Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Premierul primeşte două palme zdravene de la Parchetul General

Ziarul de Vrancea
21 nov 2013 822 vizualizări
Intenţia lui Victor Ponta de a-l aduce pe procurorul Papici în faţa unei comisii parlamentare de anchetă are şanse infime de reuşită n o acuzaţie lansată de premier la adresa preşedintelui este infirmată categoric de Parchetul instanţei supreme

Procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în faţa comisiilor parlamentare, ei putând fi supuşi doar controlului judecătoresc şi celui al CSM, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un comunicat transmis ieri. Potrivit Parchetului General, procurorii pot participa, "în mod excepţional", la aceste comisii, doar pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aspecte tehnice. "Printr-o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 24 mai 2007 s-a stabilit că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească. Totodată, s-a hotărât că, în mod excepţional, pot participa în calitate de invitaţi la aceste comisii, atunci când este necesară clarificarea unor aspecte de natură tehnică sau a unor informaţii de interes public", arată Parchetul.
Mai multe publicaţii au relatat faptul că procurorul DNA Lucian Papici ar fi cerut informaţii cu privire la un teren agricol din judeţul Călăraşi, care ulterior a fost achiziţionat de fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu.
Imediat, premierul Victor Ponta a anunţat înfiinţarea unei comisii parlamentare care să lămurească suspiciunile. Întrebat dacă un procuror, precum Lucian Papici, poate fi chemat legal în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, Ponta a arătat că există o decizie a Curţii Constituţionale în acest sens. El a precizat totodată că nu se intenţionează chemarea Ioanei Băsescu în faţa comisiei parlamentare.
Preşedintele Traian Băsescu declara că nu l-a cunoscut niciodată pe procurorul Papici, însă în 13 noiembrie i-a dat un telefon pentru a-i cere scuze pentru că "din jocurile politice ale unui plagiator mincinos este implicat într-un scandal".

A doua palmă

Niciun om politic nu l-a sunat pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, pentru a-i cere menţinerea în funcţie a unor procurori, a mai arărtat ieri PICCJ. Referitor la discuţia pe care Tiberiu Niţu a purtat-o cu preşedintele Traian Băsescu, în ceea ce îl priveşte pe procurorul DNA Lucian Papici, Parchetul a arătat că "preşedintele României a avut o intervenţie publică prin care a făcut cunoscut conţinutul convorbirii purtate".
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat miercuri, întrebat dacă este legal ca procurorii să fie sunaţi de şeful statului, că nu este exclusă orice comunicare între instituţiile statului. "Procurorii sunt numiţi la intrarea în carieră, ca şi judecătorii, de preşedintele României, şi sunt anumite funcţii de conducere în care procurorii sunt numiţi de preşedintele României. Nu am date că i s-a cerut sau nu i s-a cerut ceva cuiva. Pot să vă spun că, din punct de vedere instituţional, şefii oricărei instituţii din ţara asta pot comunica în interesul instituţiilor, a mai spus Niţu.
Premierul Victor Ponta a declarat în mai multe randuri că preşedintele Traian Băsescu l-a chemat de multe ori la biroul său pe procurorul Lucian Papici şi că şeful statului i-a chemat şi discutat şi cu alţi procurori, fiind vorba de o practică de "satrap", în care pune mâna pe telefon pentru a rezolva diferite lucruri.

Uniunea Notarilor: Contractul încheiat de Ioana Băsescu este legal

Uniunea Notarilor s-a autosesizat în acest caz n liberalii par dispuşi să accepte comisia parlamentară de anchetă în "cazul Călăraşi" dar aşteaptă să fie rugaţi de PSD

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului din judeţul Călăraşi achiziţionat de Ioana Băsescu, precum şi cel de ipotecă solicitat de CEC Bank sunt legale, a stabilit Uniunea Notarilor, în urma controlului făcut la biroul notarial care a autentificat actele. Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, "ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi".
Ioana Băsescu anunţa recent că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la CEC Bank.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că terenul a fost achiziţionat cinsitit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic.

