Național

Domnilor de la guvern opriţi panarama şi apucaţi-vă de muncă!

Ziarul de Vrancea
5 iul 2012 745 vizualizări
În timp ce USL dă din coate să ajungă la putere, leul se prăbuşeşte

Referinţa cursului de schimb urcă la 4,4796 lei/euro, un nou maxim istoric, sub presiunea tensiunilor politice

Cursul de referinţă a continuat să crească şi a ajuns la 4,4796 lei/euro, atingand astfel un nou maxim istoric, în aşteptarea votului de vineri pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Paritatea este cu 0,81 bani peste nivelul de miercuri, cand a fost înregistrat precedentul record, de 4,4715 lei/euro. Deprecierea leului în raport cu euro a influenţat şi paritatea oficială leu/franc elveţian, care a urcat cu 0,43 bani, de la 3,7236 lei/franc la 3,7279 lei/franc, şi a atins un nou maxim al ultimelor zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, cand francul a fost la 3,8133 lei. Leul s-a depreciat joi şi în raport cu dolarul, astfel că rata de referinţă pentru dolar a avansat cu 2,85 bani, la 3,5827 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5542 lei/dolar. Un curs oficial mai mare decat cel de joi a fost atins pe 5 iunie, cand dolarul a fost la 3,5918 lei. Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc. Paritatea leu/euro a început să crească încet încă din a doua parte a zilei de marţi, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL, iar miercuri a depăşit nivelul de 4,47 lei/euro, deşi BNR a intervenit indirect în piaţă pentru a încetini deprecierea leului. Cotaţiile s-au apropiat miercuri chiar de 4,4800 lei/euro, după anunţul USL privind depunerea cererii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. În primele minute ale şedinţei de joi, euro a fost cotat la 4,4735 - 4,4750 lei, foarte aproape de închiderea de miercuri, de 4,4735 - 4,4755 lei/euro. "Nu cred că cursul este afectat acum de ceea ce se întamplă azi în Parlament, pentru că se ştia deja de ieri că doar se va citi cererea USL şi votul va fi abia vineri. Acum volumele sunt mici şi ordinele au dus cursul peste 4,48 lei/euro. Probabil că BNR nu vrea să intervină mai mult şi păstrează o atitudine precaută. Avand în vedere că volumele de tranzacţionare sunt foarte reduse, băncii centrale i-ar fi foarte uşor să intervină şi să oprească deprecierea, însă nu vrea. Probabil că vede că şi zlotul şi forintul se depreciază şi atunci lasă leul să se deprecieze uşor, pentru că nu te poţi opune curentului. Nu cred că putem vorbi de retrageri de capitaluri străine, ci mai degrabă de unii jucători care ştiu că tensiunile politice nu fac bine monedelor naţionale şi atunci iau poziţii de cateva zile în care mizează pe deprecierea leului şi apoi le închid", a afirmat un dealer.

ING: Cotaţia leu/euro va urca rapid la 4,55 unităţi

Cursul de schimb ignoră de obicei politica romanească, însă de această dată acapararea puterii de către USL este destul de serioasă pentru a pune presiune o perioadă mai lungă asupra cursului euro-leu, potrivit grupului bancar ING, care vede o apropiere rapidă de cotaţia 4,55 lei/euro. "Politica romanească, de o agitaţie recunoscută, tinde să fie ignorată ca zgomot de fundal, dar de această dată acapararea puterii de către USL este destul de serioasă pentru a conduce la o slăbiciune cu durată mai lungă a cursului euro-leu", se arată într-o notă de cercetare a ING. Guvernul a fost, din fericire, foarte atent să evite comparaţiile cu Ungaria şi divergenţele avute de premierul Viktor Orban cu instituţiile internaţionale, scriu analiştii ING. Mai mult, ţinta de deficit bugetar pare să fi fost atinsă în prima jumătate a anului, în timp ce premierul Victor Ponta promite demiterea tuturor minştrilor care nu reuşesc să atingă obiectivele stabilite cu FMI. Accelerarea paşilor către suspendarea preşedintelui s-a transpus deja într-o presiune de depreciere asupra leului, notează analiştii băncii. "Estimarea noastră pe termen mediu, de 4,55 lei pe euro, devine realitate foarte rapid", se arată în notă.

Ponta: Încerc să asigur un echilibru în economie!?

Guvernul va încerca să asigure un echilibru în economie într-o perioadă în care "zgomotul şi căldura politică" par să acopere lucrurile de substanţă, principala preocupare a Executivului nefiind bătălia politică, ci funcţionarea economiei, a afirmat, ieri, premierul Victor Ponta.  "Chiar dacă zgomotul şi căldura politică par să acopere lucrurile de substanţă, eu nu mă aflu în Parlament. Preocuparea numărul unu a Guvernului nu este bătălia politică", a spus Ponta oamenilor de afaceri. În discurs, Ponta a arătat că este un premier social-democrat care a înţeles că economia se află înaintea socialului şi că Guvernul va încerca să îmbunătăţească mediul de afaceri, astfel încat statul să nu mai fie "un duşman şi o piedică" în derularea proiectelor de investiţii. El a afirmat că este nevoie de management privat la nivelul companiilor de stat, deoarece managementul politic nu funcţionează aşa cum ar trebui, şi i-a asigurat pe oamenii de afaceri că Guvernul nu renunţă la intenţia de a reduce contribuţiile sociale pentru angajatori.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
roman, acum 4319 zile, 1 ora, 32 minute, 56 secunde
Sunt niste NENOROCITI!!!!! ROMANI TREZITIVA!!!!!! NOI AVEM RATE IN EURO SI SALARII MICI , EI SE BAT PENTRU A LE FII BINE , AU SALARII MARI SI FOARTE MARI AVERI FACUTE PE SPATELE NOSTRU.... EURO CRESTE citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.