Național

Concluziile observatorilor „FiecareVot” în alegerile și referendumul din 26 mai 2019

Ziarul de Vrancea
26 mai 2019 1964 vizualizări

Haos în străinătate, lipsa ștampilelor de control de pe buletine de vot pentru referendum și confuzie în rândul alegătorilor.

Cele mai grave nereguli semnalate de observatori şi de alegătorii care ne-au contactat la call center între orele 12 și 20 sunt aglomeraţia şi procesul de votare îngreunat la numeroase secţii din ţară şi mai ales din străinătate, lipsa ştampilei de control pe buletinele de vot pentru referendum la unele secţii de votare, presiuni asupra alegătorilor din partea autorităţilor locale şi lipsa transparenţei procesului (inclusiv prin îndepărtarea observatorilor din secţiile de votare şi ameninţări adresate observatorilor).

Votare îngreunată în țară și în străinătate

Secţiile de votare din străinătate s-au dovedit insuficiente ca număr şi insuficient dotate cu buletine de vot, ştampile şi personal. La multe secţii de votare s-au format cozi lungi, cu timp de așteptare de mai multe ore (de exemplu în Stuttgart, Manchester, Londra, Paris, Marsilia, Roma). În unele secţii de votare buletinele de vot s-au terminat încă din cursul după-amiezei. În cel puţin un caz, votarea a fost suspendată deoarece urnele de vot erau pline. Situații similare au fost raportate și în țară. Am transmis pe acest subiect o sesizare către BEC și Biroul Electoral nr. 48, prin intermediul căreia am cerut și prelungirea programului de votare.

Confuzie şi proceduri neuniforme

Observatorii au semnalizat frecvent că unii operatori SIMPV nu le prezintă alegătorilor și opțiunea de a vota la referendum sau nu o prezintă într-un mod neutru. Asemenea cazuri au fost raportate din secțiile de votare nr. 163 (Bacău), nr. 250 (Ilfov), nr. 234 (Constanța) și la secția din cadrul Școlii 143, București.

S-a raportat şi că unele buletine de vot pentru referendum au fost înmânate alegătorilor fără ștampila de control, fapt care duce la anularea buletinului de vot. Alegătorii vigilenți au cerut anularea buletinului de vot și primirea unui nou buletin de vot, dar sunt cazuri în care alegătorii nu și-au dat seama de acest lucru înainte de a introduce buletinele de vot în urnă. Cazurile au fost întâlnite în secțiile nr. 9 (Galați), nr. 289 (Prahova), nr. 35 (Iași) și în Sectorul 5.

Observatori

Observatorii au raportat că preşedinţi ai BESV refuză să ofere informaţii despre desfăşurarea procesului electoral. În secția numărul 111, Sinești, Olt, un observator a fost amenințat pentru sesizarea unui posibil caz de transport repetat al alegatorilor. Un alt observator a fost amenințat și în Ghimpați, Giurgiu.

Cei peste 1300 de observatori acreditați de organizațiile membre ale campaniei FiecareVot sunt prezenți în secțiile de votare din ţară şi din străinătate de la ora 6 dimineaţa. Alegătorii au la dispoziție și un serviciu de asistență electorală asigurat de Expert Forum și Funky Citizens, unde pot face sesizări sau obține informații despre procesul de votare. Doritorii pot suna la 0800 080 200 (apel gratuit, program până la ora 22) sau depune sesizări pe www.votcorect.ro. Observatorii FiecareVot utilizează pentru ziua alegerilor aplicația Monitorizare Vot, dezvoltată de Code for Romania.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.