Socrul premierului, motiv de ceartă în "cuplul" Ponta - Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că nimeni din PNL nu va împiedica vreo comisie de anchetă în cazul Călăraşi, menţionând că propune ca aceasta să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu. "Decizia oficială o vom lua mâine, poimâine, dar nu azi. Nu cumva dintr-o informaţie greşită, dintr-un comentariu pripit, să poată interpreta cineva că ne poate da ultimatumuri", a spus el.
În replică, Victor Ponta a spus că numirea socrului său, Ilie Sârbu, la conducerea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi este "o glumă". El a adăugat că nu toate glumele lui Crin Antonescu sunt bune. De asemenea, Ponta s-a arătat deranjat că liberalii întarzie cu o poziţie oficială privind înfiinţarea comisiei de anchetă. "Ieri au zis azi, dar azi nu mai e valabil. Azi decid luni. E în regulă, oricând", a spus iritat Ponta.
Pe de altă parte, Crin Antonescu, a declarat ieri că rezolvarea sănătoasă în subiectul terenului achiziţionat de către familia şefului statului ar fi demisia din funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu. "Îi cer demisia lui Traian Băsescu pentru că nu e acceptabil ca preşedintele unei ţări cu atâtea probleme, frustrări, întrebări fără răspuns, să comunice a nu stiu câta oară public, ca despre o problemă importantă, bunăstarea materială a propriei familii şi să descrie cu lux de amănute cum a vrut să ia teren şi nu avea bani, cum a pus-o pe fiica sa, ce o să facă cu pământul. Fiecare are dreptul la viaţă privată, inclusiv pentru interesul lui, dar nu are voie preşedintele unei ţări şi niciun demnitar să vorbească public acest lucru într-o societate în care numeroşi tineri, chiar cu calificarea fiicei preşedintelui, nu numai că obţin greu un asemenea împrumut, dar le e greu să faca orice", a spus Antonescu.

Ce subvenţie va primi fiica preşedintelui

Ioana Băsescu va primi aceeaşi subvenţie de la stat ca ceilalţi fermieri, respectiv 160 de euro pe hectar, a declarat ieri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, astfel că fiica preşedintelui va beneficia anual de un sprijin de 46.400 de euro. "Ioana Băsescu a făcut o afacere bună pentru că e foarte greu astăzi în România să mai găseşti 290 de hectare compacte. Terenurile sunt fărâmiţate, iar aceasta este una din problemele pe care le are agricultura. Este un caz fericit că doamna Ioana Băsescu a găsit acel teren. Din acel punct de vedere e o afacere bună", a spus Constantin.
El a afirmat că pentru orice ministru al Agriculturii dacă şeful statului s-ar orienta către activitatea agricolă ar fi o confirmare că agricultura este un sector al economiei care s-a dezvoltat destul de bine şi are viitor.

Aveţi caine? O să vă coste scump

Preţul plătit de proprietarii de câini pentru identificarea animalelor prin microcipare şi înregistrarea lor în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân, prevăzute într-un proiect de norme, ar putea porni de la 35 de lei, a precizat conducerea Colegiului Medicilor Veterinari (CMV).
Câinii cu stăpân trebuie microcipaţi în termen de maxim 30 de zile de la fătare sau, în cazul celor care au depăşit această vârstă, până la 1 martie 2014, şi înregistraţi în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stapân (RECS), potrivit unui proiect de norme pentru aplicarea Legii nr. 258/2013, elaborat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi pus în dezbatere publică
Preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Viorel Andronie, a anunţat că proprietarii de câini vor avea de suportat contravaloarea microcipului, contravaloarea manoperei pentru activitatea medicului veterinar, contravaloarea carnetului de sănătate, costul pentru înregistrarea în baza de date şi mentenanţa acesteia, întocmirea formularelor necesare, amortizarea cititorului de microcipuri.
În prezent, microciparea câinilor de companie se face doar ocazional, în special în cazurile în care stăpânii doresc să îi transporte peste graniţe, când est obligatoriu. Tarifele pentru acest serviciu pornesc de la 40 - 50 de lei, putând ajunge şi la 300 de lei, a precizat Andronie, arătând că acestea depind de cererea şi oferta din localitatea unde se află cabinetul veterinar.
Pentru a se înregistra ca utilizatori ai RECS, medicii veterinari trebuie să aibă cabinetele dotate cu conexiune la internet şi cititoare de microcipuri.
Astfel, din tarifele practicate pentru identificarea şi înregistrarea câinilor, va trebui ca medicii să îşi amortizeze cheltuiala pentru cititoarele de microcipuri, ale căror preţuri variază de la 250 la 3.000 de euro, a mai spus Andronie.
Potrivit noii legi, nerespectarea obligaţiei identificării câinilor prin microcipare de către proprietari se pedepseşte cu amendă contravenţională cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. La fel se pedepseşte şi încredinţarea cainilor spre revendicare şi adopţie fără a fi identificaţi.

