Național

Biserica reacționează la două versuri ale lui Tudor Gheorghe

Ziarul de Vrancea
31 oct 2017 1490 vizualizări

 „Nu dau un Ceahlău pe toți Uralii/și că urăsc hotarul de la Prut”, a recitat artistul

Patriarhia Română, prin purtătorul său de cuvânt, a oferit ieri un punct de vedere legat de recitalul lui Tudor Gheorghe de vineri, la care au participat Patriarhul Daniel și Patriarhul Kirill al Moscovei și Întregii Rusii și în cadrul căruia artistul a interpretat versuri ca „Nu dau un Ceahlău pe toți Uralii/și că urăsc hotarul de la Prut”. Instituția transmite că „un program artistic și arta, în general, cu atât mai mult muzica, nu trebuie descifrate în cheie politică”.

„Patriarhul Kirill nu a avut absolut nicio reacție și nici nu ar fi putut avea o reacție față de un vers dintr-un cântec. Cântecul respectiv, pe care nu îl cunosc, nu putea fi în contextul dat unul cu trimiteri subtil critice la adresa cuiva. Doar dacă vrem neapărat să ne imaginam acest lucru. Un program artistic și arta, în general, cu atât mai mult muzica, nu trebuie descifrate în cheie politică, ci exclusiv estetic-spirituală”, a fost răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Tudor Gheorghe a anunțat în deschiderea recitalului susținut vineri cu ocazia etapei finale a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!" la care au participat cele două înalte fețe bisericești: „Nu vor fi aplauze în această seară. Veți auzi un lung poem al suferinței, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr". La finalul spectacolului, Patriarhul Kirill a mulțumit Părintelui Patriarh Daniel pentru invitația la concert și a apreciat prestația artistică a grupurilor corale participante.

Dragnea, despre presupusa întâlnire cu Kovesi: “Un porc nesimțit”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, ieri, de jurnaliști, dacă a fost vreodată la întâlniri private cu Laura Codruța Kovesi sau cu Florian Coldean, el răspunzând că, dacă va fi chemat la vreo comisie, va spune.

Inițial, Liviu Dragnea a fost întrebat dacă a participat, în decembrie 2013, alături de Kovesi și Coldea, la tăiatul porcului, la o vilă SRI. ”Eu n-am fost în decembrie 2013 la nicio întâlnire de genul ăsta, dar dacă este adevărată povestea cu porcul, eu cred că acel porc este un nesimțit și chiar un penal și ar trebui să se verifice. Nu cred că discutăm acum de povestea porcului. (...) Despre genul acesta de informații care apar din partea diverselor persoane fizice sau juridice nu înseamnă că nu vom vorbi odată. Nu acum este momentul. Acum trebuie să vorbească alții. Când va fi cazul să vorbim, vom vorbi”, a răspuns liderul PSD. Întrebat în continuare dacă a participat la evenimente private alături de Laura Codruța Kovesi sau de Florian Coldea. Liviu Dragnea a replicat: ”Dacă o să fiu chemat la vreo comisie, o să spun”. Chestionat de ce evită să spună în fața presei acest lucru, liderul PSD a răspuns: ”Ca să nu se piardă interesul comisiei, să nu mă mai invite”. De asemenea, întrebat cine e penalul despre care vorbea mai devreme, Dragnea a replicat: ”Porcul”.

Studiu: Șefii psihopați și colegii “parșivi” dau frisoane angajaților români

Un studiu făcut de eJobs de Halloween arată că 42% dintre aceștia consideră că „un șef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă și motivul pentru care și-ar căuta rapid un nou job. Alți 29% ar face același pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriați de lucrul până în toiul nopții. Sunt însă și angajați temerari (7%), care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiți să își caute un alt job. Alte obstacole cu care se mai întâlnesc angajații români sunt „șefii clovni” (14%), „colegii vrăjitori” (13%) sau „ședințele de circ” (12%). Lista continuă cu stresul de a ajunge la o oră fixă dimineața la birou, teama de a fi concediat, lucrul cu un șef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul organizației.

Dacă din rutina zilnică nu lipsesc situațiile care generează spaimă în rândul angajaților, cele care ar putea crea „groază” intenționată, în mod festiv, lipsesc aproape cu desăvârșire, în condițiile în care 84% dintre angajați declară că nu sărbătoresc Halloween-ul la birou. Dacă petrecerile de Crăciun fac deja parte din tradiția fiecărui sfârșit de an în companii, cele de Halloween abia acum încep să-și croiască drumul în cultura organizațională a angajatorilor români.

Studiul a fost realizat în luna octombrie, pe un eșantion de 1.299 de respondenți, dintre care 63% sunt salariați fără funcții de conducere.

Iordache: Președintele României poate refuza o singură dată, motivat, respingerea unei propuneri de procuror șef

Președintele comisiei parlamentare speciale pe legile Justiției, social-democratul Florin Iordache, a declarat marți că proiectul de modificare a respectivelor acte normative prevede menținerea în parte a procedurii actuale de numire a procurorilor șefi, dar statuează că președintele României poate refuza o singură dată, motivat, numirea unui șef de parchet. "O modificare pe care noi am cuprins-o în Legea 303 este cea care vizează numirile cât și revocările în funcțiile importante, fie că discutăm de Parchet, fie că discutăm de Înalta Curte. Acolo ultimul decident este președintele României, astfel încât acesta - am spus noi motivat - nu poate refuza decât odată numirea sau revocarea judecătorilor sau procurorilor. și în cazul numirii și în cazul revocări noutatea este că președintele României este cel care decide atunci când numește sau când îl revocă să aibă posibilitatea numai o singur dată motivat", a declarat Florin Iordache. O altă modificare vizează cariera tinerilor intrați la Institutul Național al Magistraturii, fiind eliminate vechimea și criteriul de vârstă.

"După finalizarea primului an de studiu urmează o perioadă de practică de 3 ani de zile și apoi 2 ani de stagiatură, deci practic exista o anumită critică din societate că ori începi la 30 de ani ori trebuie să ai 5 ani vechime. Am eliminat aceste lucruri pentru că, până la urmă, valoarea nu i-o dă nici vârsta, și era și o chestiune de neconstituționalitate faptul că îi interzici cuiva dreptul de a accede într-o profesie sau dacă nu are o anumită vechime", a mai spus deputatul PSD.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.