Național

Europarlamentarii romani, locul 25 la prezenţă din 27 de ţări

Ziarul de Vrancea
7 sep 2011 543 vizualizări
Ei au recuperat însă două locuri comparativ cu 2009, cînd au fost desemnaţi cei mai "chiulangii" eurodeputaţi

Institutul European pentru Democraţie Participativă - Qvorum a lansat, ieri, un studiu privitor la activitatea europarlamentarii români. "Poziţionarea politică a PNL în Parlamentul European este la mijloc, între PSD, aflat la stînga pe eşichierul politic, şi PDL, aflat la dreapta sa. Constatarea se bazează pe analiza comportamentului la vot a vicepreşedinţilor grupurilor politice europene din partea celor trei partide româneşti. Astfel, Adina Vălean (PNL) a votat aproape în aceeaşi măsură alături de Rovana Plumb (PSD) - 76,19% - şi de Marian Jean Marinescu (PDL) - 78,74%. În contrast, între Rovana Plumb şi Marian Jean Marinescu gradul de acord la vot este semnificativ mai scăzut - doar 69,02%", se arată în analiză, la capitolul "Cum se înţeleg eurodeputaţii români între ei?". Potrivit studiului, în interiorul delegaţiei PDL, gradul cel mai mare de dezacord raportat la poziţiile politice ale şefului delegaţiei, Theodor Stolojan, îl
înregistrează Monica Macovei (5,75%).  Claudiu Tănăsescu, migrat de la PRM la PSD la începutul acestui an, are cel mai mare grad de dezacord faţă de liderul delegaţiei PSD, Cătălin Ivan, votînd altfel decît acesta la 12,52% din voturi.  În interiorul delegaţiei liberale se înregistrează un grad mai ridicat de individualism. Astfel, Cristian Buşoi s-a îndepărtat cel mai mult de la linia şefei delegaţiei, Norica Nicolai, votînd diferit decît aceasta la 8,10% din voturi. Poziţia cea mai apropiată de Norica Nicolai este a Adinei Vălean, dar chiar şi aici se înregistrează un grad de dezacord relativ mare (comparat cu situaţiile din PSD şi PDL), respectiv de 5,31%.
Potrivit aceleiaşi surse, pe parcursul celor doi ani scurşi din actuala legislatură, se constată o tendinţă crescătoare a prezenţei eurodeputaţilor români. Dacă în primele 6 luni ale mandatului (iulie - decembrie 2009), România s-a aflat pe ultima poziţie la acest capitol (locul 27 din 27 de state membre), în clasamentul întocmit doar pentru anul 2011 România a urcat pînă pe poziţia a 16-a. Cu toate acestea, per ansamblul celor doi ani, delegaţia ţării noastre se află încă la coada clasamentului, ocupînd locul 25.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.