervenției. Decesele - din păcate, în ultimele zile am avut creșteri la decese. Astăzi avem 71 de decese, ieri, dacă nu greșesc, au fost peste 90 de decese”, a spus secretarul de stat, la o conferință de presă.

Potrivit acestuia, rata de pozitivare a testelor efectuate este “stabilizată”.

“La partea de pozitivare și rata pozitivării, ce este un lucru foarte pozitiv vedem că numărul testelor a crescut, însă, în același timp, rata de pozitivare este una foarte importantă, iar acum este stabilizată, în ultimele două-trei zile la 30-31-32% din totalul testelor și acest lucru iarăși este un semn asupra faptului că există un număr mare de cazuri în comunitate”, a mai arătat Raed Arafat.

Gheorghiță: 50% din populația adultă peste 18 ani s-a imunizat cu cel puțin o doză

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a declarat ieri că în prezent 50% din populația adultă peste 18 ani s-a imunizat cu cel puțin o doză. “Practic, am atins acest prag de vaccinare în populație adultă. Din populația totală rezidentă în România, rata de vaccinare se apropie de 41,8%.  În momentul de față, sunt peste 2,33 milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul la acest moment care s-au prezent pentru efectuarea acestui tip de vaccin”, a spus medicul militar.

Potrivit acestuia, 747 de centre de vaccinare cu 1.056 de fluxuri sunt active, între acestea fiind incluse și 232 de cabinete de vaccinare pediatrice.

Valeriu Gheorghiță a afirmat că rata de vaccinare în București este de aproape 67%. “Sunt șapte județe care au rată de vaccinare între 50% și 60% - Cluj, Constanța, Sibiu, Ilfov, Tulcea, Brașov și Timiș -, alte 24 de județe care au rată de vaccinare între 40% și 50% și zece județe care au între 30% și 40%”, a arătat reprezentantul CNCAV.

A doua zi la rând cu peste 30.000 de cazuri noi

Grupul de Comunicare Strategică  a anunțat ieri 31.683 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. La ATI erau internate 731 de persoane, cu 39 mai mult decât în ziua anterioară. Au fost raportate 71 de decese, două fiind anterioare.

Până ieri, 59.797 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Manifestări antisemite la Memorialul Holocaustului din București

“România a salvat 400.000 de evrei în timpul Holocaustului”, a fost scris pe o coroană depusă la monument

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” a reclamat, ieri, manifestări antisemite la Memorialul Holocaustului din București, săvârșite sub ochii jandarmilor, chiar în momentul în care se comemorau victimele Holocaustului. Doi bărbați au depus o coroană de flori cu mesaje negaționiste. Președintele Institutului, Alexandru Florian, a trimis o sesizare scrisă ministrului de Interne, Lucian Bode.

Reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” au publicat și două imagini, din care se văd doi bărbați care depun o coroană de flori cu mesaje negaționiste.

“România a salvat 400.000 de evrei în timpul Holocaustului” este unul dintre mesaje. Al doilea, în limba engleză arăta: “Să nu uităm, despre Holocaust: Jumătate din adevăr este minciună”.

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat deschiderea unui dosar penal.

CNA: Scrisoare adresată Parlamentului, după inițiativa AUR de depistare a „celor mai toxice organe de presă”

Consiliul Național al Audiovizualului a decis ieri să trimită o scrisoare comisiilor de Cultură ale Parlamentului în care să respingă inițiativa AUR privind depistarea “celor mai toxice și false organe de presă“.

“Postarea inițială, este adevărat, face referire la un portal online, însă în sutele de comentarii de pe pagina de Facebook la care pagina oficială, adică partidul, în mod oficial, a reacționat se regăsesc de fapt posturi de televiziune. Sunt extrem, extrem de puține situațiile în care se vorbește despre portaluri online, adică despre zone în care CNA nu are sau încă nu are sau în acest moment CNA nu are nicio atribuție. Faptul că AUR nu doar că face acest demers, dar îl și susține prin comentariile ulterioare, cred că este o chestiune care nu trebuie lăsată fără ca noi să avem o reacție”, a spus Valentin Jucan, membru CNA, în debutul ședinței Consiliului.

În opinia lui Jucan, “este pentru prima dată când un partid politic își permite într-un mod atât de clar și de tranșant să facă astfel de topuri în care incită de fapt la ură împotriva mass media în general, prin comentariile susținute la adresa posturilor de televiziune, indiferent care sunt acestea”. El a adăugat că am putea asista, la sediul unor televiziuni, la incidente precum cel petrecut în cazul Primăriei din Timișoara.

“Având în vedere că suntem o instituție sub control parlamentar, având în vedere că acest gest pe care îl consider extrem de periculos și care, repet, în opinia mea nu trebuie trecut cu vederea, vă propun să facem o adresă către comisiile de Cultură din Senat și Camera Deputaților în care să arătăm faptul că CNA dezavuează, respinge asemenea comportamente, cu atât mai mult cu cât ele vin din partea unui partid politic”, a adăugat Jucan.

Propunerea lui Valentin Jucan, votată în unanimitate de membrii Consiliului, a fost susținută și de Dorina Rusu, membru CNA, care a apreciat că este “o idee foarte bună”. “Cred că trebuie să dăm un semnal puternic, pentru că se întâmplă multe în ultima vreme și noi trebuie să reacționăm. Ar trebui să reacționeze toate instituțiile care au legătură cu chestiunea asta. (...) Sunt amenințări. Nu poți să știi unde poți să ajungi”, a spus Rusu.

