Național

Anchetat în dosarul Mineriadei, membru propus în CNSAS

Ziarul de Vrancea
26 mar 2018 798 vizualizări

Cazimir Ionescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei din 1990, a fost propus de PSD și a primit avizul comisiilor, fără nicio audiere

Toți candidații propuși pentru Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au fost validați ieri de comisiile juridice din Parlament fără a fi audiați, așa cum era programat, după ce președintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, a precizat că grupurile parlamentare s-au înțeles deja pe nominalizări. Atunci când deputatul USR Stelian Ion a insistat totuși să fie o "minimă audiere" și i-a adresat o întrebare privind implicarea lui Cazimir Ionescu, propus de PSD, în dosarul Mineriadei, și dacă acest lucru ar afecta imaginea CNSAS, în apărarea acestuia a sărit deputatul Florin Iordache. Noul Colegiu al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității urmează să fie validat azi, prin vot, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Pentru aceste funcții au fost trimise către Birourile permanente reunite mai multe propuneri. Președinția a propus-o pe Alexandra Toader, iar Guvernul l-a propus pe Constantin Buchet. PSD i-a propus pe Valentin Blănariu, Adrian Cioflâncă, Cătălin Boris Precul, Cazimir Ionescu, Nicolae Vuvrea; USR - pe Germina Nagâț, UDMR - pe Ladislau Antoniu Csendes, ALDE - pe Marius Oprea și PMP - pe Florian Bichir. Cazimir Ionescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Militar în iunie 2017 pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei din 1990, scrie g4media.ro. Ionescu face parte și acum din Colegiul CNSAS, dar mandatul său a expirat. El a fost trimis în judecată pentru faptele săvârșite în calitate de vicepreședinte al primului parlament post-revoluționar (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională - CPUN). La Mineriada din 13-15 iunie 1990 au murit împușcați 4 oameni, alte 1.338 de persoane fiind bătute sau torturate. În dosarul Mineriadei au mai fost trimiși în judecată Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.