Național

Doi laureaţi ai premiului Nobel îi arată obrazul lui Victor Ponta

Ziarul de Vrancea
2 iul 2012 7932 vizualizări
Aproape 200 de personalităţi culturale din nordul Europei, printre care şi doi laureaţi Nobel, îi cer premierului roman să nu modifice statutul ICR

Doi laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea de origine română Herta Müller şi poetul suedez Tomas Tranströmer, protestează faţă de schimbarea statutului Institutului Cultural Român.
În urma publicării în cel mai important cotidian suedez, Dagens Nyheter, a unui articol despre schimbările impuse de Guvernul Ponta, lumea culturală suedeză a reacţionat printr-o scrisoare deschisă adresată Executivului şi Senatului României, prin care se solicită "păstrarea ICR în forma sa actuală". Apelul este susţinut de aproape 200 de personalităţi culturale din Suedia, Finlanda, Norvegia şi Danemarca, acestora alăturându-li-se Herta Müller şi Tomas Tranströmer. Scrisoarea deschisă se raportează la activitatea filialei suedeze a Institutului Cultural Român, care funcţionează la Stockholm din 2006, subliniind faptul că instituţia "a înregistrat succese excepţionale", că a promovat, de-a lungul timpului, artişti din diverse zone culturale, de generaţii şi convingeri diferite, şi că a activat pe întregul teritoriu al Suediei, "ajungând, prin programele sale, la foarte mulţi oameni". Autorii protestului afirmă că "ICR Stockholm şi-a câştigat o poziţie unică printre scenele culturale din capitala Suediei", unul dintre efectele generate de activitatea sa fiind înfiinţarea editurii 2244, specializată în literaturile din jurul Mării Negre, în special cea română. Textul scrisorii comune accentuează, de asemenea, faptul că activitatea de până acum a institutului a avut o mare diversitate şi reprezentativitate, iar ameninţările de politizare a acesteia inspiră "teamă şi îngrijorare", "aceste tendinţe neavându-şi locul într-o democraţie".
Guvernul a decis, la jumătatea lui iunie, că ICR va trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, decizia fiind justificată de premierul Victor Ponta prin faptul că instituţia era "mult prea politizată".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.