Național

COLOANA:Iliescu a fost externat

Ziarul de Vrancea
24 nov 2011 819 vizualizări
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat ieri de la Spitalul Elias din Capitală, unde i-au fost făcute analize, medicii constatînd că nu are probleme majore de sănătate. El a părăsit spitalul în jurul orei 14, în stare bună, a declarat directorul medical, Dana Safta.

În jurul prînzului, aceasta a menţionat că Ion Iliescu a fost supus unor analize şi explorări endoscopice, programate din timpul verii pentru unele tulburări digestive din ultimii ani, care nu sînt însă grave. Medicul a susţinut că Ion Iliescu a venit la spital în urma unei probleme digestive.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, l-a vizitat, ieri dimineaţă, pe Ion Iliescu, la spital. Oprescu a negat zvonurile legate de o posibilă criză biliară, amintind că Iliescu a fost supus cu ani în urmă unei intervenţii în urma căreia i-a fost scoasă bila.

Deputat PSD şi lider de sindicat, găsit incompatibil

În urma evaluărilor demarate la 20 octombrie, ANI a constatat că parlamentarul PSD Matei Radu Brătianu a fost în 2011 în incompatibilitate, întrucît a deţinut atît calitatea de deputat, cît şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, a informat ieri agenţia. Brătianu exercită, în prezent, mandatul de deputat, el fiind şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (24.10.2008 - 22.09.2011) şi preşedinte, vicepreşedinte, secretar general al Blocului Naţional Sindical şi prim - vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical (în perioada 1991-2008). Astfel, el încalcă legea, deoarece, calitatea de parlamentar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor sindicale.

Controale incognito la Poliţie şi Jandarmerie: zeci de tone de combustibil lipsă

Din ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală Audit din cadrul MAI a efectuat, în perioada 14-18 noiembrie, o misiune de audit în scopul determinării faptice a stocurilor de carburanţi, a modului de ţinere a activităţii contabile, precum şi a executării inventarierii carburanţilor în cadrul unităţilor ministerului, informează. Verificarea s-a făcut la 182 de structuri aparţinînd tuturor inspectoratelor de armă (Poliţie, Jandarmerie, IGSU, IGAv. etc).
În cadrul controlului s-a constatat o lipsă de 24,3 tone benzină şi 8 tone motorină la IPJ Tulcea. Pentru lipsa constatată, ministrul Administraţiei şi Internelor a ordonat Direcţiei de Control din cadrul IGP efectuarea cercetării în vederea stabilirii faptelor ce au condus la prejudicierea patrimoniului IPJ Tulcea. De asemenea, s-au constatat lipsa a 13,34 tone benzină şi 3,5 tone motorină la IPJ Arad (cauza fiind cercetată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Arad), a 0,9 tone benzină şi 9,16 tone motorină la ISU Sibiu, pentru care a fost sesizat Parchetul Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Cluj, a 2 tone benzină şi 3,76 tone motorină la ISU Braşov, fiind sesizat Parchetul Militar Braşov şi a 0,8 tone benzină la IPF Timiş, situaţie aflată în cercetare de către organele unităţii. Totodată, s-au constatat deficienţe în ţinerea şi înregistrarea în contabilitate a cantităţii de carburanţi, în modul de executare a inventarierilor lunare, precum şi a modului de depozitare a carburanţilor.