“Haideți să vedem care sunt cele mai toxice și false “organe de presă”. Începem noi: G4media...Completați voi!”, se arată într-o postare de miercuri de pe pagina AUR.

Cinci persoane, arestate pentru că au jefuit zeci de cavouri

Cinci persoane, care au fost ridicate și duse la audieri în urma unor descinderi făcute în București și în județul Giurgiu, într-un dosar de profanare de morminte, au fost arestate preventiv, fiind suspectate că au jefuit zeci de cavouri din localități ale județului Teleorman.

“În urma perchezițiilor efectuate și activităților procedurale desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, s-au stabilit următoarele: persoanele bănuite, prin forțarea ușilor de acces ale cavourilor, ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras bunuri. Bunurile furate în urma săvârșirii infracțiunilor ar fi fost valorificate în municipiul București”, precizează IPJ Teleorman.

Există bănuiala că suspecții din acest dosar ar fi săvârșit 24 de fapte, în 5 localități, din județul Teleorman.  În urma perchezițiilor care au fost făcute, marți, la locuințele suspecților, în București și în județul Giurgiu, au fost descoperite bijuterii și bani.

Marcel Boloș, propunerea PNL la Digitalizare

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat ieri că a fost validată de către conducerea partidului nominalizarea pentru Ministerul Digitalizării, fiind vorba despre fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Propunerea a venit de la ministrul de Interne, Lucian Bode, și a fost validată cu un singur vot împotrivă. Acesta i-a aparținut lui Gheorghe Falcă. “Domnul Marcel Boloș este o propunere a colegilor din zona de nord-vest, pentru că în PNL încercăm să arătăm că toate filialele sunt reprezentate în actul guvernamental. Este un om care a fost ministru la Fondurile Europene, la ministerul Digitalizării să știți că în perioada următoare este important să fie cineva care cunoaște aceste mecanisme, pentru că avem de-a face cu implementarea PNRR, și trebuie să fie cineva care știe să lucreze cu instituțiile europene”, a mai afirmat Florin Cîțu.

Ministerul Digitalizării a rămas fără ministru, după ce Florin Roman a demisionat, în luna decembrie, în urma inadvertențelor din CV-ul său, privind diploma de absolvire a facultății.

Interlop, adus în țară după ce s-a predat în Marea Britanie

Ștefan Duduianu, zis Lindon, a fost preluat de polițiști de la aeroport și va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce acesta s-a predat autorităților din Marea Britanie, au declarat ieri surse judiciare.

El era dat în urmărire internațională, după ce a fugit din țară în urma unei condamnări pentru șantaj și tâlhărie, fiind acuzat că a cerut sume de bani de la maneliști.

Ștefan Duduianu a postat, pe o rețea socială, un clip video de pe aeroportul din Birmingham unde și-a anunțat intenția de a se preda. Treisprezece membri ai clanului Duduianu au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru șantaj și tâlhărie, ei fiind acuzați că au cerut prin violență mari sume de bani de la cântăreți de manele.

Acuzațiile aduse acestora sunt de șantaj, tâlhărie, lipsire de libertate, distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

IPS Teodosie, învins în instanță

Judecătoria Constanța a respins, ieri, contestația arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, cu privire la decizia de carantinare dispusă de Direcția de Sănătate Publică București.

Hotărârea instanței nu este definitivă, ea urmând să fie atacată cu apel, conform avocatului arhiepiscopului Tomisului.

Pe 25 ianuarie, IPS Teodosie a contestat, la Judecătoria Constanța, decizia de carantinare a sa după ce arhiepiscopul fusese plecat în perioada 16 - 20 ianuarie în Iordania, acesta cerând suspendarea efectelor respectivei decizii, cât și anularea acesteia.

Pe 24 ianuarie, arhiepiscopul Tomisului a fost amendat de trei ori de polițiști, cu câte 1.000 de lei, la intervale diferite de timp, pentru că, potrivit IPJ Constanța, “pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs”.

Accident grav, cu cinci victime, la Oituz

Cinci persoane au fost rănite, joi, în urma unei coliziuni între un camion și o dubiță, pe drumul național DN 11, în localitatea Oituz. Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că una dintre victime era inconștientă la sosirea forțelor de intervenție. “În accident au fost implicate 6 persoane. Au rezultat 5 victime, din care una inconștientă. La sosirea echipajelor, 2 persoane se aflau blocate în dubiță”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Cele 5 victime au fost preluate de echipaje SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Județean pentru a fi transportate la spital.

La accident au intervenit un echipaj SMURD EPA, trei ambulanțe SAJ, un echipaj de descarcerare și două echipaje de pompieri.

Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

A7: Indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Buzău - Focșani, aprobați în Guvern

Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul din Autostrada „Moldovei” A7 de la Buzău la Focșani, practic o ultimă etapă înaintea licitației pentru execuția lucrărilor. Tronsonul adiacent din A7, de la Buzău la Ploiești (Dumbrava/A3) a fost scos la licitație încă din iunie anul trecut, dar CNAIR n-a reușit nici până acum să evalueze ofertele și să anunțe un câștigător. Anunțul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă în debutul ședinței de Guvern. „Vorbim de o lungime de peste 82 de kilometri, 41 de poduri pasaje și viaducte, 6 noduri rutiere, parcări și 9 spații de servicii. Valoarea totală este de peste 7 miliarde de lei. Fondurile vor fi asigurate din fonduri externe nerambursabile, respectiv din PNRR, din bugetul Ministerului Transporturilor precum si din alte surse legal constituite”, a anunțat premierul.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.