Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Iohannis nu (prea) vrea să trimită Ucrainei sisteme Patriot

Ziarul de Vrancea
7 mai 2024 465 vizualizări

„Este inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”, a declarat președintele după întâlnirea cu Joe Biden n ce spune despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington. Joe Biden a afirmat că, atunci când era senator, a luptat pentru intrarea României în NATO. ”Aţi întrecut toate aşteptările şi, acum 20 de ani, când v-aţi alăturat NATO şi în fiecare an de atunci naţiunile noastre au devenit tot mai apropiate”, a declarat Biden. El a mulţumit României pentru găzduirea de trupe americane, pentru asigurarea securităţii pe Flancul Estic al NATO şi pentru sprijinul acordat Ucrainei. ”Vreau să ştiţi că SUA este angajată să rămână alături de voi. Azi punem fundaţia pentru următorii 20 de ani”, a arătat Biden.

Klaus Iohannis i-a mulţumit lui Joe Biden pentru întrevedere, menţionând că au multe de discutat. ”Am reuşit să lucrăm şi la relaţiile noastre bilaterale care au devenit tot mai puternice, avem parteneriatul strategic şi cred că prin întărirea acestui parteneriat reuşim să facem mai puternică şi legătura transatlantică”, a declarat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţional. Şeful statului a explicat că, în discuţiile avute cu Joe Biden, s-a pus problema ca România să ajute Ucraina cu unul dintre celelalte sisteme Patriot, ”care sunt în faze avansate de operaţionalizare”. ”Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate. În ultimele săptămâni este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi i-am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot. Credeţi-mă că ştiu mai multe detalii, dar da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba”, a afirmat Klaus Iohannis.

„Visa Waiver nu este o decizie politică”

Preşedintele Klaus Iohannis a mai afirmat, în urma întâlnirii cu preşedintele SUA, că discuţiile despre vizele pentru românii care călătoresc în SUA nu sunt decizii politice, ci se bazează pe date statistice.  ”Sunt foarte multe discuţii tehnice aici, ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie politică, este o decizie care se bazează pe date statistice. Ministerul de Externe de la noi şi ambasada de aici (din SUA – n.r.) au luat lucrurile foarte în serios, există campanii de conştientizare, de îmbunătăţire a ratei de acceptare şi în acest sens putem să avem speranţa legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai afirmat că a abordat, în discuţia pe care a avut-o cu Joe Biden, despre decizia sa de a candida pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. ”Am decis să continuăm dialogul”, a arătat Klaus Iohannis, întrebat dacă are susţinerea preşedintelui SUA pentru a obţine această funcţie. El a explicat că, în opinia sa, este bine să existe doi candidaţi. ”Au fost unii care au spus că dacă sunt doi candidaţi se rupe unitatea Alianţei. Nici vorbă de aşa ceva!”, a subliniat Iohannis. Iohannis a precizat că nu va face publice discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele SUA. ”Acuma, aceste discuţii nu se fac publice şi nu o să mă apuc eu să spun ce a spus preşedintele Biden. Eu vă spun ce am spus eu acolo. Discuţia nu a fost una lungă, a fost una relativ scurtă”, a explicat Iohannis.

Medici: Există o conştientizarea scăzută a cancerului ovarian

9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască

Specialiştii Spitalului CF Timişoara atrans atenţia, miercuri, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor, 9 din 10 femei au experimentat simptome multiple ale cancerului ovarian fără să le recunoască, chiar dacă maladia provoacă anua peste 140.000 de decese la nivel mondial.

”«Să nu lăsăm nicio femeie în urmă» este sloganul din acest an al Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, care e marcată pe data de 8 mai. Statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. La fel ca în majoritatea formelor de cancer, diagnosticul precoce este esenţial pentru tratamentul eficient al cancerului ovarian”, au transmis, miercuri, specialiştii Spitalului CF Timişoara.

Potrivit acestora, faptul că 9 din 10 femei au experimentat simptome multiple ale cancerului ovarian fără să le recunoască, dar şi faptul că peste două treimi dintre femei nu au auzit de cancerul ovarian înainte de stabilirea diagnosticului lor, toate subliniază nevoia urgentă de educaţie şi conştientizare.

