Național

A turnat zeci de filme si zeci de colegi

Ziarul de Vrancea
28 ian 2011 551 vizualizări
Cunoscutul cascador Szoby Cseh a fost un "sincer si cinstit" colaborator al Securitatii

CNSAS a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a cascadorului Szoby Cseh, a anuntat ieri purtatorul de cuvint al institutiei, Carmen Median. Potrivit CNSAS, citat de Adevarul, cascadorul Szoby Cseh a semnat un angajament de colaborator cu Securitatea la 2 decembrie 1978 si a folosit ulterior numele de cod "Sabin". Cseh era angajat cascador la Centrul de Productii Cinematografice Bucuresti si a fost recrutat de Securitatea Municipiului Bucuresti, motivul recrutarii fiind incadrarea informativa a salariatilor de la aceasta institutie, deoarece era "in relatii bune cu majoritatea" si cunoastea "preocuparile acestora". Potrivit unei note semnate de un ofiter de Securitate, informarile semnate de Cseh au fost apreciate: "Este un informator cu posibilitati informative, sincer, cinstit, atasat de organele noastre", nota ofiterul de securitate. Astfel, intr-o nota data de "Sabin" pe 3 ianuarie 1978, gasita intr-un dosar deschis asupra unui cascador de la Circul de Stat, acesta a enumerat mai multi colegi despre care banuia ca aveau intentia de a pleca din tara. într-o alta nota semnata de Sabin, din data de 19 mai 1985, Cseh a semnalat Securitatii ca un coleg de la Centrul de Productii Conematografice Bucuresti doreste sa plece in Italia "si a incercat in mai multe rinduri sa provoace vreo ocazie speciala, dar nu a reusit. M-a rugat sa-l iau in RFG, dar am refuzat".


"Nu ei m-au racolat, eu m-am dus"


Cascadorul Szoby Cseh a declarat ieri ca, de fapt, nu a fost abordat de Securitate, ci s-a dus de buna voie la ofiteri, pentru a "face ordine in studiouri" si pentru a opri coruptia din cinematografie. "Nu ei m-au racolat, eu m-am dus la securist, sa facem ordine in studiouri", a spus cascadorul, care a povestit ca, in acea vreme, exista foarte multa coruptie in industria cinematografiei. Acesta a povestit ca, pentru ca in acea perioada avea una dintre cele mai bune echipe de cascadori din Europa, existau diverse constringeri din partea oamenilor din studiouri, care il rugau sa ii includa in trupa sa. Szoby Cseh a spus ca notele sale informative aveau de-a face doar cu neregulile pe care le observa pe platourile de filmare. "Ma mai intrebau «îl stii pe ala?» si eu le ziceam «Domn\'e, nu stiu»", a zis acesta, adaugind ca el insusi avea dosar de urmarit, deoarece cursurile pe care le tinea la Institutul de teatru includeau critici si bancuri la adresa regimului. "Un ofiter mi-a zis chiar «Nu mai vorbi, domn\'e, ca ai dosarul pina in tavan!»", a povestit el. Szoby Cseh este cel mai cunoscut cascador roman, el fiind de altfel decorat cu Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de Cavaler.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.