Național

Guvernul a mai scapat de o motiune de cenzura

Ziarul de Vrancea
4 nov 2010 465 vizualizări
Curtea Constitutionala a considerat ca asumarea raspunderii pe legea Educatiei contravine legii fundamentale, motiunea de cenzura anuntata de opozitie devenind caduca n esecul Guvernului a creat tensiuni in Coalitie, UDMR amenintind voalat cu iesirea de la guvernare

Curtea Constiutionala a Romaniei a decis ieri, cu majoritate de voturi, ca asumarea raspunderii pe Legea educatiei este neconstitutionala, constatind ca exista un conflict juridic intre Parlament si Guvern. Decizia judecatorilor a creat disensiuni in interiorul Coalitiei de guvernare, UDMR urmind sa analizeze in sedinta Consiliului National posibilitatea iesirii de la guvernare. Surse parlamentare au declarat pentru Hotnews.ro ca reprezentantii UDMR, radicali impotriva presedintelui Marko Bela vor face presiuni puternice pentru parasirea Coalitiei si intrarea in Opozitie. De altfel, chiar liderul UDMR a declarat ieri ca vina pentru "tergiversarea" legii educatiei o poarta coalitia la guvernare si nu opozitia. Dupa decizia de ieri a CCR, motiunea de cenzura anuntata de PNL si PSD nu mai are obiect, si va fi retrasa sau nu va fi inclusa spre dezbatere pe ordinea de zi. Pe 18 noiembrie 2009, Curtea Constitutionala a mai declarat o data neconstitutionala Legea educatiei, asumata atunci de Guvernul Emil Boc pe 15 septembrie 2009. Surse citate de Hotnews.ro sustin ca cel care a inclinat balanta votului la decizia de ieri a Curtii este judecatorul Petre Lazaroiu, numit in functie la propunerea presedintelui Traian Basescu.


O palma pe obrazul Guvernului


Fostul ministrul al Educatiei, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat ieri ca, urmare a deciziei CCR, motiunea de cenzura depusa dupa asumarea raspunderii Guvernului nu mai are obiect, iar Comisia de invatamint din Senat va continua dezbaterea actului normativ. De partea cealalta, fostul premier, Calin Popescu Tariceanu, a interpretat decizia Curtii drept o infringere a actualului Guvern. El a apreciat ca prin aceasta hotarire se dovedeste faptul ca "marele profesor de drept constitutional care este premierul nu cunoaste elementele de baza ale Constitutiei si se angajeaza pe un drum total gresit". "Este o palma pe obrazul Guvernului, care dovedeste incompetenta si incapacitatea actualilor guvernanti", a mai spus Tariceanu.


Senator PDL: "Funeriu sa-si dea demisia"


Democrat-liberalii s-au repliat din mers, declarindu-se bucurosi ca legea reintra intr-un traseu legislativ firesc. "Ma bucur ca Legea educatiei revine acolo unde trebuie, in Parlament", a declarat presedintele Comisiei de invatamint din Senat, Mihail Hardau (PDL). El a precizat ca, in continuare, toate deciziile in comisie se vor lua prin consens. Mult mai intransigent s-a dovedit senatorul PDL de Suceava Orest Onofrei. Acesta a afirmat ca decizia CCR confirma ca ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, ar trebui sa demisioneze pentru ca a adus Guvernul in aceasta situatie. "El l-a pus pe premier in aceasta situatie", a spus senatorul sucevean, apreciind ca ministrul va avea dificultati majore in Comisia din Senat. "Daca a avut dificultati majore cu senatorii PDL, cu atit mai mult va avea cu ceilalti", a spus Onofrei.


Guvernul se va consulta cu Parlamentul


Guvernul se va consulta cu Parlamentul privind procedura care se impune in cazul legii educatiei, avind in vedere situatia fara precedent cind o decizie a Curtii Constitutionale intervine in timpul derularii procedurii de angajare a raspunderii, a anuntat ieri purtatorul de cuvint, Ioana Muntean.

"Guvernul a luat act de decizia Curtii Constitutionale si asteapta motivarea acesteia. Dupa motivarea deciziei Curtii Constitutionale, Guvernul se va consulta cu Parlamentul privind procedura care se impune in cazul legii educatiei nationale, avind in vedere ca sintem intr-o situatie fara precedent, cind o decizie a Curtii Constitutionale intervine in timpul derularii procedurii de angajare a raspunderii Guvernului in fata Parlamentului", a declarat purtatorul de cuvint al Executivului, Ioana Muntean.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.