Medicul Elvis Pricole din cadrul unităţii medicale afirmă că edicaţia este extrem de importantă. ”Este important să educăm femeile cu privire la simptomele specifice ale cancerului ovarian, cum ar fi durerile abdominale sau pelviene persistente, balonarea, schimbările în obiceiurile intestinale sau vezicale, senzaţia de saţietate rapidă sau pierderea inexplicabilă în greutate”, a transmis medicul, potrivit căruia recunoaşterea simptomelor poate duce la  diagnosticare rapidă şi tratament, cu creşterea şanselor de supravieţuire.

Potrivit statisticilor transmise de unitatea medicală, în fiecare an, maladia provoacă peste 140.000 de decese la nivel mondial. ”Între factorii de risc pentru a dezvolta o formă de cancer ovarian se numără istoricul familial cu antecedente de cancer ovarian, mamar, endometrial sau colorectal, istoricul naşterilor, tratamentele hormonale, factorii de mediu şi vârsta. Riscul de a dezvolta un astfel de cancer este mai redus pentru femeile care au născut şi alăptat, care au fost supuse unei intervenţii chirurgicale de extirpare a ovarelor şi trompelor uterine”, a mai transmis unitatea medicală.

Boala apare şi se dezvoltă la nivelul ovarelor, iar în stadiile incipiente simptomele cancerului tind să fie uşoare. De aceea, de multe ori, este trecut cu vederea, iar boala oncologică este descoperită când a ajuns deja într-un stadiu avansat. Aşadar, se recomandă un controlul ginecologic anual, iar în cazul persoanelor care au avut antecedente în familie, monitorizarea trebuie făcută cu şi mai multă atenţie.

Corpurile a trei bărbaţi, care ”probabil” încercau să părăsească Ucraina, la frontiera cu România

Corpurile a trei bărbaţi - care ”probabil” încercau să părăsească Ucraina - au fost găsite într-un râu la frontiera Ucrainei cu România, folosită frecvent de către cei fug de mobilizarea militară, anunţă marţi grănicerii ucraineni, relatează AFP.

În Ucraina, bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani nu au dreptul să părăsească teritoriul ucrainean - cu unele excepţii -, în virtutea legii marţiale.

De la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, numeroşi bărbaţi au plecat însă - în mod ilegal sau legal - din ţară, pentru a evita să fie înrolaţi în armata ucraineană. Aceste temeri sunt tot mai puternice - înainte cu zece zile de intrarea în vigoare a unei noi legi care permite mobilizarea unor militari suplimentari.

Cadavrele au fost scoase luni din râul Tisa - Tîsa în ucraineană -, în Transcarpatia, anunţ într-un comunicat grănicerii ucraineni. Un pescar a găsit corpul ”neînsufleţit” al unui bărbat în vârstă de 28 de ani care locuia în vestul Ucrainei, potrivit aceleiaşi surse. Grăniceri ucraineni au găsit după aceea alte două cadavre, precizează ei. Unul dintre bărbaţi avea 20 de ani şi locuia în nord-estul Ucrainei, iar identitatea celui de-al treilea ”nu a fost încă stabilită”.

Cel puţin doi dintre ei se aflau, astfel, la vârsta la care pot lupta. Autorităţile ucrainene nu au confirmat însă în mod clar că aceştia fugeau de mobilizare.

Acest curs de apă este ”periculos”, insistă serviciile, denunţând ”infractori avizi de profituri ilicite” care propun traversarea râului.

Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce şi-a facut paşaport românesc

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău. Jurnalistul rus a vrut să afle de ce şi-a luat preşedinta Republicii Moldova paşaport românesc: pentru a circula "fără viză" în Europa sau "pentru orice eventualitate"? "Bunicii mei au avut paşapoarte româneşti. Pentru mine a fost important să am paşaport românesc", a răspuns Maia Sandu.

În acelaşi timp, Maia Sandu a spus că "un milion dintre cetăţenii noştri au paşaport românesc". "Aceasta înseamnă şi paşaport european, adică Uniunea Europeană deja are în Republica Moldova un milion de cetăţeni. Acest lucru trebuie să scurteze calea noastră spre UE", a adăugat ea.