Romanii nu vor să colecteze selectiv deşeurile

Aproximativ 60 la sută dintre românii care au acces la sistemul de colectare selectivă declară că separă deşeurile în gospodărie, însă numai 12 la sută le depun în containerele speciale, potrivit unui studiu efectuat de Eco-Rom Ambalaje. Dintre respondenţi, 64 la sută au declarat că au acces la sistemul de colectare selectivă, faţă de aproximativ jumătate în 2011.
Întrebaţi dacă cunosc vreun punct de colectare separată a deşeurilor de ambalaje (hârtie, metal, plastic, sticlă), 32,4 la sută au răspuns că ştiu un astfel de loc "foarte aproape" de locuinţă. Doar şase la sută dintre respondenţi au spus că deşeurile pentru reciclare se colectează în saci separaţi.
Cei care nu separă deşeurile declară că nu adoptă acest comportament deoarece nu au un punct de colectare în apropierea locuinţei (75 la sută), pentru că nu au suficient spaţiu în casă destinat depozitării deşeurilor colectate (48 la sută) sau pentru că nu ştiu unde se află punctele de colectare separată (40 la sută). În categoria celor care nu colectează separat se încadrează tinerii, persoanele cu venituri scăzute, persoanele cu nivel minim de educaţie, în special din regiunea Muntenia.
Primele trei lucruri care îi determină pe români să colecteze separat deşeurile sunt: prezenţa containerelor în apropierea locuinţei (31 la sută), campaniile de informare şi educare din media (24 la sută) şi exemplul altor persoane (18 la sută).

SRI n-ar fi colabrat cu NSA în activităţi de interceptare a comunicaţiilor

Directorul SRI, George Maior, a declarat, ieri, la Parlament, că nu a existat niciun acord, protocol sau înţelegere secretă între SRI, ca autoritate naţională în domeniul cercetării comunicaţiilor, şi NSA, pe activităţi de interceptare a comunicaţiilor pe teritoriul României. George Maior a declarat că există mari dezbateri, în plan exterior, referitor la erfectele acţiunilor lui Eduard Snowden. "Am ţinut să fac anumite precizări, şi la nivel informativ, către principalii decidenţi în stat, principalii beneficiari ai Serviciului, preşedinte şi premier. Nu a existat niciun acord sau protocol sau înţelegere secretă între SRI ca autoritate naţională în domeniul cercetării comunicaţiilor şi NSA, pe activităţi de interceptare, pe fluxul de interceptare a comunicaţiilor sau a altor sisteme de comunicare, dincolo de cele clasice, pe teritoriul României", a declarat şeful Sericiului Român de Informaţii.

Cutremur de 4,4 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs ieri, la ora 8.38, în zona Vrancea. Seismul s-a produs la adâncimea de 90 de kilometri şi a avut intensitatea III în zona epicentrală, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt: Focşani (37 de kilometri), Mărăşeşti (40 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Adjud (49 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (51 de kilometri).
Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şapte cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

Însemnele USL, scoase din sediul PNL Suceava

Însemnele USL au fost îndepărtate din sediul PNL Suceava, în sala de conferinţe de presă fiind păstrat doar panoul cu însemnele PNL. Întrebat despre motivul acestui gest liderul filialei, deputatul Alexandru Băişanu, a răspuns: "Şi s-a rupt lanţul iubirii, a-nceput a rugini". El a precizat că PNL intră în campanie electorală şi că vrea să-şi afirme identitatea întrucât liberalii candidează pe liste separate faţă de PSD. Băişanu a mai spus că la PSD nu mai există de trei luni nici un panou cu însemnele USL. "Ei au roşu, noi galben, ei sunt de stânga, noi de dreapta. Ei au candidaţii lor, noi pe ai noştri", a afirmat liderul PNL Suceava.

