Național

COLOANA: Bruxelles-ul spune "da" mineritului cu cianuri

Ziarul de Vrancea
7 sep 2011 783 vizualizări
Comisia Europeană nu are în prezent în plan o legislaţie pentru interzicerea utilizării cianurilor în minerit, considerînd că o astfel de măsură nu se justifică prin raţiuni legate de protecţia mediului sau de sănătate

Poziţia CE pe această temă a fost transmisă ieri, la solicitarea Mediafax, de serviciul de presă al Directoratului General de Mediu din cadrul Executivului european. Parlamentul European a organizat o dezbatere în plen în luna mai 2010, eurodeputaţii adoptînd la acel moment o rezoluţie prin care cereau Comisiei europene ca, pînă la sfîrşitul anului 2011, să adopte legislaţia necesară interzicerii mineritului cu cianuri din considerente legate de riscurile de mediu şi pentru sănătate. La acel moment, majoritatea europarlamentarilor s-au pronunţat pornind de la posibilele implicaţii ale proiectului Roşia Montană dar şi cu referire la accidentul de la Baia Mare. Comisia a decis însă, potrivit răspunsului transmis, să nu se supună solicitării eurodeputaţilor. "În ceea ce priveşte introducerea unei interdicţii generale privind interzicerea mineritului cu tehnologii pe bază de cianuri, Comisia consideră că aceasta nu este justificată de raţiuni legate de protecţia mediului sau de sănătate", se arată în răspunsul CE. "Din ceea ce cunoaştem, nu există pe piaţă alternative adecvate utilizării cianurii la extracţia de aur. În majoritatea depozitelor europene, aurul este amestecat cu alte metale, ceea ce înseamnă că este necesară aplicarea unei metode de separare. Interdicţia generală a utilizării cianurii în minerit ar implica închiderea minelor existente şi care operează în baza unor standarde stringente definite prin Directiva 21 din 2006, lucru care ar afecta numărul de locuri de muncă fără a aduce o valoare adăugată suplimentară în ceea ce priveşte protejarea mediului sau a sănătăţii", consideră CE. Executivul european arată explicit că "o interdicţie deplină a utilizării cianurilor, în prezent, ar implica închiderea minelor existente mai ales în Suedia şi Finlanda, şi care operează de mulţi ani în condiţii de siguranţă".

Bătrînii cu pensii mai mari de 750 de lei ar putea scăpa de plata CASS

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a respins, ieri, cu nouă voturi "pentru" şi opt voturi "împotrivă", Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede introducerea obligativităţii contribuţiei de 5,5% la fondul de sănătate pentru persoanele cu pensii cuprinse între 740 şi 1.000 de lei.
Raportul de respingere adoptat de Comisia de Muncă va fi supus votului final al plenului Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în privinţa acestui act normativ. Deputatul PNL Ludovic Orban a precizat că, în conformitate cu procedurile parlamentare, pe care le-a catalogat "profund neconstituţionale", o Ordonanţă de Urgenţă poate rămîne în vigoare chiar dacă nu a fost adoptată de Parlament. "Pentru a putea respinge această Ordonanţă de Urgenţă, opoziţia ar trebuie să adune majoritatea, pentru că, în caz contrar, chiar dacă Ordonanţa nu e adoptată prin lege, din păcate rămîne în vigoare. Vom încerca din nou să sensibilizăm colegii din arcul guvernamental pentru a-i determina să-şi dea seama că nu pot să pună pe umerii acestor pensionari costurile crizei, să refacă bugetul asigurărilor de sănătate pe spinarea acestor pensionari", a spus Orban. Deputatul PNL a subliniat că Ordonanţa are implicaţii asupra a 39% dintre pensionari, reprezentînd circa două milioane de persoane ale căror pensii se încadrează între 750 de lei şi 1.000 de lei. Potrivit OUG 117/2010, din 1 ianuarie 2011 se percepe o cotă de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 5,5% la pensiile care depăşesc suma de 740 de lei.

Colegii cu doi parlamentari?

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine că în mediile politice s-ar discuta despre variata unor colegii mărite, din care să fie aleşi doi parlamentari, nu unul, aşa cum prevede legea electorală în vigoare. Menţionînd că se discută intens despre sistemul de vot, ceea ce este ceva obişnuit în România, Cristian Preda aminteşte că, din 1831, cînd s-a votat prima dată, pînă astăzi au existat nu mai puţin de 19 reglementări referitoare la alegeri, iar media de viaţă a unei legi electorale româneşti este mai mică de zece ani. El menţionează că, după 1989, o singură lege - cea din 1992 - a fost folosită la mai mult de un scrutin (şi anume în 1992, 1996 şi 2000), iar fiecare dintre celelalte trei alegeri a avut legea ei. În opinia sa, după această "tristă experienţă", ar fi bine să se aleagă un mod de vot cunoscut, care a produs efecte stabile şi previzibile pe termen lung în alte democraţii. "Mă tem însă de o nouă struţo-cămilă autohtonă. Iar temerea mea porneşte, mai întîi, de la faptul că nu s-a discutat deocamdată nimic despre obiectivul căutat. Într-adevăr, un mod de scrutin caută să atingă fie o proporţionalitate înaltă, fie o majoritate puternică. Noi n-am avut pînă acum nici una, nici alta. Iar cauza e că improvizaţia autohtonă a avut cîştig de cauză asupra formulelor - fie ele proporţionaliste sau majoritariste - care în alte părţi au produs stabilitate. Mai e un pericol: acela de a extrage din trecut o formulă pe care nu o poate apăra nimeni în mod rezonabil pe termen mediu şi lung. Circulă, de pildă, deja ideea de a organiza colegii cu două locuri, astfel încît să se obţină un efect de nivelare", scrie Preda pe blogul personal.

Scandalagiu, împuşcat de poliţistul pe care-l atacase cu toporul

Poliţiştii din Medigidia chemaţi, marţi seară, să aplaneze un scandal izbucnit într-un cartier din oraş, au fost atacaţi cu topoare şi sprayuri lacrimogene de către un grup de tineri, unul dintre agresori fiind împuşcat în picior de către oamenii legii. Potrivit IPJ Constanţa, poliţiştii au intervenit să liniştească un grup de tineri care atacase cu pietre două persoane aflate într-o locuinţă. La sosirea poliţiştilor, furia acestora s-a întors împotriva oamenilor legii. Tinerii i-au atacat pe aceştia cu sprayuri lacrimogene, iar unul dintre poliţişti a fost lovit peste mînă cu un topor, dar cu partea netăioasă. Pentru a-l linişti pe agresor, poliţiştul a executat somaţiile legale şi a tras cinci focuri de armă în plan vertical, dar, pentru că acesta nu s-a liniştit şi a încercat să-l mai atace o dată, a tras spre el, împuşcîndu-l în picior. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare, fiind în afara pericolului.

Militar roman, rănit într-o explozie în Afganistan

Un militar român din Batalionul 2 Manevră aflat în misiune în provincia Zabul, din Afganistan, a fost rănit, ieri dimineaţă, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. Potrivit MApN, caporalul Ion Lucian Leuştean executa, pe timpul unei misiuni de patrulare, cercetarea terestră a unui obiectiv, cînd a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenţii chirurgicale şi tratament de specialitate.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.