Şofer de Ferrari, patru ani de închisoare

Adrian Cocoană, bărbatul care conducea un autoturism Ferrari şi a accidentat mortal, în august 2008, un tînăr care se afla pe un trotuar din zona centrală a Timişoarei, a fost condamnat definitiv, ieri, la patru ani de închisoare cu executare, în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova. Adrian Iosif Cocoană a fost arestat preventiv în 21 august 2008, pentru 29 de zile, după ce, conducînd cu viteză, a scăpat autoturismul Ferrari de sub control şi a accidentat mortal un tînăr aflat pe trotuar, în zona centrală a Timişoarei. Mandatul de arestare a fost apoi prelungit. Şeful Poliţiei Rutiere Timiş, Florin Bolbos, declara la acea vreme că şoferul avea viteză foarte mare în momentul accidentului, fiind pe o porţiune de drum drept. Pe sensul său de mers, pe ambele benzi erau maşini în faţa sa, iar el a intrat în depăşire pe contrasens. Pentru că veneau maşini din faţă, a vrut să intre pe sensul său, a lovit un taximetru, care a ricoşat în dreapta, iar Ferrari-ul s-a izbit de un cap de pod, însă înainte a lovit şi doi pietoni. Şoferul a fugit atunci de la locul accidentului şi s-a predat Poliţiei după aproape 24 de ore. El le-a spus oamenilor legii că a plecat de la locul accidentului după ce s-a speriat de mulţimea care-i spunea că este un criminal. Tînărul de pe trotuar lovit de maşină, Lucian Reja, a murit la scurt timp la spital, în timp ce prietena acestuia, Cristina Rohnean, lovită şi ea de acelaşi autoturism, a suferit cîteva leziuni. Pasagerii din taximetru, două femei şi doi copii, au scăpat nevătămaţi.

Maternitatea Suceava - 1,5 milioane de euro pentru reabilitare

Maternitatea Suceava a intrat într-un proiect de reabilitare printr-un program al Băncii Mondiale şi al Băncii Europene de Investiţii, cu o finanţare de aproximativ 1,5 milioane de euro, investiţia urmând să fie finalizată în luna aprilie 2012. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie, prezent ieri la semnarea contractului, a spus că dotarea cu aparatură a Maternităţii Suceava şi a secţiei de nou-născuţi s-a făcut pe parcursul mai multor ani prin proiecte ale Băncii Mondiale, respectiv echografe performante, cardiotopografe, incubatoare de înaltă performanţă, trusă de laparascopie. Irimie a mai spus că şi Maternitatea din Rădăuţi a intrat într-un proces de reabilitare tot printr-un program al Băncii Mondiale, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 800.000 de euro, iar în cursul zilei de astăzi va fi semnat contractul de execuţie a lucrărilor şi la Maternitatea din Botoşani. Maternitatea Suceava are o capacitate de 110 paturi, iar anual aici se nasc aproximativ 3.000 de copii.

A murit după ce combina pe care lucra i-a retezat picioarele

Un bărbat în vîrstă de 56 de ani din judeţul Timiş a murit, ieri, după ce o combină i-a retezat picioarele. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că s-a produs o defecţiune la utilaj în timp ce bărbatul tăia cocenii de porumb, iar acesta a încercat să remedieze problema fără a opri motorul, combina tăindu-i picioarele. Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Un consilier local dintr-o comună clujeană nu poate justifica peste 100 de mii de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Comisiei de Cercetare de pe lîngă Curtea de Apel Cluj să verifice averea deţinută de o consilieră locală din comuna Floreşti, judeţul Cluj, şi soţul său, poliţist la IPJ Cluj. ANI a constatat, în urma evaluărilor începute la data de 17 noiembrie, că există o diferenţă de 692.502 de lei (aproximativ 168.765 de euro) între averea dobîndită şi veniturile realizate de către Mihaela Ioana Dinea, consilier local în cadrul CL Floreşti şi de către soţul acesteia, Gavril Nicolea Dinea, agent de poliţie în cadrul IPJ Cluj. Potrivit ANI, în perioada 2008 - 2011, Mihaela Ioana Dinea a realizat venituri de 2.835.015 de lei şi are o avere de 3.527.517 de lei, pentru unele părţi neavînd justificare. "Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă", mai arată comunicatul ANI.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Garleanu, acum 4542 zile, 5 ore, 33 minute, 11 secunde
S-a oferit Geoana sa-l externeze direct la Dabuleni :)
steluta, acum 4542 zile, 7 ore, 46 minute, 15 secunde
La cate paduri se defriseaza in Romania nu s-au gasit si niste scanduri pentru "externare" ? Ca de cruce asta n-are nevoie."Crucea" lui e cu o secera si un ciocan.Doamne,iarta-ma !
relu, acum 4542 zile, 8 ore, 5 minute, 25 secunde
Ce fata are groparul Romaniei ! Parca ar spune v-am facut-o fraierilor.Mimica lui nu-i un zambet ci un ranjet de sacal.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.