Peste 15% dintre decesele din România sunt cauzate de fumat

Tutunul cauzează anual moartea a peste 6 milioane de oameni, dintre care peste 5 milioane sunt fumători şi foşti fumători. Numai în România 15% dintre decese sunt cauzate de fumat (24% la bărbaţi şi 6% la femei), a anunţat ieri Agenţia Naţională Antidrog. Potrivit ANA, mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat, aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani.
Factorii de risc care conduc la consumul de tutun sunt: debutul timpuriu al consumului de tutun, normele sociale favorabile comportamentelor de consum, disponibilitatea produselor din tutun, atitudini şi comportamente familiale permisive faţă de consumul de tutun, absenţa unor legături familiale de tip emoţional-suportiv, anturajul, fumatul pasiv care este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi.

Soţul judecătoarei care l-a achitat pe Ioan Niculae are contract de arenda cu acesta

Judecătoarea Olimpiea Creteanu, care i-a achitat pe inculpaţii din dosarul "mită la PSD", a făcut cerere de abţinere în acest dosar motivand că soţul său are un contract de arenda cu omul de afaceri Ioan Niculae, inculpat în cauza pe care urma să o judece. Cererea judecătoarei a fost însă respinsă pe motiv că situaţia "nu poate fi interpretată ca fiind un interes avand în vedere că se invocă o relaţie contractuală începută anterior repartizării dosarului, relaţie ce nu are legătură cu soluţionarea prezentului dosar".
Potrivit declaraţiei de avere, judecătoarea deţine împreună cu soţul sau două terenuri în Teleorman, unul de 1,3 ha altul de 4,1 ha, arendate către Agro Invest SRL, la care acţionar majoritar este Interagro, compania lui Ioan Niculae. Olimpia Creteanu a ajuns la judecătoria sector 1 în septembrie 2011, cand a fost detaşată de la judecătoria Turnu Măgurele. Tot ea judecă şi dosarul Necolaiciuc, scrie hotnews.ro.
Reamintim că DNA l-a acuzat pe Bunea Stancu, liderul PSD Brăila, că s-a folosit de funcţia pe care o deţine în partid pentru "bani sau foloase necuvenite", în campania electorală din 2009, cand Mircea Geoana a candidat la preşedinţia României. El i-ar fi cerut 1 milion de euro omului de afaceri Ioan Niculae, pentru a susţine campania electorală a lui Mircea Geoana. O parte din bani, aproximativ 150.000 de euro, ar fi fost plătiţi prin casă de sondaje INSOMAR, deţinută de Sorin Ovidiu Vîntu. În schimbul banilor, omul de afaceri ar fi urmat să aibă un cuvant de spus la numirea unor persoane în funcţii importante din Guvern.
Cei doi au fost achitaţi miercuri de instanţă dar decizia nu este definitivă.

Antonescu: Opţiunea lui Băsescu de a mă vota, o alegere corectă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, răspunzând unei întrebări, că opţiunea preşedintelui Traian Băsescu de a-l vota în turul doi la prezidenţiale dacă va candida împotriva lui Victor Ponta este "o alegere corectă". "Este o declaraţie normală şi o opţiune corectă. Are omul drept de vot şi şi-l exercită cum vrea. Trebuie totuşi să vă spun, pentru amatorii de senzaţii tari, totuşi eu nu mi-am construit activitatea politică şi nu-mi construiesc candidatura la preşedinţie cu baza în votul domnului Băsescu. Asta să fie clar", a răspuns Antonescu. Totodată, el a precizat că nu crede că Traian Băsescu va ajunge în situaţia de a alege între el şi Victor Ponta într-o cursă prezidenţială. "Este sincer omul. De ce? Este o alegere corectă. Eu o mai spun odată nu cred că va fi în această situaţie, pentru că eu cred că USL va avea un singur candidat şi chiar dacă s-ar răzgândi nu ar avea de unde să-l ia pe domnul Ponta ca să-l voteze. Este opţiunea omului", a mai afirmat Antonescu.
Traian Băsescu a declarat miercuri seară că între Victor Ponta şi Crin Antonescu în turul doi la prezidenţiale nu va ezita să pună votul pe liberal, pentru că deşi aceştia sunt "două belele", liderul PNL "măcar nu minte de dimineaţă până seara".






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.