La întrebarea ce crede despre unirea Republicii Moldova cu România, Maia Sandu a afirmat că, potrivit sondajelor, "între 36% şi 40%" dintre cetăţenii moldoveni îşi doresc unirea fie din motive istorice, fie pentru că nivelul de trai este mult mai bun peste Prut. "Majoritatea cetăţenilor nu cred asta. Ei cred că Republica Moldova trebuie să devină parte a Europei şi noi muncim pentru asta. Respectăm voinţa cetăţenilor. Cred că cel mai bine pentru Republica Moldova şi, mai ales, real este să devină membră a UE. Atunci nu vom avea graniţă cu România şi nici cu celelalte state ale UE. Ne vom întâlni cu România în UE", a subliniat Maia Sandu, citată de Ziarul Naţional de la Chişinău.

Dâmboviţa: Doi bărbaţi acuzaţi de viol, arestaţi pentru 30 de zile

Doi bărbaţi din judeţul Dâmboviţa, acuzaţi că au violat o tânără de 25 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Cei doi au determinat victima să meargă cu ei într-un loc restras din comună, unde, prin ameninţare, au întreţinut relaţii sexuale cu ea. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi bănuiţi de viol, complicitate la infracţiunea de viol şi tentativă la infracţiunea de viol. La data de 6 mai, în jurul orei 19:19, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie de 25 de ani, din Glodeni, cu privire la faptul că a fost victima unui viol”, a anunţat, miercuri, IPJ Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi bărbaţi de 31 şi 25 de ani.

”Din cercetările efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, s-a stabilit că, la data de 6 mai, în jurul orei 16:00, cei doi ar fi determinat victima să meargă într-un loc mai retras din comuna Glodeni, unde, unul dintre aceştia, prin constrângere morală şi fizică, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. Totodată, prin acelaşi mod, tânărul de 25 de ani, ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu persoana vătămată”, a mai transmis sursa citată. Potrivit poliţiştilor, cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentaţi magistraţilor, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Florin Piersic urmează tratament cu antibiotic

Actorul Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la Bucureşti, este stabil, internat pe o secţie normală, nu la Terapie Intensivă, şi urmează tratament cu antibiotic pentru infecţia de la genunchi pentru care a fost operat.

Potrivit Antena 3, starea actorului Florin Piersic, transferat marţi seară de la Cluj-Napoca la Bucureşti, este stabilă. El nu este internat pe Terapie Intensivă, ci pe o secţie normală, unde urmează tratament cu antibiotic pentru infecţia de la genunchi pentru care a fost operat. Decizia a fost luată de medici împreună cu actoul şi familia acestuia, pentru ca infecţia să fie tratată de acelaşi medic care s-a mai ocupat de problema respectivă în trecut.

Femeie arestată după ce ar fi incendiat locuinţa unui vecin în noaptea de Paşte

O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Femeia, care locuia într-un imobil tip vagon şi care era împărţit în patru locuinţe, dintre care una îi aparţinea, a incendiat partea din imobil a vecinului său prin plasarea unei bucăţi aprinse de carton dedesubt. Conform anchetatorilor, femeia a pus focul pe fondul unor certuri survenite la o petrecere pe care a organizat-o în seara primei zile de Paşte în curtea imobilului, dar şi a unei stări conflictuale mai vechi. "Persoanele din interior au fost evacuate, însă incendiul a ars pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi. Se impune menţiunea că inculpata a evacuat-o doar pe persoana cu care nu se afla în stare conflictuală, vecinul direct al acesteia fiind scos din locuinţă exclusiv ca urmare a intervenţiei prompte a organelor de poliţie venite ulterior la faţa locului, care au sesizat starea de pericol pentru viaţa sa", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Radu Năstac. Pagubele evaluate în urma incendierii se ridică la circa 29.000 de lei.

Femeia este cercetată, acum, în stare de arest, în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de distrugere prin incendiere, după ce, marţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Braşov a admis solicitarea Parchetului şi a emis pe numele acesteia un mandat de arestare pe 30 de zile.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.