Național

Suedia cere ca UE să fie mai dură cu Romania

Ziarul de Vrancea
27 iul 2012 881 vizualizări
"Dacă nu rezolvăm problemele din România, creăm un standard rău pentru ţări care vor să adere la UE", susţine ministrul suedez pentru Afaceri Europene n şi americanii se declară îngrijoraţi

UE ar trebui să fie mai fermă în privinţa cerinţelor ca România să respecte libertatea de exprimare şi drepturile omului, a declarat ministrul suedez pentru Afaceri Europene. Birgitta Ohlsson a pledat pentru strategii UE mai dure în privinţa respectării drepturilor omului în statele "mai noi" din cadrul blocului european. Ea a apreciat că, deşi cerinţele dinaintea aderării la UE sunt "stricte" în privinţa responsabilităţii referitoare la drepturile omului şi democraţie, este mai dificil ca state să fie monitorizate în aceste domenii după aderare. Olsson a declarat că doreşte să creeze un "sistem de clasificare" a statelor UE din perspectiva drepturilor omului. În opinia ministrului suedez, Uniunea ar trebui să nu evite să utilizeze sancţiuni împotriva ţărilor care "subminează" drepturile omului. "Dacă nu rezolvăm problemele pe care le avem în România, creăm un standard rău pentru ţări care vor să adere la UE, ca Serbia şi alte ţări din Balcani. De aceea este important să fim mai duri", a subliniat Birgitta Ohlsson.

Îngrijorări şi la Washington

Congresmanii americani Michael Turner şi Loretta Sanchez au trimis o scrisoare secratarului de stat american Hillary Clinton în care şi-au exprimat profunda îngrijorare "în legătură cu evoluţiile recente din România". Textul scrisorii arată că, după decenii de opresiune comunistă, România a reuşit să-şi construiască o democraţie constituţională, devenind ulterior un stat membru NATO şi UE. "Romania este un aliat de nădejde al Statelor Unite şi un stat democratic în creştere. Încrederea în ei ca aliaţi a condus la recenta decizie de a intra în parteneriat cu Romania. Situaţia politică actuală din Romania pune sub semnul întrebării angajamentul lor la respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei, statului de drept şi separarea constituţională a puterilor în stat", scriu congresmanii. În acelaşi timp, cei doi oficiali împărtăşesc îngrijorarea ambasadorului american de la Bucureşti Mark Gitenstein "că aceasta criză va ştirbi pe termen lung percepţia globală a Romaniei".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 4307 zile, 18 ore, 34 minute, 5 secunde
Ei asta-i chiar culmea, americanii ne-au "acceptat" ca parteneri. Cand ei erau in limba dupa aliati intr-un razboi in care numai ei aveau interese, acum cica "ne-au acceptat". citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.