Național

America pariază pe Kovesi

Ziarul de Vrancea
6 iul 2017 588 vizualizări

Mesajul de susținere al ambasadorului american a fost transmis după ce diplomatul s-a întâlnit cu liderul PSD, Liviu Dragnea n Hans Klemm s-a arătat îngrijorat cu privire la unele propuneri anunțate de Guvern în domeniul economic

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat ieri, la Parlament, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, că își menține încrederea în munca Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA. Întrebat dacă guvernul SUA și ambasada o susțin în continuare pe Laura Codruța Kovesi, Hans Klem a spus: „Noi ne menținem încrederea în munca ei și această muncă a fost analizată de autoritățile judiciare din România. Avem încredere în asta”.

De asemenea, chestionat dacă Laura Codruța Kovesi este în pericol din cauza scandalului din DNA, ambasadorul a susținut că „aceasta va trebui să fie decizia luată de autoritățile românești”.

Pe de altă parte, Klemm a declarat că dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și SUA ar putea fi afectată de noile măsuri economice anunțate de Guvernul Tudose. „Guvernele din toată lumea, inclusiv guvernul meu, întotdeauna iau in calcul schimbări în politicile economice, fiscale, dar acest lucru trebuie făcut cu consultarea părților interesate, cu oamenii de afaceri, cu investitorii”, a completat oficialul american.

Thompson: Sfatul meu pentru România este să-și mențină direcția

Dean Thompson, adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA, aflat la finalul misiunii sale, a declarat ieri, după întrevederea pe care a avut-o cu Liviu Dragnea, că sfatul său pentru România este să-și mențină direcția, în condițiile în care este un aliat important al SUA și există un parteneriat puternic cu Statele Unite. „Vreau doar să zic mulțumesc prietenilor pe care mi i-am făcut aici, colegilor. Este un parteneriat puternic și minunat, România este un important aliat pentru SUA, îmi va fi un dor teribil și apreciez oportunitatea de a servi aici. Au fost trei ani minunați. Vă mulțumesc tuturor”, a afirmat Dean Thompson, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu Liviu Dragnea. Întrebat ce îi va lipsi cel mai mult din România, oficialul american a spus că sarmalele, mămăliga și cozonacul, motiv pentru care speră să revină în țara noastră. „Am fost foarte norocos să călătoresc prin toată țara, din Deltă, la munte, în Transilvania. O să-mi lipsească. Voi reveni în România, într-o zi sper să revin ... Ia sarmale, mămăligă, cozonac”, a conchis Thompson.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 2485 zile, 20 ore, 27 minute, 29 secunde
Traducerile sorosistilor nu mai trebuie sa apara in presa serioasa, chiar este de toata jena ca omul ala sa zica ceva iar presa ciudata sa zica ca a zis altceva. De aceea ar indicat sa dati citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.